TOP

Expoziția lui Gabriel Stoian de la MNȚRplusC

„MMXXII ─ este simpla grafie a unui an care atât în numeralele sale latine, cât și în cele arabe, coroborat cu ceea ce vedem că se întâmplă la scară globală, pare mai fatidic și premonitoriu decât deja uitatul 2012 cu a sa profeție maya („don’t look up”). Simetria pronunțată ne apare, de la arhitectură la limbaj ca o ordine nenaturală, inventată de un accident particular sau de o voință externă. Este în fond limbajul de tip binar al automatelor, ori dihotomiile înscrise inerent în matricea interpretării oricărui fenomen, urmând un traseu în care cele naturale se întrolocă în social. Putem observa în istoria recentă un pattern al manifestărilor colective, început o dată cu a sa problema „erorii Y2K” și continuat o decadă mai târziu pe filieră mistică, într-o dată de asemenea simetrică, de niște „ultimi copii ai antichității”, în 2012, prin argumentul calendarului mayaș. Aceste pseudo-temeri colective au fost reîmprospătate recent cu conotațiile unei dictaturi medicale (prezise de Ivan Illich și discutate de Agamben) cauzate de pandemia generalizată, sau de situația politică tensionată la nivel global, într-un an aparent la fel de ușor interpretabil prin această imagistică simplistă a (bi-)simetriei – MM XX II. Punând în discuție și deja standardizatul 2050, cu a sa singularitate tehnologică, întrevedem apariția unui fenomen colectiv care pare că încetul cu încetul ia conturul defunctului milenarism, de această dată prin cedarea treptată a corpului fizic în fața logicii tot mai abstracte a hiperconectivității de masă.

Dacă această introducere pare prea speculativă este și pentru că autorul ei a dorit să fie cât mai mult în spiritul lucrărilor lui Gabriel Stoian, care și ele pleacă adesea de la observația celor mai banale acțiuni sau contexte, construind o imagine care are în codul ei încifrat mereu ceva echivoc și dual, mereu ceva tensionat. De fapt aceste cvasi-evidențe para-științifice și alarmiste sunt contextul general în care cred că trebuie citite lucrările recente ale artistului – presiunea din exterior, care conduce către o practică generată de acțiunea cedării încetul cu încetul a corpului, paradoxal reinventând în urma sa mașinismul cotidian al gesturilor simple desfășurate adesea în spații domestice, într-o istorie alternativă îngustă și caldă ca interiorul sufrageriei de-acasă, însă la fel de valabilă. Este o meta narațiune din specia realismului-magic, spusă de Gabriel Stoian prin mediul picturii pentru cei puțini care mai sunt încă prizionieri de bunăvoie ai corpului, feriți de răzmerițele bio-inginerești conectate-n fibră optică care se înmulțesc după perdelele familiare. Se adresează celor ce redescoperă obiectele victimă obsolescenței și propriei ignoranțe, reconfencționând sub un soare roșu, cu umor și melancolie, cu aerobic și electricitate alternativă, corpul deja mort al mortului. A celor care spun „mala suerte”, apoi râd bezmetic.

Artist care practică majoritatea mediilor cu suport material din zona artelor vizuale, întâlnim în această expoziție concentrată pe tehnica picturii în ulei, două abordări distincte ale mediului. Pe de o parte un corpus de lucrări estetic încadrate rectangularului tipic de pânză sau lemn, figurative și încărcate de atmosfera ambiguă a unui poem de tip confesional, la limita interpretarii în sublim a unui eveniment real observat – Un autoportret dual al artistului pierdut în profilul lui Nikola Tesla – Un interviu de angajare tranformat în spațiu angular și confesional, cu o încărcătură psihologică asupra fizionomiei actantului mai specifică unui dialog cu terapeutul – Un soare alimentat de turbine nucleare – Păsări fabuliste, ghinioniste în fața unei sorți… umane.

