Încă de vineri, 4 martie, la Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române este găzduită expoziția „Albrecht Dürer. Gravura germană în secolul al XVI-lea”, organizată cu prilejul aniversării în 2021 a 550 de ani de la nașterea artistului, eveniment decalat cu un an din cauza pandemiei de covid-19.

Curatoriată de Cătălina Macovei, expoziția prezintă întreaga colecție de gravuri pe metal și pe lemn realizate de Albrecht Dürer deținută de Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, alături de o serie de gravuri ce aparțin altor artiști: Hans Burgkmair cel Bătrân, Leonhard Beck, Hans Sebald Beham, Hans Baldung, Hieronymus Bang, Hans Leonhard Schäufelein, Georg Pencz, Hanns Lautensack, Lucas Cranach cel Tânăr, Lucas Cranach cel Bătrân, Heinrich Aldegrever, Daniel Hopfer, Jost Amman și Israhel van Meckenem, plus alți câțiva artiști anonimi. Sunt expuse lucrări care redau serbări de curte sau portretele unor duci, scene biblice sau mitologice, teme recurente în arta Renașterii europene.

Colecția de gravuri realizate de Albrecht Dürer (1471-1528) ilustrează episoade biblice sau mitologice, într-o asemenea manieră încât avem impresia că acestea s-ar fi desfășurat chiar în fața marelui artist. Uneori eliminând orice eleganță, prin acuratețea cu care sunt redate detaliile realității, indiferent cât de aspre ar părea, gravurile maestrului german ne transmit forța geniului său încununat de monograma subtil inserată în fiecare episodul reprezentat.

Ciclurile care redau episoadele biblice ne dezvăluie un Dürer meticulos, înrudit cu fantasticul, care a umplut hârtia cu detalii pentru a construi o nouă lume, delimitată de realitate. O parte însemnată a colecției este reprezentată de ciclul „Marilor și Micilor Patimi”, „Viața Fecioarei”, „Apocalipsa Sfântului Ioan” și „Cei cinci Apostoli”. Din toată această largă colecție, printre altele, mi-a atras atenția o xilogravură pe hârtie manuală cu filigran ce face parte din ciclul „Vieții Fecioarei”. „Sfânta familie cu trei iepuri” îi înfățișează pe Maria, Pruncul Iisus și Iosif într-o grădină închisă (hortus conclusus), simbol al fecioriei Mariei, a cărei poartă poate fi văzută în partea stângă. Iosif privește la gestul Pruncului, care ține în mâini Scriptura deschisă (Cuvântul lui Dumnezeu), ca și cum își dă seama de destinul Acestuia; artistul a ținut să îl apere pe Pruncul Iisus de deochi prin coralul pe care „i-l pune” în jurul gâtului. Printre numeroasele interpretări atribuite iepurilor, unul dintre simboluri se referă la Înviere. Astfel, are loc o desfășurare a compoziției de sus în jos – Iosif, tulburat, intuiește împreună cu Pruncul Patimile care aduc Învierea. Pe lângă peisajul care se întinde în registrul superior, în partea stângă a figurilor avem un exemplu al răbdării cu care artistul studia natura, adăugând linie după linie. Mai avem, desigur, și alte subiecte biblice, cum ar fi „Alungarea din Paradis” (din ciclul „Micilor Patimi”). Aici, Dürer a încercat să redea pasajul din Geneză, unde se spune că Dumnezeu a pus heruvimi și sabie să păzească drumul către pomul vieții. Astfel, Adam și Eva sunt reprezentați goi, cu trupurile alungite, aproape deformate, în timp ce privesc spre heruvimul cu sabia din spatele lor, care e cât pe ce să îi lovească. Artistul construiește un moment dramatic, lipsindu-se de iconografia tradițională în care heruvimul doar întinde mâna în semn de alungare. Heruvimul lui Dürer este războinic, îndeplinind Cuvântul Domnului. Pe lângă subiectele biblice, sunt expuse și gravuri cu scene mitologice, cum ar fi „Hercule între viciu și virtute” sau „Hercule învingându-l pe Cacus.”

Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române deține această bogată colecție de gravuri germane de la colecționari cunoscuți, cum ar fi arhitectul Gheorghe Balș, scriitorul și criticul Oscar Walter Cisek, gravorul și pictorul Simion Iuca, însă cele mai multe provin din donația făcută de academicianul George Oprescu.