TOP

Expoziția „Omul aproximativ 3.0” de la Kunsthalle Bega

Omul aproximativ 3.0 este o expoziție nu doar despre lume, ci mai degrabă despre lumi. E vorba de lumi posibile, acele universuri pe jumătate reale, pe jumătate închipuite despre care vorbesc la fel de legitim artistul în varii forme și formate (aici, de la desen, la print, instalație, sunet și obiect) și literatura pseudo-științifică, prezentă abundent prin publicațiile de profil.
Titlul sugerează perfect acest univers suprapus: pe de o parte trimite la faimosul volum de poezie semnat de Tristan Tzara, pe de altă parte, sugerează ambiguitatea personajelor acestor universuri nepământești, omul ALIENat, extraterestrul cu identitate umană aproximativă. Ambele resurse sunt esențiale în creația lui Mihai Zgondoiu: mai întâi, avangarda, utilizată de artist atât ca reper istoric și argument conceptual, dar și ca mecanism (de exemplu, specularea hazardului ca mod de lucru, sau absurdul agrementat cu o bună doză de ironie care învăluie tot demersul). Apoi, e vorba de preocuparea artistului pentru literatura fantastică, pentru „cercetările” populare în zona misterelor, lumilor paralele și paranormale, o mitologie personală asumată sarcastic-serios și instrumentată bogat în această expoziție.
Precizarea numerică trimite la vocabularul tehnologic actual care numește generația următoare a internetului: cea a metaversului, a utilizării descentralizate, a cloud-ului. Astfel, Omul aproximativ 3.0 e în egală măsură despre actualitatea și mereu actualizabila avangardă, și despre alte universuri, despre noi, despre nori și ființele aproximative care le locuiesc.” Horea Avram, curator.
Expoziția poate fi vizitată la Kunsthalle Bega Box până pe 21 mai. 
Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale. Între anii 2014-2021 predă la Universitatea Națională de Arte din București, iar din 2018 la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. De asemenea, Mihai a fost iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 din București (2009 până în prezent), co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012 – 2014) și Co-Curator al proiectului „Atelier în tranziție” (2009-2013). A câștigat Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru „Artă în spațiul public” (2017), și Premiul JCE Contemporary Art Bienalle – selecția românească (2019). În 2018 a curatoriat expoziția „Urban Steps” la Muzeul Național de Artă Contemporană – București, iar în 2019 expozițiile „Young Blood” din Pavilionul Supercontemporan Art Safari- București și „Electrecord – Romania in vinyl covers” din cadrul Festivalului de Artă Europalia – Bruxelles.

În practica sa artistică, oscilează cu lejeritate într-o arie largă de genuri și tehnici vizuale, de la desen, colaj și print experimental, la video-instalații, acțiuni-performance și intervenții urbane. Proiectele sale evocă un spirit critic (și autocritic după caz) față de clișeele de gândire din societatea actuală, parodiind falsele valori și icon-uri create de noile media prin diferite tipuri de propagandă fake news.

Cele mai recente expoziții în care a participat sunt: “JCE Contemporary Art Bienalle”, The Belfry – Montrouge (2019), “Fragments”, BOZAR Centre for Fine Arts, Brussels (2019), “HIT” – Kanal Centre Pompidou, Brussels (2019), Bucharest Artworlds at The Wrong Biennale #4”Rezidența Scena9București (2020), Beyond other horizons, Palace of Culture / Art Museum, Iasi (2020), M.A.F.A.7(Media Art Festival Arad), Kinema Ikon, Art Museum – Arad (2020), Bucharest School, Art Safari Contemporary Art Pavilion, Bucharest (2020), Clubul sportiv al artelor, Muzeul de Artă Recentă, București (2021), Puls 20, Kunsthalle Bega, Timișoara (2021), Omul aproximativ 3.0, Kunsthalle Bega Box, Timișoara (2022).

Post a Comment