Edith Torony s-a născut în 1988 la Timișoara, unde trăiește și lucrează. A absolvit specializarea Pictură la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, unde și-a obținut și diploma de master în 2012. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Timișoara, din anul 2011.

În practica sa artistică, Edith explorează constant modalități noi de a gândi și de a se exprima vizual. Prețuiește simplitatea și găsește inspirație în solitudine, unde ideile capătă formă. Reconstruiește lumea prin izolarea elementelor din contextul lor inițial, reducând compozițiile la esențial, astfel încât subiectele par să fi existat dintotdeauna în acea formă – naturale și firești.

Conștientizarea, modul de a gândi și de a privi lumea sunt aspecte esențiale în procesul său creativ. Atrasă de contradicții, artista crede că libertatea nu este ceva ce trebuie atins, ci o alegere asumată încă de la început – o condiție necesară pentru a crea lucrări neconvenționale și distincte.

Ai serii de picturi în care prezinți spații obișnuite, banale, inundate de o liniște  omniprezentă, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla acolo. Pereți sau ferestre crăpate,  acele colțuri ale realității devin uși către tărâmuri magice, unde au loc fenomene  bizare sau, dimpotrivă, prin care forțe mistice și stranii pătrund în realitatea noastră.  Astfel, opera ta explorează o estetică hibridă, în care realismul magic se  completează cu accente de pop art, dar și cu tente suprarealiste. Care este  povestea comună din spatele tuturor lucrărilor? 

Povestea comună este aceea a spațiului reprezentat, al backround-ului lucrărilor  mele, fiind un motiv care se repetă, pe care l-am explorat și exploatat cât am putut  de mult. Este vorba de spațiul/împrejurimile în care locuiesc sau mă plimb. Spațiul  câmpiei, al pământului neted, al liniei drepte de la orizont, al periferiei, care se  regăsește în mai toate lucrările mele, devine liant în fotografia realului care se  desfășoară și se împletește cu imaginarul pe pânză, spațiu care la rândul său este  supus timpului și transformărilor neîncetate.

Hybrid Playground III, (diptic), acrilic si spray pe panza, 200 x 300, 2019

În seria Heterotopias, realizată între 2024-2025, ai explorat un teritoriu liminal,  suspendat între real și imaginar, care se contaminează reciproc. Pentru titlu, te-ai  inspirat din conceptul filosofic introdus de Michel Foucault, care prezenta locuri reale  care sunt în același timp „diferite”: spații care există în lume, dar funcționează  conform propriei logici, autonome și adesea în contrast cu structurile sociale  dominante. Când citești pentru a te documenta, ceea ce te inspiră în pictură vine mai  degrabă din real sau din imaginar? 

Cred că ele se suprapun, se poate ca un cuvânt sau un element din realitate să îmi  stârnească interesul și mai apoi totul să se contureze în jurul lui. Dar în același timp  se poate să modific pe parcurs forma elementului sau contextul în care se află.  Întotdeauna las loc liber pentru intervenții, modificări. De multe ori s-a întâmplat ca unele cărți pe care le citeam în paralel cu ce lucram să vină în ajutor ori pentru a  consolida mai bine ideea pe care o aveam deja despre o lucrare, sau să îmi  sugereze chiar idei noi de titluri de serii sau lucrări. Cumva mi se pare frumos și că  se creează o continuitate, adică ceea ce vine din exterior, se adăugă perfect la ce  aveam deja în portofoliu sau chiar la ceea ce căutam. Pentru că ai menționat seria  Heterotopias, ea a fost începută în 2024 în Atelierul de creație de la Gărâna.  Analizând spațiul pe care familia Herczeg l-a pus la dispoziție artiștilor, prin  intervenția acestora asupra locului, prin tipul de organizare (alte reguli, libertatea  creatoare), sau extinderea chiar și înafara spațiului cu sculpturi pe marginea strazii.  Astfel am început să refac pe pânzele mele elemente din spațiul acesta în miniatură,  gândindu-mă că ceea ce s-a creat acolo se poate încadra foarte bine într-un exemplu de heterotopie.

