Cred că singura șansă a omului este să se reinventeze, iar singurul mod este prin arta de a face. „Plictiseala” este o punte unde individul ajunge la un moment dat. Dacă ne-am face un statement de la bun început am ajunge în acest punct și ne-ar fi lehamite de noi înșine. Forțarea limitelor, la fel ca la un sportiv de performanță, apare când „intri și performezi” observând lumea din jurul tău. Lumea însă se schimbă în fiecare secundă pe glob. Nu intră în discuție să ții PASUL cu ce se întamplă în jurul tău, ci ca artist să iei PULSUL, iar acest puls „se mișcă”, așa că încerc să mă mișc și să mă învârt odată cu el. Sigur că instrumentele sunt aceleași întotdeauna. Apoi există un ciclu de dispariție; rămân doar câteva „urme” ce iar și iar sunt puse în discuție, folosite, reconstituite. Îmi place acest ciclu de construire și de părăsire!