Palatul memoriei a fost inventat în Antichitate, ca modalitate de a reține fapte și idei, „stocându-le” în numeroasele încăperi ale unei clădiri imaginare. Prin extensie, expoziția The Memory Palace arată că rădăcinile viitorului se află în trecut și dezvăluie modul în care unii artiști contemporani se folosesc de trecut pentru a-l reinterpreta, pentru un viitor plin de speranță.

The Memory Palace prezintă o selecție de opt artiști și două duo-uri de pe scena artistică franceză (din generații și medii culturale diferite) care au participat la Premiul „Marcel Duchamp” în ultimii cincisprezece ani. Spațiul expozițional este amplasat în foste birouri, creând un traseu labirintic. Expoziția, distribuită în două zone cvasi-simetrice, apelează la un joc de aranjament în oglindă și de impresii de déjà-vu. Ea invită vizitatorii să se piardă în labirintul acestui palat al memoriei, atât real (clădirea Dacia-România), cât și simbolic (expoziția).

Unii dintre acești artiști revizuiesc istoria culturală occidentală, ca, de exemplu, Farah Atassi, cu pânzele sale pline de viață, viziuni subiective despre istoria picturii secolului al XX-lea, sau Clément Cogitore, a cărui reinterpretare a operei Les Indes Galantes, de Rameau, cu dansatori krump, permite acestui balet de operă din secolul al XVIII-lea să intre într-un nou spațiu urban și politic.

Alții aruncă o privire nouă asupra meșteșugurilor: Mircea Cantor își imaginează, așadar, o rozetă monumentală realizată din conserve uzate, folosind tehnica upcycling-ului, combinând inspirația medievală și societatea de consum contemporană. Daniel Dewar și Grégory Gicquel pun la îndoială sculptura tradițională în lemn, amestecând diferite cunoștințe și forme de viață în piesele lor de mobilier suprarealiste.

De asemenea, este vorba și despre crearea de punți între trecut și viitor: Katinka Bock filmează scufundarea unei bărci pline cu pietre, creând un peisaj nedeterminat în spațiu și timp, iar lucrarea din neon a lui Enrique Ramírez afirmă că „Viitorul nu încetează să se repete, fiind nedespărțit de trecut”.

Memoria funcționează ca un fir călăuzitor în expoziție, fie că este vorba despre o memorie fantomatică, în instalația Tatianei Trouvé, despre una istorică, în cazul nucleelor geologice ale Joanei Hadjithomas și ale lui Khalil Joreige, extrase din siturile culturale pariziene, sau despre una politică, în desenele cu nori ale lui Thu-Van Tran, lucrări deosebite ce evocă acțiunile tragice care se pot înfăptui pe timp de război. În sfârșit, Michel Blazy lasă timpul să-i facă treaba, permițând plantelor să crească liber, departe de drumurile bătătorite.

Artiștii expoziției The Memory Palace arată că prezentul face posibilă reînnodarea legăturilor rupte cu trecutul, reinterpretarea acestuia pentru a-i dizolva traumele sau, dimpotrivă, reconsiderarea trecutului pentru a găsi inspirația, evidențiind diferite cunoștințe și abilități. Acești artiști ne pun la îndoială moștenirea, deschid sfera posibilităților și invocă povești dincolo de memoria umană, într-o perpetuă reînnoire.

Artiști: Farah Atassi, Michel Blazy, Katinka Bock, Mircea Cantor, Clément Cogitore, Daniel Dewar & Grégory Gicquel, Joana Hadjithomas & Khalil Joreige, Enrique Ramírez, Thu-Van Tran, Tatiana Trouvé

Curator: Daria de Beauvais, asistată de Lisa Colin