TOP

Expoziția „You’ll Never Walk Alone” de la Baraka

„Norica-Ioana Popescu (n. 1999, București) și Andreias Welther (n. 1999, București) sunt doi tineri artiști care împart același drum în viață și în dragoste, încă de cand s-au cunoscut, în urmă cu mai bine de șapte ani, la Liceul de Arte Plastice „Dimitrie Paciurea” din București. În cei patru ani dedicați studiilor secundare superioare, cu filieră vocațională, profil artistic, specializarea Arte Plastice și Decorative, au fost colegi în clasa profesorului de Pictură și dirigintelui Nicu-Sorin Ienulescu, după aceea urmând trei ani în cadrul învățământului superior, studii de licență la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, Specializarea Pictură, în grupa profesorului Lect. Univ. Dr. George Moscal. Prin intermediul unei burse Erasmus+, și-au completat studiile de licență la École Supérieure d’Art et Design, Grenoble, Franța. În prezent, sunt colegi în continuare, în primul an al studiilor universitare de masterat, urmând aceeași specializare la UNArte București, avându-l ca profesor coordonator pe Prof. Univ. Dr. Petru Lucaci.

Deși s-au dezvoltat profesional având un traseu comun, amprenta stilistică a celor doi artiști a fost mereu diferită, uneori chiar antagonică, iar acest fapt se poate observa și în lucrările care vor alcătui ansamblul expozițional din cadrul Galeriei „Baraka”.

Prin intermediul acestui ansamblu expozițional, alcătuit din lucrări ample, majoritatea fiind picturi acromate, artiștii vor să atragă atenția asupra următorului fapt: merită să trecem peste perioadele întunecate, pentru că acestea se vor risipi în cele din urmă, asemenea unei furtuni, iar reflecția cerului senin și cald va putea fi privită din nou în oglinda apelor vieții.
Celebrul mesaj “You’ll Never Walk Alone” inspiră, încurajează, stimulează și protejează. Acesta aparține cântecului cu același titlu, care dăinuie încă din anul 1945, când a fost scris pentru filmul “Carousel”. Ulterior devine un fenomen mondial, fiind cântat de către coruri masive de suporteri la meciurile de fotbal din toată lumea. În Marea Britanie, cântecul ajunge în Top 10 în data de 19 octombrie 1963, chiar înaintea unui meci al echipei F.C. Liverpool, jucat acasă, împotriva lui West Brom. Conform tradiției, piesele din UK din Top 10, urmau să fie cântate de către suporterii Cormoranilor, astfel se crede că atunci a fost prima dată când refrenul s-a auzit pe Anfield, fapt neatestat documentar. Doi ani mai târziu, Cormoranii aveau să rămână pentru totdeauna asociați cu “You’ll Never Walk Alone”, atunci când, în cadrul unui meci F.C. Liverpool contra Leeds United, comentatorul sportiv Kenneth Wolstenholme descria piesa ca fiind “Liverpool’s signature tune”.
“You’ll Never Walk Alone” se află pe buzele și în inima oamenilor de aproape opt decenii, iar în prezent, în Europa și Regatul Unit, a devenit imnul de sprijin pentru personalul medical și pentru cei aflați în carantină în timpul pandemiei de COVID-19.
Duoul își propune să raspândească ilustrul mesaj “You’ll Never Walk Alone” deopotrivă prin intermediul artelor vizuale, fiind un îndeamn la unitate și solidaritate, aspecte care contează cu precădere în această perioadă, în care cu toții ne aflăm, mai mult sau mai puțin, sub semnul incertitudinilor și al temerilor, din pricina aceleiași cauze: pandemia de COVID-19.” Text scris de Norica-Ioana Popescu, curator al expoziției.
Eveniment organizat de: Paul Baraka Marat și Vlad Ianici

Post a Comment