Fotbal. Realismul jocului
Sala Lucian Grigorescu Bucuresti
„Imaginează-ți că ești la un meci de fotbal în care nu urmărești mingea, ci un singur jucător. Sau doar pe antrenori. Sau te trezești aducând un omagiu arbitrilor. Imaginează-ți că în acel meci urmărești doar gesturile și tensiunea dintre galerii. Sau că, în timpul lui, încep să dispară alternativ ba mingea, ba jucătorii. Imaginează-ți că pozițiile jucătorilor sunt, de fapt, mișcări politice. Sau că suporterii devin una și aceeași cu heraldica pe care o susțin.
Echipa CORNER pune în scenă o expoziție în care complexitatea unui joc de fotbal și a stadionului este reconstruită prin lucrări de artă conceptuală, vizuală și sonoră, cinematografie, performance, documentare și alte forme hibride, precum tururile de obiective culturale și sportive. Astfel, jucătorii, arbitrii, antrenorii, suporterii, dar și convențiile ori ritualurile jocului de fotbal sunt imaginate într-o sală de sport, urmărind interpretarea spațiului de pe stadion, care îi reprezintă, dar și a relațiilor dintre ei, căutând formarea de noi sensuri. Stadionul este interpretat ca un cub verde, o scenă în care spectacolul cu mingea are ca substrat o luptă continuă pentru putere, capital și imagine. Aici este locul unde se definesc identități și se nasc culturi.
Din expoziție fac parte lucrări publicate în revista CORNER, lucrări comisionate special pentru expoziție, lucrări aflate în muzee și colecții private, arhive fotografice și altele.
În cadrul proiectului, Sala Floreasca / „Lucian Grigorescu” joacă un rol semnificativ pentru implementarea conceptului de reconstrucție a imaginarului stadionului într-o expoziție de artă contemporană.

Un proiect CORNER fotbal + societate
Organizat de tranzit.ro / București
Organizat de tranzit.ro / București
Concept curatorial: Dana Andrei & Sorin Popescu
Design de expoziție: Daniela Pălimariu
Design grafic: Paul Voggenreiter”
Sursa: tranzit.ro