TOP

„Reconstructed” by John Dot S la E T A J artist-run space

Uneori e bine să te lași demolat, pentru a te putea reconstrui.
Ultimii 3 ani au fost complicați, demolându-mă și forțându-mă să reinventez bucăți din mine, schimbându-mi perspectiva de mai multe ori.
În momentul în care COVIDUL ne-a forțat să ne reconsiderăm viața, prioritățile și interiorul, eram pe punctul de a aduce la lumină două expoziții (una „clasică” – pe pânză și cea de-a doua, pe materiale alternative). Deși izolarea forțată și fenomenul pandemic au dus, iminent, la anularea acestor proiecte, afectându-mi activitatea exterioară, destabilizarea cu adevărat importantă s-a produs în interiorul meu.
A urmat o perioadă confuză, în care mi-a fost greu să-mi explic multe lucruri despre lume și despre mine. Totul a funcționat dintr-o inerție de care m-am lăsat purtat, neștiind exact cum ar trebui să acționez: am încetat să mai merg la evenimente publice, nu am mai comisionat atât de multe proiecte noi și nu am reușit deloc să găsesc motivația interioară de a lucra. De a petrece timp cu mine și cu suprafața albă pe care urma să aplic vopsea.
Încercam să nu arăt asta celor din jur, dar intrasem într-un vârtej emoțional, mental, senzorial în care simțeam doar că mă afund, fără a putea să mă eliberez. A durat doi ani până să îmi dau seama că sunt foarte aproape de o depresie.
Uneori, în momentele grele, te poate salva ceva banal. Lucrurile s-au aranjat în așa fel încât să mă implic în renovarea unei case. Ceva neimportant, la prima vedere. Nu și pentru mine. Simțeam că-mi poate da sens.
Deși interacționasem cu tot soiul de materiale de-a lungul timpului, nu a trebuit niciodată să zugrăvesc, tencuiesc, demolez pereți sau să montez uși. Am petrecut ore în șir făcând acțiuni repetitive, lucrând cu polistiren, ciment sau lemn, ajungând să fiu fascinat de modul în care, la final, se unesc toate într-un produs finit. Un întreg. Un întreg care are sens, te face să te bucuri, să te liniștești, să te regăsești. Fără să-mi dau seama, făceam o formă de terapie cu materiale. Abia mai târziu, când casa a fost gata, aveam să conștientizez efectul asupra mea. În timpul acestei renovări, în cămăruța din spate a minții mele, pe nesimțite, s-au construit principiile și s-au pus bazele expoziției Reconstructed.
Jocul cu materialele și cu spațiul a ajuns să-mi intre pe sub piele și am început să simt altfel plexiglasul, cimentul, plasticul, ipsosul, lemnul, metalul – atât individual, cât și ca un întreg. Exteriorul s-a suprapus perfect interiorului și mi-am devenit mie o casă. Una în renovare. În reconstrucție. După ce, mai întâi, a avut nevoie de o deconstrucție majoră.
Am încercat să exprim acest sentiment, într-un mod neutru, folosindu-mă doar de non-culori, fără a interveni cu tușe groase, organice sau pigmenți colorați, pentru a avea, la final, o radiografie. O hartă familiară a aducerilor aminte. A ceea ce au însemnat pentru mine anii 2020-2023.
Chiar dacă uneori ne rătăcim pe drum, consider că este important să încercăm, prin tot ce ține de noi, să revenim la traseu și să fim prezenți permanent în viața noastră, conștientizând lucrurile care (ni) se întâmplă și impactul lor. Am devenit mai atent la oameni, la amprenta pe care aceștia o lasă pe lucrurile și locurile din jur, la relația fiecăruia cu spațiul pe care îl ocupă și la atmosfera fiecărei încăperi în care intru.
Proiectul itinerant COMPOUNDS, din care face parte și această expoziție, a fost clădit pe mesaje simple, ilustrate pe texturi variate, folosind majoritar fundaluri gri, în dégradé. Drapajul de aluminiu reprezintă o fascinație a mea de mult timp. Am fost atras de acest costum de aluminiu care funcționează pentru mine atât ca un strat de protecție față de lumea înconjurătoare, dar și ca un liant. Deși există, personajul nu are o față umană „la vedere”, el devenind un simbol al societății, al fiecărui individ în parte. COMPOUNDS îmi oferă permanent oportunitatea de a mă auto-educa, descoperi și depăși. Costumele de aluminiu servesc ca oglinzi în care ne putem regăsi, chiar dacă nu ne recunoaștem încă din prima clipă.
Proiectul a inceput prin a fi mixt (folosind majoritar albul, negrul și având prezențe discrete de culoare), dar, ulterior, structura s-a schimbat – atunci când am înțeles că fiecare opțiune de culoare transmite un sentiment aparte și poate influența un proces care ar trebui să fie individual. A (te) deconstrui și reconstrui în mod repetat presupune efort, vulnerabilitate și asumare. Nu întotdeauna este ușor și procesul diferă substanțial de la o persoană la alta. E nevoie de răbdare, acceptare și onestitate și de mediul potrivit în care să se întâmple.
Propun o pauză de la culoare într-un spațiu neutru, în care fiecare își poate așeza și șlefui în liniște bucățile. Prin Reconstructed simt că intru într-o etapă de maturizare și, odată cu mine, și proiectul pe care l-am început în urmă cu mulți ani.
Odată ce ai trecut printr-o reconstrucție, nu-ți mai este teamă de posibilitatea unei noi demolări.

 

Post a Comment