Apa, element primordial al vieții și al creației, devine un protagonist ce joacă mai multe roluri, reprezentând un liant între dimensiunea ecologică și cea culturală în cadrul expoziției  „Submerged Narratives of the Danube and Oslo Fjord. Eco-cultural tides”. Acest proiect curatoriat de Mirela Stoeac-Vlăduți este expus în galeria de artă contemporană META Spațiu din Timișoara și include o colaborare între artiștii români și norvegieni. Aceștia sunt Kristin Bergaust, Alex Mirutziu, Marina Oprea, Cosmin Haiaș și Alexis Parra (Pucho), iar prin intermediul lor,  apa capătă voce, se transformă într-o emblemă a dinamismului existențial și a interdependenței culturale, constituind o punte de legătură între patrimoniul cultural al Fiordului Oslo și al Clisurii Dunării.  Astfel, apa nu mai este doar o simplă resursă, ci se transformă într-un martor viu al trecerii timpului, într-un povestitor al transformărilor istorice și al metamorfozelor ecologice care ne dezvăluie, totodată, esența unei narațiuni submerse, unde memoria și natura se împletesc într-o simfonie vizuală care transcende granițele geografice și temporale. Lucrările artiștilor au prins contur de pe urma cercetărilor de teren realizate în Oslo și în arealul Defileului Dunării pentru investigarea profundă a relației dintre natură, memorie și identitate culturală. Aceștia își unesc propriile viziuni pentru a explora interconectivitatea subtilă și misterele pe care apa le ascunde în profunzimile sale, creând universuri vizuale inedite. 

La intrarea în expoziție, vizitatorul este întâmpinat de caietul curatorial, un obiect ce funcționează simultan ca document arhivistic și mărturie a procesului artistic desfășurat în timpul rezidenței. Acesta reunește fragmente de memorie – însemnări, reflecții, și fotografii Polaroid – menite să cartografieze fiecare etapă a demersului creativ. Inspirat de caietul bunicii curatoarei, în care timpul pare suspendat, acest artefact devine un spațiu în care memoria este sedimentată, recontextualizată și conservată, oferind privitorului o incursiune intimă în mecanismele subiective ale creației.

În ciuda fragilității sale aparente, apa își afirmă, cu o forță necontenită, puterea de a modela teritorii, de a sculpta peisaje și de a dicta ritmurile existenței. Fluidă, dar de neclintit, ea poartă în curenții săi amintiri ancestrale, conservând fragmente de istorie sau înghițindu-le în adâncurile sale insondabile. Fie că mângâie malurile sau le erodează neîncetat, fie că oglindește cerul sau ascunde secretele timpului, apa rămâne un arhivar viu al lumii, o forță paradoxală ce îmbină efemerul cu eternitatea, transparența cu misterul, calmul cu devastarea. 

Artista Kristin Bergaust ne dezvăluie râul ca pe o entitate vie prin lucrarea ei video River of many names, o meditație vizuală asupra modului în care industrializarea, expansiunea urbană și schimbările climatice se imprimă în peisajele acvatice, evidențiindu-le atât fragilitatea, cât și capacitatea de reziliență. Titlul River of Many evocă polivalența apei ca element esențial al existenței, sugerând complexitatea și diversitatea funcțiilor sale. Fluviul devine simultan habitat pentru vietățile acvatice, sursă primordială a vieții, arhivă vie ce păstrează urmele civilizațiilor și martor tăcut al transformărilor istorice. Totodată, el funcționează ca entitate geografică ce modelează peisajele și delimitează teritorii, dar și ca simbol al fluxului continuu al timpului și al interconectării ecosistemelor. Pe de altă parte, unda sonoră a lucrării este redată prin glasul apei ce se armonizează cu foșnetul  vântului, însoțit de o succesiune de imagini intercalate ale unor specii de pești, siluete efemere ce ne atrag atenția asupra necesității de a proteja acest ecosistem delicat. Totodată, râul este casa ființelor subacvatice, un refugiu al vieții tăcute, amenințat de intervenția umană. În indiferența sa, omul invadează acest habitat, lăsând în urma lui relicve străine lumii acvatice, elemente care, într-un gest de ultimă violență, ajung să sugrume existența ființelor marine. Drept urmare, lucrarea  River of many names devine o reflecție asupra complexității apei – un element în continuă metamorfoză, care poartă în adâncurile sale atât memoria trecutului, cât și urgențele prezentului. 

