Titlul expoziției face trimitere la o teorie cu rădăcini în lumea antică, reformulată de Ernest Haeckel la sfârșitul secolului XIX ca „legea biogenezei”, conform căreia ontogenia repetă filogenia: adică
dezvoltarea embrionului unei ființe vii reia fazele dezvoltării evolutive a speciei sale. Interpretarea pe care a dat-o autorul teoriei a dus din păcate la derapaje grave, inclusiv la folosirea ei în logica ideologiei naziste. Deși invalidată din punct de vedere științific chiar de la momentul formulării ei, ecouri ale acestei teorii persistă în științele sociale sau în filosofie. Atracția ei este că oferă o rezolvare perfectă a universului, o explicație armonioasă care amintește și de ciclicitatea vieții la vechii greci. Acesta este și motorul recapitulării pe care o face aici artistul, care începe cu propria
copilărie și se încheie cu cea a fiului său, într-o buclă perfectă. Artistul reia secvențe din copilărie ca o anticipare a celor pe care le va trăi propriul copil: suntem într-o vizită la muzeele (reale sau imaginare) care l-au marcat pe artist când era mic. Și muzeele și lumea s-au schimbat între timp, iar această vizită magică nu ne deschide ușile unui muzeu de istorie naturală, ci ale unuia mai degrabă tehnologic. Omul și existența lui ne sunt redate în diorame, prin intermediul unor obiecte familiare, unele foarte vechi, altele care ne trimit în viitor, ca într-o serie de vanitas-uri contemporane.
Este recapitularea posibilă, sau sunt aceste mesaje în sticlă regăsite din trecut mai degrabă proiecții ale unui viitor inventat acum mai multe decenii în SF-uri, dar care în zilele noastre e din ce în ce mai aproape de realitate?”