Expoziția lui Ștefan Tănase de la Suprainfinit
Suprainfinit Gallery
« Apa trece, pietrele rămân » este prima expoziție personală a lui Ștefan Tănase din cadrul galeriei Suprainfinit. Concepută inițial pentru spațiul Saltmine*, artistul a fost intrigat de elementul blocului de sare ca spațiu de vindecare, de protecție din subsolul galeriei, și l-a conectat cu un alt tip de protecție: „linia Toblerone” din Elveția, traseul lung de apărare antitanc împotriva posibilelor invazii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceste linii de blocuri defensive mai pot fi găsite în toată Elveția, dar mai predominant în zonele de graniță.
Expoziția reunește lucrări noi și deja existente, abordând împreună noțiuni de întâlnire, graniță, precum și relația dintre mediul rural burghez elvețian și clasa muncitoare. Galeria devine un spațiu locuit de obstacole și accidente. Publicul este invitat să pășească într-un peisaj de simboluri desuete și speculative care extind conexiuni multiple între amintiri personale și un câmp hibrid de obiecte și înțelegeri.
–
Situată la subsolul galeriei, „salina” urbană a fost creată în 2010 și menită să funcționeze ca un centru de sănătate pentru persoanele cu probleme de respirație sau ca spațiu de recreere. Lipsită de succes comercial, salina urbană a fost imediat închisă, însă tot mobilierul și cele 7 tone de blocuri de sare care acopereau pereții au rămas acolo. În 2019, „Salina” a devenit spațiul alternativ de proiecte al galeriei SUPRAINFINIT.

Stefan Tănase (n.1996, București, România) este un artist multidisciplinar interesat de subiecte care variază de la lumea extraterestră, la magie, experimente, ritualuri, networking, livrare, știință și cum este să trăiești în secolul XXI ca migrant milenial. Cofondator GoodBuy Gallery, cu experiență în Grafică (Universitatea Națională de Arte București între 2015-2016) și Comunicare Vizuală (Institutul Superior de Arte Plastice, Besançon, Franța între 2016-2017), Stefan Tănase studiază în prezent Arte Plastice la Școala cantonală de Artă și Design din Lausanne (Ecal), în Elveția, unde caută să descompună, scaneze și să furnizeze diferite dinamici energetice.