Ilie Duță este un artist vizual, sculptor, stabilit în Timișoara, a cărui practică artistică investighează intersecția dintre materialitate, ecologie și formă sculpturală. Absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara, unde a urmat studii de licență, master și doctorat, Duță dezvoltă o estetică singulară, utilizând materiale reciclabile și industriale pentru a construi lucrări ce invită la reflecție asupra impactului uman asupra mediului. Experiențele internaționale din Franța și Portugalia i-au rafinat abordarea conceptuală, oferindu-i o perspectivă critică asupra reciclării și a relației dintre artă și sustenabilitate. Sculpturile sale, deopotrivă monumentale și expresive în detalii, oscilează între poetic și militant, între decorativ și manifest.

Practica ta artistică se axează pe conceptul profund de utilizare a materialelor în sculptură ca formă puternică de pledoarie pentru protecția mediului. Cum poate un artist, folosind ca instrument artă, să protejeze natura? Care este rolul artei în conștientizarea și protejarea mediului?

Practica mea artistică este o formă de activism ecologic. Cred că un artist poate proteja natura prin schimbarea percepției. Prin transformarea materialelor cotidiene, aparent fără valoare, în lucrări de artă, demonstrez potențialul ascuns al acestora și provoc publicul să regândească ciclul de viață al obiectelor de consum.

Rolul artei în conștientizarea și protejarea mediului este multiplu și esențial. În primul rând, ea acționează ca o formă de educație vizuală – arta oferă o modalitate profund accesibilă și emoțională de a transmite mesaje mai mult sau mai putin complexe, care adesea depășesc barierele comunicării tradiționale. Astfel, lucrările de artă devin catalizatori, transformându-se în puncte de plecare pentru generarea de dialog despre sustenabilitate, risipă și responsabilitatea noastră, atât individuală, cât și colectivă.

PIMP my guerrilla garden – intervenție

Sculpturile tale devin mai mult decât simple creații; sunt expresii ale dinamismului și emoției, reflectând conexiunea profundă cu diverse medii și o căutare neîncetată a inovației. Ești conectat în mod special cu un anumit material sau culoare care îți definește creația?

Nu sunt conectat în mod special cu un anumit material; dimpotrivă, sunt fascinat de particularitățile fiecăruia și de oportunitățile diverse de expresie pe care le oferă. În schimb, ceea ce îmi definește puternic creația este culoarea: prefer nuanțele brute, aproape stridente, care creează un impact vizual puternic. Văd acest lucru ca o paralelă cu toxicitatea culorilor vii din natură, care adesea avertizează asupra unui pericol.

În acest context, o legătură puternică între diversitatea materialelor și estetica cromatică pe care o urmăresc este oferită de plastic. Fiind un material cu o prezență copleșitoare pe planetă și o sursă majoră de preocupare ecologică plasticul devine pentru mine un mediu relevant pentru explorare.

Nucul vorbitor – intervenție

Insufli viață materialelor brute, modelându-le în forme ce sfidează rigiditatea lor intrinsecă. În ce moment al creației simți că sculptura prinde viață?

Întrebarea surprinde frumos esența procesului artistic. Deși nu aș spune neapărat că sculptura ‘prinde viață’ în sens literal, există, într-adevăr, un moment crucial în timpul creației. Acesta este punctul în care simt că lucrarea a atins echilibrul dorit și și-a găsit propria coerență, dincolo de intenția mea inițială. Este momentul când intuiția îmi spune că am explorat suficient materialul și forma, iar rezultatul este o entitate de sine stătătoare. este un moment unic și irepetabil.

Demersurile tale artistice, ancorate în explorarea materialelor reciclabile și nereciclabile, a obiectelor de unică folosință și a celor din viața cotidiană, întruchipează o plasticitate inspirată de ecologie. Există un artist al cărui demers creativ ți-a stârnit întrebări sau reflecții profunde în propria ta practică artistică? 

Sunt câțiva artiști pe care îi urmăresc și îi admir, dar aș vrea să vă vorbesc puțin despre unul anume care mi-a stârnit întrebări și reflecții profunde în propria practică artistică: Mario Merz. M-a fascinat mereu modul în care el a reușit să aducă natura în artă, să exploreze procesele organice și să folosească materiale neconvenționale, transformând igloo-ul într-un motiv iconic. Așa s-a născut proiectul meu din 2018, din Portugalia: „Don Quijote și domul (pre) post-apocaliptic”, pe care îl văd ca un tribut adus lui Merz.