Junkyard Symphony XVIII, acrilic si spray pe panza, 150 x 130 cm, 2017

În 2022, în cadrul expoziției Incandescent, ai prezentat o selecție curatoriată de  lucrări realizate în perioada 2019-2022, din diverse serii precum Synthetic Future, Heaven And Earth, Playing War. Expoziția s-a transformat într-o incursiune al unui  univers specific periferiilor urbane sau al câmpurilor de luptă abandonate, în care  amprentele umane lasă în urmă impacturi devastatoare. Inspirată și de estetica  jocurilor de strategie, în special a jocurilor de societate, pânza a devenit o tablă,  oscilând între conceptul de Playground, prezent în lucrările mai vechi, și cel de  Battleground. Care este istoria jocului în opera ta? Care sunt elementele ludice care  captează atenția în picturile tale? 

Mereu mi-au plăcut jocurile, dar și din perspectivă estetică, felul cum arată tabla de  șah, de table, cărțile de joc sau cele de tarot. Mă fascina să explorez hărțile jocurilor de PC, ideea de spațiu limitat al hărții unui joc câteodată mă frustra, aveam dorința  de a putea trece peste granița respectivă, de multe ori mă trezeam că nu țin cont de  misiunea jocului iar eu exploram aiurea căutând cine știe ce pe hartă. Așa am ajuns  ca în unele lucrări mai recente să ies din pagină cu compoziția continuând cu  anumite elemente pe cant, gândind pânza ca pe o fereastră spre o altă lume unde  există posibilitatea și întrebarea cum ar fi dacă s-ar întampla lucruri și mai departe  de pânză. Caracterul ludic al lucrărilor a fost mereu prezent de-a lungul procesului meu creativ. De la seria Playground unde spațiile de joacă ale copiilor: parcurile, dar  mai ales locurile amenajate cu nisip, îngradite cu scânduri și de multe ori cu jucării  uitate sau rupte, mi-au atras atenția. Locul de joacă uneori ca spațiu amenajat pe  platforme sau împrejmuit, sau locuri de joacă neconvenționale, pentru mine au fost  interesante întotdeauna părăsite, după ce acțiunea s-a finalizat și au ramas doar  urme, intervenții, obiectele jocului, jucării de tot felul. Tabla de șah ca element care  apare deseori în lucrări din diferite perioade, dar și alte platforme pe care se  desfășoară o serie de obiecte statice sau în acțiune. Apoi am introdus treptat diferite  jucării pe care le-am găsit și le-am fotografiat de-a lungul timpului, dar și alte  elemente pop din animații sau alte jocuri, precum blocurile de iarbă și lavă din  Minecraft. Trecerea de la Playground la Battleground s-a făcut cumva treptat și  natural, la fel cum joaca inocentă se transformă în timp în competiție. Precedând  astfel interesul meu mai recent pentru unele boardgames cu hărți puzzle, care  mențin un spațiu mereu deschis, unde există posibilitatea de a putea adăuga ceva în  plus atât timp cât există continuitate pe desenul hărții, cumva aici găsesc o  asemănare cu ce îmi doresc și pentru lucrările mele, o deschidere sau o viață a lor  înafara cadranului.

Îți amplasezi opera la intersecția dintre abstract și figurativ, lucrările tale fiind  influențate de schimbările din viața ta și din împrejurimile tale. Începând cu seria  Junkyard Symphony, picturile tale au devenit treptat o călătorie suprarealistă în  universul periferiei urbane. Lucrările tale au scos în evidență efectele devastatoare  ale invaziei de deșeuri și ale consumerismului asupra mediului nostru. Lucrări  precum Synthetic Future critică capitalismul, consumerismul, deșeurile și poluarea,  trimițând un semn de avertizare despre viitor. Care este relația dintre titlu și mesajul  din spatele picturii? Unde regăsim semnalele de avertizare? 

Alăturarea paradoxală a termenilor Junkyard care evocă un spațiu haotic, dezordonat pe când Symphony vine în contrast sugerând existența unei orchestrări,  a unei armonii, e o ironie intenționată. La fel și în Synthetic Future, un viitor distopic  cu accente de pop culture (ex: culori de curcubeu, obiecte recognoscibile atractive,  jucării), o critică directă la adresa suprasaturării culturale și estetice generate de  capitalism. Culorile fluorescente și puternice nu au doar un caracter estetic, ele  denunță prezența unui mediu alterat, invadat de artificial, sintetic, lipsit de viață  organică, pervertit de consumerism și lipsa sustenabilității. Prin titlul și lucrările mele  propun privitorului o simulare a unui posibil viitor mediu sintetic, fabricat, ostil,  întrebând astfel dacă vom reacționa sau ne vom supune în totalitate artificialului.

