După Primul Război Mondial, Balcicul devenise aproape un mit ispititor pentru mulți pictori români, se transformase într-un loc artistic idealizat, întrucât prin lumină, mare și formele naturii, era maleabil pentru toate formele de expresie artistică, un aer local care se mlădia după pensula și paleta fiecărui pictor. Patronând „Tinerimea artistică” (1901-1947) și deschizând drumul artiștilor către Balcic, Regina Maria s-a numărat printre fondatorii acestui „mit” al fertilității artistice. Printre acești artiști s-au aflat și Cecilia Cuțescu Stock și soțul ei, Frederic Storck, care au reușit să cumpere Vila Elena (un fost chioșc turcesc), aflată pe o înălțime care domină golful Balcicului; aici își vor stabili cei doi soți reședința de vară. Balcicul ocupă un loc central în opera Ceciliei, dovadă în acest sens fiind salonul din muzeul casă-atelier de artist, dedicat exclusiv acestei teme.

Lucrările sunt expuse pe șevalete, în atelierul artistei, amintind de ajunul expozițiilor când, înainte ca acestea să iasă din casă, Cecilia le expunea în atelier și chema prietenii să le vadă. Itinerarul plastic propus de Elena Olariu, curatoarea expoziției, începe cu un peisaj din Balcic care surprinde prin tușe ample și contraste de ocru, verde și albastru atmosfera locală, nici aspră, nici idealizată. Urmează interioarele vilei cu unghiuri de atelier, atelier despre care artista mărturisea că „se integra în măreția mărei ca și casa în întregime prin sobrietatea și simplicitatea lui lapidară, care îi dădeau o expresie și o demnitate rară” (Cecilia Cuțescu-Storck, „Fresca unei vieți”, 1943, p. 363). Apoi, traseul expozițional continuă cu fațade ale vilei (cu notațiile „Balcic casa mea la mare” sau „Casa pe marginea mării”), terasa casei și ilustrarea călătoriilor din împrejurimi – redarea de pe coastă a unor întinderi de mare, a unor siluete de deal, mahalale tătărești sau case la Turtucaia. „Râpe din Balcic” este un exemplu elocvent al felului în care, printr-un desen spontan și prin echilibrarea tonală a laviurilor, artista construia în etaje un Balcic al râpelor.

Chintesența expoziției poate fi redusă la extrasul următor: „Nu puteam părăsi bucuros cuibul nostru și consideram ca o pedeapsă când cineva mă silea să mă duc în oraș. Mergeam însă bucuros în câteva locuri din vecinătate, a căror frumusețe merită să le reamintesc, căci complectează înfățișarea peisagiului de vis, care mi-a îmbogățit atâția ani din viață. – Drumul spre Capul Caliacra, spre Surtuchioi și Calicichioi îl cunoșteam așa de bine,… fiecare piatră a cărărilor, până și iarba câmpiilor ce ducea la ele și apusurile care le învăluiau pe toate în minunea culorilor vii. Rar se văd apusuri în toată slava și măreția lor, ca la Caliacra. Aci, parcă își dădeau mâna apusul cu răsăritul, pe cele două laturi ale măreței peninsule ce înainta adânc în mare, cu farul plin de nădejdi; răsăritul triumfător de o parte și pateticul apus, de celaltă parte.” (Ibidem, p. 346).

Expoziția „De la Cap Caliacra la Balcic. Itinerar plastic”, găzduită de Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck”, va putea fi vizitată până în data de 17 iulie 2022.