Am preluat unul dintre motivele lui principale – igloo-ul – și l-am combinat cu personajul lui Cervantes. Îmi doream să-l aduc pe Don Quijote în contemporaneitate și chiar într-un viitor apropiat, punând accentul pe ecologie, pe ideea de comunitate și, mai ales, pe stabilirea unor relații de colaborare între sistemul educațional (ESDE) și direcția de reciclare a materialelor (Resitejo).

Nave Aka Defense Shields – sculptura marmura, faguri de albine sticla

În 2021 ai avut, la Casa cu Iederă expoziția personală Nave Aka Defense Shields. Lucrările tale, inspirate din imaginarul science fiction, propun o călătorie utopică în spațiu, alături de nave transportoare ce pregătesc decolarea, încărcate cu marfă prețioasă. Aceste structuri geometrizate și ermetice protejează faguri de albine fragilizați – ultimele de pe Terra – într-o încercare zadarnică de a le salva de la extincție.  Care este relația ta cu albinele?  Ce dialoghezi cu ele?

Relația mea cu albinele, în contextul expoziției Nave Aka Defense Shields, este una profund simbolică și plină de reverberații. Ele nu sunt doar insecte, ci au devenit pentru mine un puternic catalizator metaforic pentru a explora teme precum fragilitatea, reziliența și, în mod tragic, inevitabilitatea anumitor pierderi.

Albinele reprezintă o oglindă a sănătății ecosistemului nostru. Dispariția lor, pe care o evoc în lucrările mele, este o proiecție a unui viitor distopic, dar, din păcate, plauzibil, în care am pierdut conexiunea esențială cu natura. Prin ele, dialoghez cu urgența crizei climatice și cu responsabilitatea noastră colectivă.

Ele ghidează o dimensiune estetică fundamentală a seriei, stabilind un contrast vizual: rigoarea geometrică a marmurei cu planuri drepte și naturale se împletește cu fragilitatea organică a fagurilor de albine și cu transparența lentilelor de sticlă.

Don Quijote și domul (pre) post-apocaliptic – sculptură metal

În opera ta prezinți o lume în care omul a ajuns să se definească tot mai mult prin detașarea sa față de natură. Tot mai puțin conectat la ritmurile acesteia, tu îți construiești o lume artificială, cu o ciclicitate mai vorace, devenind stăpânul ei, impunându-ți propria viziune, interferând cu echilibrul natural și subminându-l. Cum arată universul ideal pentru artistul vizual Ilie Duță?

Recunosc imaginea unei lumi tot mai detașate de natură, o realitate pe care o și explorez în lucrările mele. Dar, în antiteză cu aceasta, universul ideal, așa cum îl văd eu ca artist vizual, ar fi profund influențat de conceptul Solarpunk.

Solarpunk este pentru mine mai mult decât o estetică; este o propunere filozofică ce schițează un viitor optimist, bazat pe sustenabilitate. Imaginez un univers unde intervenția umană nu subminează echilibrul natural, ci, dimpotrivă, creează o simbioză armonioasă cu acesta.

În acest univers ideal, tehnologia ar fi integrată organic, încetând să mai fie o forță separată și dominantă. Ar deveni un instrument care amplifică ritmurile naturale și respectă ciclurile ecosistemelor, folosind inovația pentru a regenera, nu pentru a epuiza. Comunitățile ar fi interconectate și autosuficiente, punând accent pe colaborare, pe resurse locale și pe o arhitectură sculpturală biofilică, susținută de sisteme energetice curate. 

Sardinha de plástico #6 – sculptură plastic metal

Într-o încercare de a salva fagurii de albine de la extincție, le încadreazi în structuri geometrice solide, inițiind un întreg proces de arhivare. Aceste structuri, prezentate ca fosilele unei eventuale apocalipse, funcționează ca memento-uri ale interconectivității noastre cu lumea naturală și ale consecințelor devastatoare ale propriilor noastre acțiuni sau inacțiuni. Care sunt lucrările pe care le-ai realizat cu scopul de a păstra și conserva ceva prețios?

Este adevărat că lucrările mele cu faguri, din expoziția Nave Aka Defense Shields, explorează, într-adevăr, simbolismul apocaliptic și fragilitatea naturii. Însă, la baza lor stă o antiteză conceptuală și materială: rigoarea cvasieternă a marmurei contrastată cu efemeritatea delicată a fagurelui de albine, un mesaj despre scara timpului și fragilitatea existenței.

Pe de altă parte, întrebarea despre păstrarea și conservarea a ceva prețios rezonează profund cu o altă direcție a creației mele. În prezent, lucrez la o serie de autoportrete care se bazează pe ideea de încapsulare pe termen lung. Inspirat, parțial, de demersul lui Arman cu seriile sale de Poubelles din 1959, îmi propun să integrez obiecte de unică folosință – adesea reprezentative pentru consumul excesiv al societății contemporane – în rășină transparentă.