Alex Mirutziu abordează aceeași temă a invadării naturii cu reziduuri, prin filmul Dump cinema, însă extinde acest subiect prin evidențierea supraproducției și a risipei resurselor, subliniind paradoxul unei societăți în care omul achiziționează mai mult decât consumă, generând astfel un exces inutil. Totodată, lucrarea punctează existența sufletelor pentru care străzile devin unicul cămin – o realitate adesea ignorată de cei care nu au cunoscut aceasta persepctivă de trai. Aspectele sunt redate printr-o expresie artistică liberă, unde mișcările deliberatoare ale artistului surprins într-un cadru neutru, capătă fluiditatea apei, creând un paralelism între dinamica umană și cea a râului. Mișcarea apei devine astfel o dublă metaforă – atât conceptuală, cât și fizică – ilustrând tensiunea dintre eliberare și constrângere, dintre ceea ce refuză să fie îngrădit și ceea ce este forțat să se supună. Prin această abordare, artistul invită privitorul să se confrunte cu mecanismele represive, să dezvăluie și să submineze ideologiile dominante, explorând stratificarea subtilă a relațiilor dintre dorință, control și structurile sociale. Lucrarea devine astfel un spațiu de interogare a libertății individuale, evidențiind dreptul fundamental de a iubi și de a fi iubit dincolo de convențiile impuse și de paradigmele rigidizate de timp. Impactul vizual al lucrării este amplificat de o sonorizare intensă, prin care vocile guturale și secvențele dinamice creează o experiență senzorială puternică, menită să captiveze și să tulbure privitorul, determinându-l să privească dincolo de suprafață și să reflecteze asupra acestor realități ignorate. Așa cum râul își croiește drumul printre malurile implacabile ale realității, mișcarea apei reflectă dualitatea existenței umane. Pe de o parte, există forța primordială a dorinței de a se elibera, de a respira un aer liber, departe de normele represive; pe de altă parte, se observă presiunea continuă a structurilor sociale care încearcă să impună limite și să restricționeze fluxul autentic al identității. Această dialectică, între ceea ce refuză să fie îngrădit și ceea ce este forțat să se supună, se înscrie profund în tematica erotismului și a homosexualității, adusă în atenție de către Alex Mirutziu, subliniind lupta între aspirația spre autenticitate și constrângerile impuse de o societate normativă. De asemenea, vocea narativă de pe fundal  a artistului răsună discret și se conturează ca o simfonie duală a sensibilității și a angajamentului critic. În momentul în care se adâncește în subiectul afirmării sexuale, tonalitatea sa se transformă într-o undă delicată și contemplativă, purtând cu ea o invitație la introspecție și descoperire a intimității. În contrast, atunci când discursul se îndreaptă spre subiecte precum risipa bunurilor, timbrul său capătă o notă mai asertivă, marcând o poziție fermă și critică față de excesele și inegalitățile din societate. 

Un alt aspect ce iese în evidență este legat de lucrarea Marinei Oprea, care prin ambianța sa idilică și vocea mângâietoare, creează un spațiu de refugiu și meditație, în timp ce Alex Mirutziu, prin ambivalența tonală a vocii sale, reușește să aducă în prim-plan atât fragilitatea intimității, cât și necesitatea unui angajament critic față de realitățile sociale. 

