Cum arată arta abstractă în viziunea și tehnica tinerilor artiști este punctul de pornire al acestei expoziții, construită conceptual în jurul „abstractizării realității” și al unui joc fluid și sensibil între figurativ și abstract.

„Pentru a desena, pentru a picta sau pentru a fotografia, scria Eugène Ionesco din ipostaza mai puțin cunoscută de pictor, în a doua parte a vieții, în volumul Alb și negru, trebuie să știi, să vezi, să observi. În spatele realității care ne este dată tuturor se află o a doua realitate, mai subiectivă și prin urmare, în mod paradoxal, mai adevărată. Cu cât avansăm în realitățile succesive, suntem mai realiști, adică mai adevărați: nu în sensul realismului celui mai convențional, ci în sensul celui adevărat”. Către reprezentarea „realității secunde din spatele lumii vizibile” vorbesc lucrările selectate în această expoziție, iar referința la ce înseamnă „real” este unul dintre elementele la care fiecare dintre artiștii invitați a simțit nevoia să se raporteze.

Pentru Marina Aristotel, „realul abstractizat” este matca întregului proces artistic, care pornește de la gestul fizic de a tăia suprafața pictată: abia de la această etapă de distrugere și reasamblare artista începe să descopere ordinea și sensul. Asperitatea de „așchie” a lucrărilor din seria Colour Splinters, incluse în expoziție, alături de surpriza materialului – plexiglass-ul – se armonizează cu paleta cromatică, oferind o insolită experiență senzorială.

La granița între figurativ și abstract, Botond Gagyi propune, în schimb, o perspectivă insolită de dematerializare a elementului figurativ, transformat într-un fel de siluetă palidă a ceea ce numim convențional „realitate”. Pentru că realitatea, spune Botond, „nu mai este reală”, iar cea mai recentă serie la care lucrează, Monuments of Future, problematizează tocmai această abstracțiune.

Mihai Guleș prezintă, pe de altă parte, Imposibila geometrie, o serie de lucrări care explorează un pattern vizual construit pe suprapunerea în spațiu a „peisajului interior” și a unei forme geometrice devenită marca sa vizuală dominantă.

De geometria formelor este atrasă și Madár Réka, în seria Personal Apocalypse, cu care participă în expoziție, oferind o altă perspectivă asupra tensiunii între figurativ și abstract atunci când vine vorba de „reprezentarea esențializătă a realității”.

Andrea Tivadar vede abstractizarea ca pe o formă de „creație sintetică” prin care reprezentări insolite, geometrii diafane și transparente iau locul formelor recognoscibile din lumea vizibilă – aceasta este, spune ea, calea de a impune „puritatea și simplitatea lucrurilor”.

Edith Torony recompune, în schimb, în seria Synthetic Future, ca într-un ritual magic, reperele aproape mitice ale vieții urbane, folosind exclusiv rămășițele concrete ale consumismului nostru cotidian. Rezultă o imagine deopotrivă familiară și stranie, în același timp cunoscută și necunoscută, o alegorie a haosului și inconștientului contemporan, desfășurată ludic între figurativ și abstract.