„După Ziua Culturii Naționale, pentru noi urmează Noaptea Artiștilor Vii. Ocolită din nou de manifestările dedicate culturii naționale, arta contemporană apare la știri menționată doar în legătură cu prețul unei lucrări. Ceea ce marele public nu știe este că, mai ales în piețele emergente, acesta de obicei ascunde o tranzacție de business ce frizează corupție și preluări imobiliare sau de marketshare. Astfel, cineva care se arată interesat de artă va primi indicații din breasla consultanților de ocolit taxe înainte sa cunoască pe cineva care chiar face parte din fenomenul artistic. Cum în România nu există o piață educată și astfel cu minime legi interne sau criterii valorice, alegerea simplă este să te pretinzi valoros. Să te autointitulezi și apoi să te porți ca și cum tot ți se cuvine. Orice criteriu de departajare e permis: ești mai în vârstă decât cei mai tineri, tu ai inventat arta, deci ți se cuvine, ești mai tânăr decât cei în vârstă, tu ești viitorul, iar ți se cuvine. Cum să procedeze atunci cineva care vrea să facă artă în oceanul imposturii? Nu va putea ignora părerile celorlalți, nu se va putea strecura prin pânzele de păianjen ale micilor interese meschine fără sechele. Iar producția artistică fără feedback și fără sprijin sau public e o cale rapidă spre depresie. Asta deoarece alegerea artei ca mod de viață este, prin sine însăși, un mecanism de apărare împotriva mecanizarii vieții, instrumentalizării propriului destin, sufocării sinelui. Artistul trebuie să creadă că menirea omului pe Pământ este căutarea de sensuri în introspecție, un termen mai precis pentru creație. Curatorul trebuie să creadă că menirea lui este să arate lumii că atunci când un om ajunge la sinceritatea maximă cu el însuși, ceea ce va exprima va rezona monadic cu toți ceilalți. Nu total, nu e nevoie de asta, dar poate că există o altă cale în afară de obștescul obicei de a ne inventa minciuni despre noi înșine pentru a ne da jos din pat dimineața.” SURSA: 1001 arte