Comentariul propus de Modreanu abordează, dincolo de experiența subiectivă, chestiunea poluării din două perspective. Pe de-o parte semnalează poluarea fizică, generată de supraconsumul de mase plastice folosite în fabricarea colacilor, saltelelor, aripioarelor, vestelor, rățuștelor și altor nenumărate corpuri gonflabile (utile relaxării și distracției, dar dăunătoare omului și mediului înoconjurător). Pe de altă parte, atrage atenția asupra poluării vizuale: peisajul de la malul mării se preface într-o paradă ridicolă de elemente stridente, și cromatic, și formal.

La întrebarea – „De ce beton?” – artistul răspunde relaxat: „Pentru că e un material care rezistă; (zâmbind) intenția mea a fost ca Salteaua, simbolul litoralului, să dăinuie în spațiu ca un monument de for public, să aibă o notă comemorativă.”

Despre desenele naive care decorează fiecare placă dură – ele sunt recurente în practica lui Mircea. Sunt transpuneri ale interesului său față de memorie și copilărie, într-un soi de artfeacte care par a fi descoperite pe plajă, acompaniate de râsete de copii și sunetul valurilor. Figurile sunt realizate întocmai de copii, ajustate ca dimensiune pentru fiecare lucrare în parte, apoi armonizate în culori blânde.

Expoziția ne trimite înapoi în timp, invitând privitorul la reconectarea cu lumea magică în care copilul interior se poate bucura, din nou, de inocența clipelor petrecute pe litoral, scrijelind în nisip, căutând fericirea în scoici fusiforme care (îi) șoptesc secretele vieții.”

(Călina Coman)