Matei Rădulescu este artist și ilustrator. Explorează și transmite diverse momente și experiențe personale, transformându-le în introspecții ale spațiilor pe care le populăm sau doar le tranzităm într-o anumită perioadă a vieții. Este și student masterand în cadrul UNArte la secția Arte Grafice.

Ilustrațiile tale sunt foarte cozy, au ceva de Studio Ghibli, de amintiri din copilărie pe care le rememorezi când le povestești cuiva. Cum ai ajuns la stilul acesta? Crezi că te definește sau ești în proces de experimentare?

Wow, nu aș fi asimilat imaginile mele cu cele de la Studio Ghibli, vorbim de altă ligă acolo îți mulțumesc pentru comparație. Îmi plac foarte mult filmele lor, toată imagistica aia caldă și fără vreo restrângere privind ce poți să zici prin povești și fantezie.

Stilul actual al ilustrațiilor mele a venit dintr-o nevoie de a spune mai multe printr-o imagine cu cât mai puține elemente și folosindu-mă de linie ca prim mijloc de a face asta…linia tremurată, căutată în anumite forme, câteodată din prima încercare… de aici și multitudinea de imagini care par schițate, imperfecte dintr-un punct de vedere al perspectivei sau al altor reguli. Cred că da, mă definește (din fericire, sau din păcate) pentru că nu poți să nu ții cont de progresele pe care le faci când lucrezi cu imaginile într-o anumită direcție. Totuși încerc să experimentez cu alte tipuri de reprezentări în ilustrații, păstrând însă acest stil liniar și adaptat la aceste alte suprafețe, este un continuu work in progress dar mereu țin cont de ce știu să fac mai bine.

Cât de des desenezi în carnetul tău? Îl ai mereu cu tine sau îți propui ca în anumite zile să desenezi și în altele nu?

Aș reformula întrebarea ta cu Cât de des NU desenezi în carnetul tau ? pentru că în ultimii doi-trei ani am desenat mai mult în carnete decât pe formate mari sau clasice de hârtie. E ceva acolo care mă face să mă simt mai confortabil într-un loc unde știu că nu e presiune și pot doar să desenez ce mă inspiră sau ce văd în jur. Mai apoi multe din aceste desene sunt scanate, combinate digital într-o altă compoziție și capătă un sens exterior caietului, ele nu mai aparțin de acesta ci pot să ajungă și într-un afis, o carte de artist sau înrămate pe perete.

Da, carnetul îl am mereu cu mine, însă desenatul exclusiv în acesta îl văd ca o limitare la un moment dat, și încerc, acum, odată cu proiectul de disertație să mă întorc la niște formate mai mari, să duc cumva desenele din caiete direct pe perete și pe suprafețe mai generoase dar păstrând libertatea aia pe care o am când am un format portabil. Am multe zile în care nu desenez deloc, iar altele când schițez mai mult deodată și am un flow creativ.

Ce te face să te oprești să observi și să desenezi?

Îmi place să găsesc anumite imagini care pot să justifice niște gânduri cu care s-ar regăsi mai mulți oameni și să le fac vizibile, să creez anumite metafore vizuale. Cred că se trage și de la munca de ilustrator pe care o fac, în încercarea de a rezuma un fragment sau o idee printr-o imagine singulară, care să descrie nu realist dar mai degrabă reprezentativ un paragraf sau chiar un gând pasager. Pentru mine a fost și rămâne în continuare o provocare orice observație după natură, de orice fel ar fi. Mă folosesc de fotografii ca referințe pentru ilustrații dar când doar observ prin mine este ceva acolo care nu se poate transmite când te bazezi pe o altă reprezentare a acelui lucru. Din păcate foarte multe din aceste imagini nu ajung să vadă lumina zilei din afara caietelui meu. Cred că este bine să fim critici cu munca noastră și să selectăm ceea ce arătăm.

Ai obiecte de papetărie (carnete, creioane, stilouri, etc.) care îți plac specific și el folosești?

