• No products in the cart.
TOP

Expoziție Simion Cernica la IOMO Gallery

„Simion Cernica este cunoscut pentru natura multiplă a practicii sale, care cuprinde pictură, sculptură și instalații, video și fotografie, performance sau acțiuni. Artistul care trăiește și lucrează în Los Angeles este la prima expoziție personală realizată în ultimii 5 ani în România — „PsychoPoetic Hymns & Radical Ruins” — fiind în latura sa lirică un auto-da-fé confesiv spus la capătul unei societăți ancorate în epuizante concepte, ca uzura morală inerentă obiectelor de masă sau reziduuri ale schimbărilor sociale și politice, recuperate din ruinele industriale publice lăsate în urmă.
Operând într-o gamă largă de medii, de la cele tradiționale la intervenții spațiale, Cernica creează un corpus de lucrări care, deși remarcabil de divers, este ferm înrădăcinat într-o strategie artistică coerentă și complexă. Bazându-se adesea pe surse autobiografice, istorice sau sociologice, gama vizuală aparent punk-anarhică, subversivă și reacționară a practicii sale, generează o stare schizofrenică și halucinatorie — un „post-post-totul” al fragmentării și sintezei perpetue, în care ruina este artefactul recuperat din antropocenul târziu, actual, din permafrostul uniformizant al zonei critice, care merge abisal spre un manierism inevitabil, întrevăzut ca sursă de la prevestitoarea „Societatea Spectacolului” (1967) a lui Debord. Practica sa se constituie la intersecția dintre investigația filosofică și investigația asupra materialului, implicând o redistribuire aparentă fără sfârșit, combinarea și recombinarea în diferite tehnici și medii. Reflectă astfel, o condiție schimbătoare de deconstrucție și reconfigurare constantă, în ideea unui univers neierarhic, fără limite, unul fără doar și poate pendulând, împărțind și redistribuind idei și adevăruri intersubiective, dialoguri între ecologia personală și cea comunitară.
Cu condiția misionară de a produce artefacte artistice în epoca premergătoare unui cataclism ecologic scontat, la Cernica pare că unele instalații sau sculpturi ar fi supraviețuit incendiilor, dezastrelor sau vandalismului; altele sugerează locuri aride și uitate, ale urbanului prăfos și ubicuu, sau simbolice elemente cristalizate în bronz a obiectelor cult de astăzi. Sunt lucrări care pătrund în istoria procesuală a obiectelor industriale sau de masă, livrate adesea într-o estetică Arte Povera. Acestea par că cuprind în ele pierdere, violența, uzura morală și trecerea timpului, ascensiunea și decăderea civilizațiilor, plinătatea maniacală a ritualurilor cotidiene, protestul ca formă de ispășire colectivă și totuși sunt, deopotrivă, relaționale și reacționare, binevoitoare și estetic autonome. Artefacte cu energie poetică și o atitudine punk, cum Cernica le numește.
Crescând în Bucureștiul regimului socialist, pentru artist ruina a reprezentat ceva palpabil, la ordinea zilei, care mereu întrezărea construcția a altceva peste fundația ei deschisă ca o rană, un ceva desigur, mereu planificat și încadrat standardizării. Spre deosebire de fetișizarea ruinei ca în cazul unui Speer, pentru Cernica aceasta reprezintă un mod de a întrezării viitorul imediat prin restul rămas, adesea martor tăcut și timid al regimurilor politice schimbătoare, specifice estului european recent. Artistul pare că a avut întotdeauna nevoie să semnalizeze, să prezinte și să răstoarne monumentele dedicate vechii ordini.
În acest context, este interesant de observat cum și în picturile prezentate, un element compozițional pattern este adăpostul — un fel de „gimme shelter”— care apare adesea în forma sa bazală triunghiulară, ca o ruină palpabilă a unui turn, aglutinare de moloz vertical sau spațiu negativ rudimentar în cea mai elementară formă a sa. Dacă în cazul obiectelor amintite menționam condiția socială a artistului, care a trăit o parte a copilăriei în epoca socialismului și adolescența în tranziția post-decembristă, în cazul picturii este interesant de observat în procesul de realizare a acestora, formația din zona științelor reale, matematica și fizica, de care Cernica a beneficiat imediat după anii 90. Culorile reziduului industrial-consumerist sunt și aici evidente, prin preferința pentru spectrul CMYK sau culorile primare juxtapuse și inversate drapelului, aș spune și o marcă a artistului. De multe ori, Cernica pare că lucrează asemeni unei automata, prestabilind un pattern pe care mai apoi îl urmează în întreaga schemă compozițională. În acest context, greșeala, pata, funcționează de multe ori ca elementul care insuflă electricitate, informație și mișcare, în ansamblul format din materialități precum câmpuri aflate la granița cu lumea abstractă a AI-ului. La nivel de subiect, pe lângă pattern-ul abstractizat, vedem cum sistematic se îndepărtează de figurativ, prezent doar în substrat sau sugerat prin reprezentări precis delimitate, depășind și limbajul codificat al abstractizării, pentru a ajunge la a explora, în anumite lucrări, funcționalitatea și comunicarea eficientă codificată, specifică sistemelor de limbaj, prin preluarea și distorsionarea mesajelor textuale sau a conținutului indicativ al acestora, înspre noua logică vizuală.
Lucrările instalaționiste comportă marca autobiografismului fiind realizate fie cu materiale din arealul galeriei și produse „in situ”, fie recuperate din LA-ul rezidențial. Cernica explorează adesea modalități prin care plăcerea estetică sau splendoarea, pot fi extrase din acte de vandalism, cum ar fi graffiti-ul sau intrevenții minimale, mereu la limita ready-made-ului, asupra unor obiecte cu o afectivitate recentă și o uzanță adesea comunitară. Acțiunile simulate sunt fie absurd-ironice, dada-instituționalizate, fie reacționare, obiectele rezultate părând în fapt, înghețarea actului intervenționist. Par artefacte ale mișcării și atitudinii din acțiunea unui performance, după ce protagonistul a fost brusc extras din scenă, urmând a fi expuse în lipsa sistemului de măsurare, determinismului entropiei ridicate, trecerii timpului, uzurii inerente. Asemeni sculpturilor efemere, monumentale și stranii, pe care artistul le ridică în deșertul californian, cu vagi referințe la cultul național, ca o ironie a presupusei condiții a emigrantului. Acestea rezistă, asemeni unei cărți poștale trimise, doar într-o fotografie îngălbenită(de peisaj).
Simion Cernica este un artist al „glitch-ului” social: instrumentele discursive recuperate și operate, tind să poată fi citite într-un format particular —în supra-corpul statal și al corporațiilor, în supra-corpul rețelei. Acesta caută fisura, punctul de rupere, probabilistica limită dintre ordine și dezordine. Glitch-ul intervenției în uzanța comună a acestor obiecte-instrumente oferă prin contrast o meditație asupra rolului lor real. Pot apărea ca nonsensuri, însă vorbesc despre logica intrinsecă a mediului însuși și a rețelei pe care o structurează. Omnipotența mediului se relevă tocmai în fisura reacționară a structurii. Artistul pare să ne transmită că orice sistem are un principiu organizator și orice asemenea principiu poate fi perimat.”
text: Horațiu Lipot
PsychoPoetic Hymns & Radical Ruins
Simion Cernica, solo show
curator: Horațiu Lipot
graphic design: Alice Voinea

Post a Comment

X