Prin ansamblul de creații numit Where lucid waters flow, Marina Oprea alege să protejeze și să conserve fragmente ale naturii – pietre, scoici, plante – adunate de pe malul Dunării și din Oslo, prin integrarea lor în rășină epoxidică. Prin acest proces, artista creează compoziții unitare, reunind fragmente din peisajele norvegiene și românești. Astfel, demersul său nu doar că imortalizează efemeritatea acestor elemente, dar și subliniază conexiunile subtile dintre cele două spații geografice, generând un dialog vizual și simbolic între natură și materialitatea artistică. Aceste elemente, transfigurate în sfere sculpturale, ne invită la o privire intimă, dezvăluind structurile lor fine, paleta cromatică subtilă și formele inedite ce par să transcende materialul propriu-zis. De asemenea, munca artistei a constat și în realizarea unor fotografii ce surprind scenariul natural observat în timpul rezidenței. Artista reinterpretează anumite cadre fotografice prin aplicarea rășinii epoxidice, evidențiind detalii fine care altfel s-ar pierde în efemeritatea instantanee a imaginii. Această intervenție nu doar că amplifică textura și adâncimea vizuală a fotografiilor, dar le conferă și o dimensiune atemporală, transformându-le în artefacte vizuale ce transcend imediatul și se îmbină cu o estetică ce evocă eternitatea. De asemenea, lucrarea ne transpune în peisajul idilic al Dunării, pe fundalul căruia o voce liniștitoare ne învăluie într-o atmosferă calmă, integrând privitorul în universul prezentat. 

Cosmin Haiaș completează traseul expozițional printr-o serie de panouri luminescente numite Fish & (micro)chips. Ansamblul este conceput ca o dualitate expresivă, reunind două spații distincte care se îmbină într-o meditație asupra identităților culturale și a relațiilor om-natură. Partea ce evocă spațiul românesc este inspirată din peisajul Dunării, unde iarba de pe pajiște și fânul ars sunt integrate într-o structură complexă de microcipuri ce iluminează spațiul. În acest context, microcipurile se transformă într-o metaforă a peștilor, sugerând interconectarea dintre tehnologie și natură, iar fânul ars marchează o critică vizuală a exploatării resurselor naturale.

Complementar, secțiunea norvegiană se constituie dintr-o succesiune de lucrări ce conțin un strat de nisip negru, făcând trimitere la  platformele petrolifere ce se găsesc în apele din Norvegia, în special în Marea Nordului. Această alegorie vizuală nu doar că face referire la extragerea petrolului, dar și la impactul său devastator asupra ecosistemelor acvatice, subliniind interdependența fragilă dintre progresul tehnologic și degradarea mediului. Astfel, ansamblul devine un spațiu de dialog, unde simbolurile și elementele vizuale se împletesc pentru a provoca o contemplare critică asupra lumii contemporane.

În universul artistic prezentat, se conturează o opoziție sugestivă între două abordări estetice distincte, ancorate în contextul specific al fiecărei țări. Așadar, în creațiile ce fac referire la zona din Oslo, se evidențiază o estetică modernă și contemporană, ancorată în tehnologie și arta abstractă, unde patternurile sofisticate ascund subtil legătura cu petrolul. În contrast, pe malurile Dunării, elementele clasice și tradiționale – precum iarba și lucrările inspirate de moștenirea culturală – oferă o imagine clară și naturală a peisajului. Această dualitate reflectă modul distinct în care cele două țări abordează arta, punând în valoare, de la un capăt, inovația tehnologică, iar de la celălalt, reverența față de tradiție.

Alexis Parra (Pucho) prezintă prin documentarul său  Fishing report etapele parcurse de-a lungul călătoriei pe apele Dunării și ale fiordului Oslo, într-un demers exploratoriu. Scufundându-se în apele înghețate ale iernii, el caută și recuperează obiecte ascunse în adâncuri, transformând acest gest într-un proces creativ de salvare și recontextualizare a acestor relicve subacvatice. Înregistrarea video nu este doar o documentare geografică deoarece devine o incursiune stratificată în complexitatea culturală, socială, politică, ecologică și simbolică a apei. Dunărea și fiordul Oslo, două axe vitale ce străbat teritorii și civilizații diverse, păstrează în profunzimile lor urmele unui trecut impregnat de prezența umană, fiecare obiect recuperat devenind o mărturie tăcută a istoriilor pe care apa le ascunde și le transformă necontenit.