„Wounded Light: Fragmente dintr-un întuneric istoric”, o coborâre din întuneric spre lumină
Expoziția „Wounded Light”, semnată de Mădălin Mărienuț și curatoriată de Irina Dumitrașcu Măgurean ne propune un traseu simbolic din întuneric spre lumină, o călătorie prin straturi de memorie, traumă și reflecție, unde fotografia, sunetul și textul devin martori ai unei istorii încă vii. Lucrările, expuse sub forma unor fotografii, casete luminoase și instalații sonore ambientale, împletesc interviuri, fragmente muzicale și zgomote inspirate de spațiul minier și de Mineriada din 13-15 iunie 1990.
O cercetare a luminii rănite
„Wounded Light” este un proiect fotografic și sonor în curs de desfășurare, integrat într-un amplu demers de cercetare artistică și documentară început în 2020. Mărienuț explorează Valea Jiului, un loc al adâncurilor, fizice și simbolice urmărind urmele persistente ale traumelor istorice și industriale. În lucrările sale, fotografia se apropie de metodologia criminalistică: imaginea devine probă, indiciu, amintire vizuală a unei realități greu de privit direct.
Dimensiunea subiectivă a proiectului își are rădăcina în experiența autorului, prins între fascinație și neliniște. După decenii în care imaginea fusese controlată și cenzurată de regimul comunist, șocul vizual al anilor ’90 scenele de violență transmise nefiltrat în timpul Mineriadei a produs o ruptură în percepția colectivă. „Wounded Light” caută să repare, simbolic, această fisură: să aducă lumină în locurile unde întunericul a fost lăsat să crească.
Seria a fost prezentată pentru prima dată în 2022 la Galeria ICR Viena iar în 2024 a continuat în România cu un solo show la Camera Cluj dar și cu participarea în cadrul târgului internațional de fotografie Unseen Amsterdam, confirmând relevanța estetică și forța sa de a genera dialog transnațional în jurul memoriei și traumei colective.
Despre memorie, vină și neuitare
Proiectul lui Mădălin Mărienuț funcționează ca o formă de conștientizare, dar și ca o încercare de vindecare. Mineriada din 1990, una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei recente a României, este recontextualizată artistic. „Wounded Light” ne invită să ne amintim nu cu ură, ci cu luciditate.
Fotografiile surprind o lume stranie, lipsită de prezență umană, unde timpul pare suspendat. Chiar și cerul devine negru, asemenea boltei minelor în care lumina e mereu o promisiune, niciodată o certitudine. Prin tehnici fotografice bazate pe film infraroșu, Mădălin se transformă într-un anchetator la locul crimei, adunând mărturii ale unei lumi aflate în pragul dispariției – viața minerilor, cu tot ce presupune ea: frică, forță, rutină, întuneric.
Întrebările rămân deschise: ce înseamnă să cobori zi de zi sub pământ, să muncești în semiobscuritate, conștient că orice clipă te poate rupe de lumină? Cum se transformă omul când ani întregi trăiește între noapte și zgomot, în adâncul care i-a devenit acasă?
După Timișoara, spre Budapesta
După încheierea acestei etape, o selecție de lucrări din „Wounded Light” a fost prezentată în perioada 15–19 octombrie la Budapest Art Fair, în cadrul standului Camera Cluj, alături de artiștii Irina Dumitrașcu Măgurean și Gáspár Szilágyi. Participarea marchează o nouă deschidere internațională a proiectului, confirmând continuitatea dialogului între memorie, artă și conștiință socială, dincolo de granițe și timp.
Mădălin Mărienuț este fotograf și inițiator al proiectului cultural-educativ, Imagine. Sunet. 89’, Locuri de memorie ale Revoluției. Activ în comunitatea artistică din Timișoara, a curatoriat proiecte precum expoziția de fotografie Roman Franc – Collections sau David Díaz – Peru. Prezentul etern. A participat cu lucrări în expoziții colective naționale dar și internaționale la Seul, Istanbul sau Atena. Printre expozițiile personale se numără Indigenous (2013, Muzeul Țăranului Român), Die Morphologie der Macht (2019, ICR Viena), Wounded Light (2021, ICR Viena) și Wounded light (2024, Camera Cluj). În 2024, și-a prezentat lucrările la Unseen Amsterdam, alături de artiștii Irina Dumitrașcu Măgurean și Szilard Gaspar. În prezent, Mădălin este cadru didactic la Facultatea de Arte și Design în Timișoara UVT, unde predă fotografie.
Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.