Topography Of A Dream, creioane colorate si pix pe panza, 200 x 300 cm, 2025

În picturile tale, construiești o lume complexă și vie, în care culorile se amestecă  armonios în elemente diverse, dând naștere unor compoziții bogate și expresive. În  fotografie, dimpotrivă, abordarea ta este una minimalistă: se concentrează pe un  singur element, pe care îl izolează și îl surprinde în detaliu, transformându-l într-un  punct de plecare pentru picturile tale. Cum arată primele tale fotografii? 

Primele fotografii au fost mai degrabă plastice și foarte experimentale, ca din  perspectiva unui pictor. Am început cu fotografia analogică, am învățat practicând și  consumând o grămadă de filme. Până la facultate stăpâneam destul de bine tehnica,  dețineam deja mai multe aparate foto pe film, dar și digitale. Apăruse la un moment  dat Lomo.ro, un site românesc de fotografie exclusiv analogică, pe care am activat  între anii 2011- 2016 sub numele de Zed (încă mai există). Tot pe atunci am început  să folosesc filme expirate, așa că făceam foto în paralel, trăgeam și pe digital și pe  film. Evident, cele pe film aveau un caracter nostalgic, filmele expirate accentuau  starea asta punând un filtru retro pe orice fotografiai. Prima oară când am început să  mă folosesc de fotografie ca documentație a fost când am început să dezvolt seria  Vertical Absorption. Pentru această serie am adunat multe fotografii cu jgheabul ca  element central în mai multe ipostaze. După facultate am început să lucrez mai mult  pe digital, îmi plăcea post-procesarea foto și cu timpul asta a devenit mult mai  interesant pentru mine ca tehnică, libertatea de a interveni pe o fotografie tratând-o  ca pe o pictură. Odată cu trecerea timpului, fotografia pe film a devenit tot mai  costisitoare așa că am migrat cu totul către digital. Deja interveneam cu post procesare destul de mult, reușind să leg fotografiile mai recente de temele care mă  interesau și în pictură. Când am lansat primul meu album din 2017, împreună cu  asociația Contrasens, am considerat necesare pe lângă includerea unei selecții de  fotografii în album, la lansarea lui să expun doar fotografie, astfel să punem în  valoare și partea asta destul de relevantă în procesul meu creativ.

Culoarea este un instrument puternic în opera ta, o forță care dă viață compoziției.  Care este culoarea care vorbește cel mai des în lucrările tale? 

Galbenul. Nu se regăsește neapărat ca o culoare dominantă sau nu apare în fiecare  lucrare, dar apare ca și accent destul de des. îl folosesc ca să colorez obiecte sau  elemente abstracte care devin punct de interes pentru o lucrare. E cald, luminos,  solar, un reper puternic.

Playing War 8, acrilic pe panza, 130 x 150 cm, 2022

În seria Junkyard Symphony, ai folosit denumirea de „Junkyard”, un fel de coș de  reciclare al memoriei, al inconștientului, uneori aceste elemente fiind indescriptibile,  cărora nu le găseai sensul sau originea. Care este lucrarea care îți trezește cele mai  puternice amintiri? 

Multe dintre lucrările din această serie îmi aduc aminte de anumite locuri din taberele  unde au fost realizate, sau din zona în care locuiesc și mă plimbam. În perioada cât  am lucrat la seria asta (2015-2017), periferia localității Ghiroda, unde locuiesc și în  prezent, nu era atât de dezvoltată precum e acum, pe atunci se aruncau o grămadă  de deșeuri din construcții acolo. De aceea prin toate lucrările se observă foarte multe  sârme și cabluri de care dădeai, pe langă restul de betoane sau alte obiecte.  Lucrarea Nocturne no. 2 îmi amintește de o după-amiază în care am descoperit  debarasate pe o parte din câmp manechine din ghips rupte, busturi și alte mulaje,  unele chiar colorate. Am găsit un tors de ghips alb, iar langă el o coadă verde de  sirenă. Eram cu niște prieteni care au facut repede un aranjament, lipind coada de  tors, iar în golul care trebuia să fie gâtul au pus un buchet de flori culese de pe  câmp. Pe lângă au mai înșirat și alte obiecte găsite. Instalația arăta chiar interesant.  Multă vreme ne-am plimbat, scanând împrejurimile. Țin minte că iarba era verde,  mai înaltă și sănatoasă, cu spice pe alocuri. Între timp am găsit și un jgheab  dreptunghiular din beton, pe fundalul acela verde închis al ierbii de la înserare, apa  din el era neclintintă, ca o oglindă, cerul era rece. Am rămas acolo până nu se mai  putea vedea nimic, făcând foarte multe fotografii. Când am plecat era noapte și  parcă parăsisem un alt tărâm, sub influența asta s-a născut și lucrarea de care am  amintit.

