TOP

Expoziția ENTWINED ENVIRONMENTS Part 2 de la Centrul Artelor Vizuale Multimedia

Expoziția ”ENTWINED ENVIRONMENTS Part 2”, curatoriată de Raluca Oancea, Andrei Mateescu, marchează finalul proiectului #INTERVAL. Organizat de Asociația ”SLOW-SYNC PH”, proiectul s-a focusat pe practicile artistice fotografice și time-based media din România. Activitățile au fost concentrate în jurul spațiului CAV Multimedia din București, iar demersul a urmărit realizarea de expoziții, ateliere și generarea de discuții asupra parcursului și curentelor de gândire specifice reprezentanților locali ai acestor forme artă.
”ENTWINED ENVIRONMENTS Part 2” prezintă o nouă selecție de artiști care lucrează cu fotografia și filmul: Lucian Bran, Andrei Nacu, Diana Păun și ”continuă dezbaterea asupra locuirii existențiale, a repoziționării omului față de natură și întreg spectrul nonumanului, în paralel cu o chestionare a mediului imaginii tehnice. Andrei Nacu investighează astfel în proiectul … Except in the context of time… (2017) noțiunea fenomenologică și politică a limitei care refuză să separe, a graniței care unește. Plecând de la supoziția că pentru fenomenologi corpul există numai în lume, ca extensie a posibilității noastre de atingere, de penetrare a peisajului natural și urban, artisul alege să măsoare cu propriul corp zona cea mai apropiată ce separă România de Republica Moldova, o porțiune de numai 160 de metri din proximitatea vamei Sculeni.
Observăm în acest context că astăzi, în plină criză geopolitică, când poziția unui râu schimbă soarta unui război, sinonimia dintre a fi și a locui, dependența omului de teritoriile și peisajele locuite devin mai vizibile decât oricând. Filmarea contemplativă făcută cu drona, în care artistul parcurge la pas distanța dintre două state și două maluri ale râului Prut, luând apă din amonte pentru a o turna în aval, juxtapune o dublă chestionare a mediului video și a individului uman ambele în cele din urmă reductibile la imperiul duratei (filmul ca sculptură în timp, omul ca deschidere temporală în care lucrurile se pot arăta).
Lucian Bran, în docu-ficțiunea Săgeată, floare, foc investighează la rândul său posibilitățile de expresie ale ”peisajului plicticos cu aură ascunsă” în paralel cu cele de reprezentare a realului în epoca postfotografică. Pornită ca o abordare documentară sub imperiul obiectivității, povestea meteoriților înregistrați de organizația științifică Societatea Meteoritică se tranformă treptat în povestea unor agenți nonumani aterizați de nicăieri (într-o fotografie, trei bolovani reflectați de o oglindă circulară, pe fundul unui râu, sugerează o posibilă ”față”) ori în cea a amintirilor pe care oamenii locurilor le păstrează despre neobișnuitele evenimente. Odată ce proiectul culisează de la fapte către ficțiune, accentul se mută pe dorința oamenilor de a fi integrați în mituri locale și scenarii cosmice, pe forța afectelor mediatice dar și pe nevoia artiștilor de a încapsula în lucrările lor trăiri, afecte neobișnuite pe care oamenii timpului le pot prelua și experimenta (de la melancolia orgolioasă a luceafărului eminescian la nihilismul contemporan și ignorarea încăpățânată a amenințării nucleare).
Nu în ultimul rând, proiectul Possible Future 1.0 al artistei Diana Păun, pornind de la o arhivă de fotografii cu frunze și flori de plastic, chestionează posibilitatea ochiului biologic (vezi albina rătăcită pe o frunză simulacru), dar și a celui fotografic, de a mai distinge naturalul de artificial, creația de construcție. Dată fiind invocata legătură dintre a fi și a locui, o întrebare legitimă ar viza modul în care va fi afectată identitatea umană dacă peisajele locuite vor deveni în întregime fabricate. Încrezători că natura își poate lua la rândul său revanșa, ne întoarcem însă cu gândul la Veneția unde astă vară, în pavilionul Italiei, o sublimă mare de licurici învăluia și lăsa în urmă o uriașă fabrică abandonată punând în act vorbele lui Pasolini: Aș da întregul imperiu industrial Montedison pentru un licurici!” – text de Raluca Oancea

Post a Comment