Eye Squats
Diptych Art Space
Eye Squats este definită de o atracție aproape magnetică, specifică opușilor, care prezintă spectrul larg al perspectivelor celor doi artiști. Dimensiunile potențiale prezentate de conceptul orizontului se reunesc într-un dialog al dihotomiilor interior-exterior, acolo-aici, sus-jos, feminin-masculin.
Orizontul exterior, guvernat de limite, un viitor incert, datorat de natura firească a lucrurilor, așteaptă să fie cucerit / dezvăluit / descoperit, fiind potențat de acțiunea umană. Video-urile Magdalenei Pelmuș parcurg trasee, într-o succesiune / depășire a etapelor, o luptă între speranță și resimțirea incapacității, o pendulare între vis și realitate, între trecut – prezent – viitor. Artista cercetează orizontul empiric, aparenta simplitate generatoare de iluzii, marcajul care unește cele două dimensiuni devenind traductibil în ideea de perspectivă a vieții, a parcursului sinelui în viață. Traseul vizual este parcurs înainte și înapoi, profunzimea perspectivei este adusă în plan apropiat, se plimbă între viitor și prezent, ca apoi privirea să se așeze în repaos linear, pe suprafața orizontală. Respirația agitată, pulsul crescut se relaxează treptat într-un abandon calm. Memoria timpului contemplat se revelează în obiectele construite într-o acțiune meditativă, în orizonturile țesute din mărgele.
Bogdan Pelmuș încasetează spații care subliniază absența corpului fizic, focusându-se pe memoria locului, contextul orizontului său reieșind din universul interior. Lucrarile sale interacționează cu publicul, oglinzile populând spațiul cu prezența umană întâmplătoare și aleatorie, animându-l cu propriile reacții / comportamente, generând temporar mișcare și memorie în spațiul inert. Spațiul devine co-dependent de om, este subliniat de absența / prezența unei persoane. LOC-ul așteaptă să fie privit, descoperit, implicit străbătut, prin repetarea traseului – inducându-se ideea de ciclicitate: ocupare, locuire, consum, abandon, relocuire; introducându-se, astfel, în discuție ideea orizontului istoric (istoria se repetă). LOC-ul devine, astfel, o dovadă a existenței omului, un orizont umanoid consemnat în istorie.
„Linia dintre pământ și cer, o ușă, un perete, o stare, o etapă, au limite aparente, au orizont. Există ceva dincolo, nou, necunoscut, iluzie, speranță. Orizontul contemplat cere mișcarea ochilor. ”
Orizontul exterior, guvernat de limite, un viitor incert, datorat de natura firească a lucrurilor, așteaptă să fie cucerit / dezvăluit / descoperit, fiind potențat de acțiunea umană. Video-urile Magdalenei Pelmuș parcurg trasee, într-o succesiune / depășire a etapelor, o luptă între speranță și resimțirea incapacității, o pendulare între vis și realitate, între trecut – prezent – viitor. Artista cercetează orizontul empiric, aparenta simplitate generatoare de iluzii, marcajul care unește cele două dimensiuni devenind traductibil în ideea de perspectivă a vieții, a parcursului sinelui în viață. Traseul vizual este parcurs înainte și înapoi, profunzimea perspectivei este adusă în plan apropiat, se plimbă între viitor și prezent, ca apoi privirea să se așeze în repaos linear, pe suprafața orizontală. Respirația agitată, pulsul crescut se relaxează treptat într-un abandon calm. Memoria timpului contemplat se revelează în obiectele construite într-o acțiune meditativă, în orizonturile țesute din mărgele.
Bogdan Pelmuș încasetează spații care subliniază absența corpului fizic, focusându-se pe memoria locului, contextul orizontului său reieșind din universul interior. Lucrarile sale interacționează cu publicul, oglinzile populând spațiul cu prezența umană întâmplătoare și aleatorie, animându-l cu propriile reacții / comportamente, generând temporar mișcare și memorie în spațiul inert. Spațiul devine co-dependent de om, este subliniat de absența / prezența unei persoane. LOC-ul așteaptă să fie privit, descoperit, implicit străbătut, prin repetarea traseului – inducându-se ideea de ciclicitate: ocupare, locuire, consum, abandon, relocuire; introducându-se, astfel, în discuție ideea orizontului istoric (istoria se repetă). LOC-ul devine, astfel, o dovadă a existenței omului, un orizont umanoid consemnat în istorie.
„Linia dintre pământ și cer, o ușă, un perete, o stare, o etapă, au limite aparente, au orizont. Există ceva dincolo, nou, necunoscut, iluzie, speranță. Orizontul contemplat cere mișcarea ochilor. ”
ypy