Ți-ai adresat întrebări referitoare la informațiile și amintirile pe care le stocăm sau  le moștenim odată cu inconștientul colectiv după ce existența noastră fizică  încetează. Jgheabul reprezintă în opera ta un fel de rezervor asemănător  subconștientului, de unde izvorăsc fragmente, tradiții și abstracțiuni adânc înrădăcinate și sunt imediat absorbite în ascensiune verticală. Care este relația ta cu suprarealismul? 

De la juxtapunerea unor imagini sau idei neașteptate, creând astfel o logică a  absurdului și forțând privitorul să regândească realitatea, până la explorarea visului  și a subconștientului, suprarealismul a fost unul din curentele care mi-a influențat  puternic abordarea creativă până în prezent. Primul contact a fost în adolescență cu  un album Dali destul de consistent. Nu mi-a plăcut niciodată Dali, prea excentric, îl  consideram un showman, mă intriga. Iar picturii lui, prin modul cum trata suprafața  pânzei, parcă îi lipsea plasticitatea. Prin vremea aceea îmi plăcea foarte mult pictura 

metafizică a lui De Chirico, reveneam foarte mult pe imaginile lui. Max Ernst mi-a  plăcut din prima, am admirat tehnica frotajului la el, analizand amănunțit lucrările lui  în expoziții. Sensibilitatea, simplitatea și subtilitatea din opera lui Magritte, m-au  cucerit treptat. Yves Tanguy a avut cel mai mare impact asupra mea, imaginile  acelea mentale aproape fluide, populate cu creaturi biomorfe, fascinația  suprarealistă pentru joc și copilărie pe care o regăsesc prezentă și la mine până în  cele mai recente desene de dimensiuni mari din seria Topography Of A Dream,  2025. Cu Leonora Carrington și Remedios Varo am avut contact mul mai târziu, dar  de ele mă simt mult mai conectată în prezent. Îmi plac foarte mult misticismul,  alchimia, magicul întâlnit la Remedios Varo, teme pe care și eu le-am abordat. Ar  mai fi de amintit automatismul care permite creativităţii să se hrănească din  adâncurile subconştientului, încă un punct comun pe care l-am abordat până în cele  mai recente desene ale mele.

Synthetic Future XIV, acrilic pe panza, 150 x 200 cm, 2020

Când ai realizat seria Vertical Absorption, ai spus că vezi unele dintre compozițiile  tale ca pe niște hierofanii, manifestări ale sacrului, ale imprevizibilului sau ale  absurdului. Care este elementul din picturile tale, aparent banal, care s-a transformat  în ceva revelator? 

Jgheabul este elementul central al seriei, el este un laitmotiv care pe parcursul  studierii lui s-a tranformat în ceva revelator. Inițial o sursă de apă, folosit din timpuri  străvechi, desigur supus schimbării ca formă și material. Interesant de observat  inventivitatea umană, improvizația care a dus la reciclarea unor cauciucuri de tractor  și transformarea lor în obiecte din nou utile. Un element atât de rudimentar își  modifică sensul, pe măsură ce progresam cu seria, într-un rezervor de energie  vitală, un depozit de informatii, de memorii, asemănător inconștientului, care  expulzează energii, fragmente de informație aleatorie ce se constituie în realități  plastice.

În pictura ta se observă obiecte, fragmente uneori bizare sau forme inventate,  lumini, umbre și penumbre, pete, linii, volume, un amestec între abstract și figurativ.  Ce elemente din compozițiile tale sunt rezultatul imaginației și nu al realității  observate? 

Unul dintre elementele imaginate este un soi de platformă reprezentată în diferite  forme, mărimi și culori, pe care o folosesc pe post de scenă unde se desfășoară  elemente izolate sau care interacționează unele cu altele. Apoi mai exista o formă  asemanatoare cu o ciupercă-parașută zburătoare în dungi alb-roșu. Pe urmă mai am  reprezentate niște vortexuri în spirală alb-negru. Câteodată mai apare și un nor  gelatinos de diferite culori. Ar mai fi și alte exemple dar ele sunt forme abstracte, fară  echivalent în lumea reală și mai greu de descris aici. În rest majoritatea sunt obiecte  observate în lumea reală, dar cele mai multe sunt abstractizate sau simplificate,  transformate, sau doar ușor sugerate.

 Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.