Completând acest imaginar al „micilor invazii” cotidiene de scară imperceptibilă în formule obiective, Gabriel Stoian încorporează la baza experienței condiția de expat a artistului, printr-o serie de instalații picturale care se configurează în jurul motivului măștii. Realizate prin picurarea culorilor în ulei perpendicular pe suportul dur al lemnului fără a atinge cu pensula suprafața, acestea par mai degrabă obiecte realizate pe linia de producție de o conștiință ne-afectivă. Așezate grupat măștile par o gloată individualizata de străini, rearanjată după principile cromatice ale lui Max Lüscher. De altfel seria a fost prezentată anterior într-o expoziție intitulată Among Strangers (Printre străini). Cu un efect uniformizant și diferențiate doar prin orificile care ghidează expresiile, culoarea abundentă pare o piele, iar suportul tare și contrastant din spatele acesteia ne amintește de remarca lui Saul Bellow pentru care „moartea este materialul solid de care o oglindă are nevoie pentru a putea vedea ceva”.

Ar fi ușor să îl plasăm pe Gabriel Stoian în principiile Noului Romantism, discutate de altfel în spațiul germanic pentru prima dată însă cred că această încadrare este mai degrabă limitativă în raport cu corpusul total al lucrărilor. Ajută însă pentru a înțelege în linii mari poziția pe care artistul și-o alocă față de exterior. De-altfel, Gabi îmi spune de cum cu nașterea fetițelor și noile responsabilități, lucrează mai mult noaptea, de regulă realizând o lucrare într-o singură sesiune, asta după ce imaginea s-a adunat deja ca un afluent cognitiv. Această stare speculativ-poetică a realului din lucrările sale este mai specifică visului interpretativ. Conform statisticilor, în medie un individ își petrece 26 de ani visând. Această dimensiune mă face să cred că narațiunea generală la care Gabriel Stoian lucrează deja de aproape zece ani, stă sub semnul conștientizării că orice experiență are înscris inerent în incipitul ei premisele weltschmerz-ului, cuvânt-concept aproape intraductibil al țării pe care l-a adoptat, reprezentând melancolia deceptivă cauzată de faptul că oridinea lumii construite în interior nu se găsește în cea fizică, exterioară.” Horațiu LIPOT, curator

Gabriel Stoian (n. 1985) este absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, promoția 2014, obținând titlul de doctor în arte vizuale, debutează ca artist aspirant în același an. Prima sa expoziție va avea loc la ALERT studio din București. Aceasta este urmată de numeroase activități pe scena artistică locală și internațională: Vienna Art Fair, 2014; Bucharest Biennale 2014; Lateral Art Space, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, 2015; Melkweg Expo Center, Amsterdam, 2015; Videozoom, Museo di Roma 2015, Roma; A4 Used without object, RKI gallery, Berlin, 2016; Regards from the Aral Sea, Camera, Centrul de Interes, Cluj-Napoca, 2018; Things change, Bistro 21, Leipzig, 2019; Inmedio noctis viam suam lux exerit, Sonneundsolche, Dusseldorf, 2019; A world too much, Spazio Display, Parma, 2020; Dilemma, AF. Gallery, Frankfurt, 2020; etc. Practica sa artistică constă într-o abordare democratică incluzând toate mediile vizuale cunoscute. Cu toate acestea, se poate observa cu ușurință că pictura este cea care stă la baza procesului său de creație. Lucrările fiind adesea explicate de artist sub forma unor confesiuni, intime și poetice, experiențele personale iminente sunt tema principală a lucrărilor sale. În 2017 a fondat NEW NOW Frankfurt, un spațiu independent de proiect care funcționează ca o platformă duală, alternând între producția privată și derularea unui program dinamic deschis expozițiilor, workshop-urilor și cercetării interdisciplinare, susținând artiștii emergenți naționali și internaționali.

Horațiu Lipot (n. 1989): curator și manager cultural. A fost director artistic al galeriei IOMO, realizând programul expozițional în anul 2021, și al galeriei Atelier 35 în perioada 2019 – 2021. Anterior, între anii 2017-2019 a coordonat programul expozițional al Witte Gallery din Ulft (Olanda), localitate unde a organizat și pavilionul României pentru a 26-a ediție a târgului de artă Huntenkunst (2018). Colaborează de asemenea cu spații independente sau de tip off-space, cât și cu alte galerii comerciale din centrele locale. Pe lângă activitatea curatorială, redactează texte și cronici expoziționale pentru revista ARTA, cât și pentru alte reviste de profil autohtone.

FOTO: Vladimir Bulza

 

Post a Comment