Am muuuult prea multe carnete cumpărate și pe care nu mă îndur să le încep până nu le termin pe celelalte (am o regulă cu nu mai mult de trei carnete în care desenez în același timp). Legat de unelte, folosesc materiale pe care le am deja, linere mai ieftine, am un brushpen care îmi impune o anumită rigoare pentru că orice tremur este vizibil la nivel de linie, câteodată asta ajută desenele. Mai degrabă decât obiecte de papetărie am o pasiune pentru cărțile de artist, romanele grafice și de benzi desenate și prefer să citesc cât de mult pot cărți fizice.

Să vorbim un pic și despre Marco Polo. Cum ți-a venit ideea? Îți propui să mai faci benzi desenate? Cochetezi și cu literatura?

Proiectul de carte nu a fost ideea mea, a început ca un proiect extra de la facultate. Ideea era ca fiecare din cei implicați să aleagă un fragment din cartea călătoriei lui Marco Polo către Asia și să creeze o serie de imagini interpretate în stilul propriu a fragmentului respectiv creând astfel o legătură între imagine și text. Ce îmi aparține este abordarea față de povestea călătorului venețian. Am ales să fac o bandă desenată în care mi-am imaginat ce ar fi simțit și prin ce ar fi trecut Marco Polo în drumul său către hanul mongol și înapoi către casă. Abordarea devine personală pentru că, la final, apar și eu în această poveste arătând clar că, defapt, aceasta este interpretarea mea la povestea lui și că, fiecare poveste este totuși filtrată prin propria persoană și tindem să aducem un pic din noi în fiecare lucru pe care îl creăm.

Pasiunea pentru benzi desenate și imagini secvențiale a venit în timpul studiilor de licență tot cu o temă de la facultate, care a dus natural la proiectul de licență, o carte de bandă desenată văzută ca un jurnal de drum pe baza călătoriilor mele cu programele Erasmus+ și Work & Travel. Îmi place foarte mult să citesc literatură și are un efect benefic asupra câmpului meu vizual, în special literatura autobiografică (vezi Annie Ernaux sau Lavinia Braniște) Voi continua să fac benzi desenate care poate vor spune și povești literare, dar imaginea va rămâne cu siguranță principala mea preocupare.

Ai participat la multe rezidențe. Cât de important ți se pare ca artist să ai comunități creative în jurul tău? Dar să călătorești și să te pui în istanțe în care normal nu ai ajunge? 

Mă bucur că ai punctat și rezidențele. Mi se pare esențial ca artist să participi în rezidențe, workshop-uri, deplasări în afară, practic orice oportunitate care te scoate din atelierul sau camera unde lucrezi. Mai ales ca artist ilustrator tind să petrec mult timp acasă, iar pretextul acestor rezidențe m-a făcut și să reflect asupra atâtor alte posibilități de a crea. Și ce mai este special este că întâlnești oameni din alte domenii, vezi alte viziuni, perspective care îți pot da un nou punct de vedere prin care să privești ce faci. Mai sus spuneam de proiectul de licență, care a venit tocmai din curajul (sau inconștiența) de a mă pune în anumite situații la un moment dat din care am învățat foarte multe și care cred că m-au maturizat. Am mai spus-o cu altă ocazie, dar, cred că maturizarea mea nu a venit din cauză că am atins o anumită vârstă ci grație anumitor locuri în care am ajuns și a trebuit să le navighez la un moment dat.

La ce proiecte lucrezi acum? 

Sunt ultimul an de master la Arte Grafice, la UNArte și momentan îmi dedic toate eforturile proiectului de disertație, care, așa cum am spus mai devreme, vreau să mă scoată puțin din zona de confort privind desenele pe care le fac. Stilistic vor fi tot acolo unde mă plasez, dar vor lua o formă mai generoasă și vor ieși din paginile de carte și din caietele mele.

În paralel mă bucur să ilustrez articolele lui Mihai Mincan din Scena9 și profit de orice ocazie în a mă arunca în situații din care pot învăța lucruri, fie că sunt ele încă alte plecări cu burse în afară sau colaborări autohtone (nu pot divulga mai mult momentan dar sunt entuziasmat de ceea ce urmează).