Aceste lucrări nu sunt doar o formă de conservare fizică, ci o arhivare a unui anumit moment cultural și personal. Prin imortalizarea acestor ‘artefacte’ efemere, alături de elemente ale propriei mele existențe, doresc să creez capsule temporale ce invită la reflecție asupra valorilor pe care le transmitem, a urmelor pe care le lăsăm și a ceea ce considerăm cu adevărat ‘prețios’ în contextul modernității.

Ai participat la diverse proiecte organizate de Asociația META Spațiu, precum: The world keeps ending și Apocalipsa Elefantului Alb. Conceptul acestor expoziții făcea referire la apocalipsă, la un sfârșit iminent. Cum te-ai regăsit în cadrul acestor proiecte? Cum ai abordat tema legată de „sfârșit?

Participarea la proiectele The World Keeps Ending și Apocalipsa Elefantului Alb, organizate de Asociația META Spațiu, a fost o experiență relevantă, care m-a ajutat să-mi definesc mai bine viziunea artistică asupra vulnerabilității și a transformărilor iminente, teme pe care le abordez în căutările mele artistice.

În cadrul The World Keeps Ending, am găsit un context ideal pentru seria Nave Aka Defense Shields. Am expus lucrări din marmură alături de rame de faguri artificiali, ușor degradați, o juxtapunere ce a subliniat intenția de a evoca sfârșitul: fragilitatea unui ecosistem și ideea unei salvări improbabile. Instalația a contribuit la sublinierea vulnerabilității existenței și a necesității conștientizării impactului nostru asupra mediului.

Pentru Apocalipsa Elefantului Alb, abordarea mea a fost diferită, mai orientată spre acțiune și regenerare. Intervenția PIMP my guerrilla garden, realizată în colaborare cu Cătălin Bătrânu, a urmărit să protejeze și să promoveze activ practica grădinăritului urban de gherilă. Aici, ‘sfârșitul’ a fost redefinit nu ca o fatalitate pasivă, ci ca o sursă de inspirație pentru inițiativă, concretizată prin transformarea spațiilor neglijate în mini oaze urbane.

Plastic bees#3 – sculptură plastic lemn

Acumulezi obiecte care au existat deja, lucrările pe care le dezvolți sunt rezultatul unui schimb, unui dialog cu materialul însuși, ce determină caracteristicile și specificațiile formei. Ca artist vizual, sculptor, în arealul antropic, încerci să conturezi volume din elemente recognoscibile ce tind spre conștientizarea intervenției brutale a omului contemporan în echilibrul natural. Care sunt materialele cu care lucrezi și care sunt în antiteză cu distrugerea echilibrului natural?

Practica mea artistică implică o gamă variată de materiale: piatră, metal, plastic, lemn, rășină, gresie, material organic, sticlă. Sunt conștient că multe dintre acestea pot avea o amprentă ecologică semnificativă. Dincolo de selecția materialelor cu impact redus, scopul meu este să creez o antiteză puternică la distrugerea echilibrului natural. Chiar și atunci când folosesc materiale cu o amprentă mai mare, cum ar fi plasticul, o fac tocmai pentru a sublinia problemele de mediu, transformând materialul-problemă într-un vehicul de conștientizare.

Astfel, materialele care intră cel mai direct în această antiteză sunt cele naturale, cu amprentă redusă (lemn recuperat, piatră locală), cele reciclate sau recontextualizate – care combat risipa – și materialele organice efemere precum fagurii, ce evidențiază fragilitatea naturii.

Pe viitor, aș dori să explorez mai mult coabitarea sculpturii cu plantele vii, nu doar ca element decorativ, ci ca o parte integrantă și evolutivă a lucrărilor mele. Intenția este de a le integra într-un dialog continuu și dinamic, unde sculptura devine un suport sau un cadru pentru creșterea plantelor, iar plantele, la rândul lor, transformă și adaptează constant percepția asupra formei sculpturale.

De altfel, dacă ar fi să nominalizez cel mai puțin intruziv domeniu al artei în mediul înconjurător, acela ar fi, fără îndoială, Land Art-ul, unde intervenția artistică este adesea efemeră sau utilizează elemente naturale în contextul lor original, respectând și chiar celebrând echilibrul existent.

Care este mesajul pe care artistul vizual Ilie Duță îl transmite naturii?

În mare parte, recunoștință. „Mulțumesc că exist în contextul actual.” Cu ocazia asta, mulțumesc Mirunei Robescu pentru interviu și introspecții. Și mulțumesc AI Studio pentru asistență. A fost o provocare și o experiență plină.

 Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.