„Visăm în dimensiuni temporale elaborate și suntem modelați în structuri pe care le punem în mișcare de la un început al unei lumi până la sfârșitul alteia. Formele contorsionate dau naștere unor funcții alterate: gândim un sistem osos și el ne urmează impulsurile, ne întrebăm ce este dincolo de recognoscibil și întindem brațele pentru a întâmpina necunoscutul. „Știu că totul a fost confuz”, scrie Anne Boyer, „dar este aceeași confuzie ca atunci când sunt sigură că fiecare persoană care a trăit vreodată știe exact la ce mă refer atunci când spun că mă simt ca un șarpe ce se strecoară pe o potecă în soare, dar care apoi se dovedește a fi chiar pielea năpârlită rămasă în urma șarpelui.”*

Anetta Mona Chisa urmărește definiția ambiguă între identitate și multiplicitate, între eu-rile lăsate în urmă și alteritatea celuilalt. Spațiul galeriei devine simultan o minte colectivă, un cabinet de curiozități, un pântec în care zigoți-asteroizi sunt modelați de cerințele materiei, sau de imaginația artistei, sau de spațiul dintre privire și percepție.
Corpuri noi și rămășițe atemporale coexistă într-un peisaj imaginat la răscrucea dintre organic și anorganic. Chestionând modul în care se creează cunoașterea, Anetta Mona Chișa își imaginează un sistem în care diferențierea dintre artă, știință, tehnologie, peisaj, nu există: reacții chimice creează formațiuni cristaline, în timp ce alte structuri din ghips sunt expuse ca piese turnate, agregate în forme aproape fractale, sau altfel în proces de revenire amorf, la începuturi.

În spațiul expozițional reapar întrebări privind tehnici sculpturale și rolul artei în a crea realități ce devrăjesc viața de zi-cu-zi în sisteme predeterminate. Prin metonimii ale formelor și asocieri disparate, temporal parts creează un experiment al percepției, al unei stranietăți colective dintr-un vis în altul, fie și doar pentru a explora spațiul dintre.
„Să vezi un șarpe înseamnă să te gândești la felul în care ochii șarpelui strălucesc și la faptul că pentru un timp nu poate vedea, pentru că este acolo, căpătând piele nouă, lăsând-o în urmă pe cea veche, pierdut în procesul de a deveni altceva.” **

* l ** Citate din (Anne-Boyer, „The Undying”

Cristina Stoenescu, fragment din textul curatorial