Florina Drăguș este o artistă româncă născută în 1991 în Ploiești, cunoscută pentru abordarea sa multidisciplinară în artele vizuale. A absolvit în 2016 Universitatea Națională de Arte din București, secția Pictură. În practica sa artistică, Florina îmbină diverse medii de expresie vizuală, precum pictura, sculptura și obiectul, recontextualizând elemente din viața cotidiană printr-un proces reflexiv. Lucrările sale se remarcă prin dialogul dintre materialele utilizate și dinamismul formelor naturale, reflectând o căutare constantă a sinelui. Florina a participat la numeroase expoziții, interviul nostru fiind prilejuit de cea mai recentă dintre ele, „Artefacte Noi”, la ARSMONITOR din București.

Lucrările tale par să fie un dialog între control și hazard. Cât de mult planifici o lucrare și cât de mult o lași să evolueze organic?

Simpla noastră existență poate fi redusă la un dialog între control –  ceea ce e înțeles, cunoscut, premeditat; și hazard – ceea ce e neinteles, necunoscut, neprevăzut. Ce înseamnă însă să cunoști cu adevărat o formă, un lucru, un om? Ai putea spune că ceea ce cunoști cel mai bine este chiar propriul sine și plecând de la noi înșine, putem afirma unanim că deși suntem continuu prezenți și investiți în propria ființă, noi aspecte/situații continuă să își facă apariția, revelând astfel, în infinite moduri, ceea ce suntem sau nu. Actul creativ (de orice natură) este un proces organic activ care solicită participarea totală a individului.

Referitor la lucrări, ele în sine creează propriile metode. Am integrat în tehnica mea tot felul de materiale (ciment, lemn, metal, rășină, lumină articifială, etc.), căutând să creez prin juxtapuneri de materie și forme, noi elemente și sensuri. Procesul în sine are la bază propria curiozitate și decizie de a explora până într-un punct tema aleasă. De obicei îmi place să duc din ce în ce mai departe ce am început, să descopăr noul în fiecare lucrare, să-mi lărgesc aria de expresie și înțelegere. Punerea în practică a ideii/conceptului, este urmată de alegerea materialelor care se subordonează formei și intenției. Actul de creație evoluează organic, de cele mai multe ori provocator, dezvăluind noi posibilitați, direcții etc.

Ce crezi că se află “dincolo de material”? Cum gestionezi relația dintre tangibil și intangibil în lucrările tale?

Undeva “dincolo de material” se află toate concepțiile, experiențele, proiecțiile, intențiile, aspirațiile, frământările, idealizările, limitele noastre etc. Acolo este un întreg univers mental (intangibil) menit să ofere insight vis-a-vis de ceea ce experimentăm în realitatea de zi cu zi. Lucrările au “rolul” de a accentua această legătură (materializând procesul de autocunoaștere). Îmi place să aduc materiale basic în ipostaze inedite (să le leg de anumite forme, sensuri), astfel îmi șlefuiesc modul în care îmi imaginez cum se transformară lucrurile.

Cum vezi raportul dintre efemeritate și permanență în arta ta? Există lucrări pe care le vezi ca fiind “provizorii”?

Întrebarea cere clarificarea termenilor folosiți: efemeritate – forma în continuă schimbare; permanență – esența lucrurilor care transcend forma. Să luăm de exemplu o floare: orice formă ar avea, esența ei este (să înflorească), înflorirea; în cazul unei păsări este zborul, etc. Această esență a lucrurilor inspiră, bucură și determină transcenderea limitelor. Lucrările sunt un pretext ce au scopul de a crea o mica distanță pentru a putea privi această extensie a conștiinței mele. Testez, observ cum evoluează, ce declanșează în mine acest pas, dacă este sau nu ceea ce vreau să exprim etc. – tot acest proces este “lucrarea”. Desigur, sunt lucrări/teste care nu ies din atelier sau lucrări care nici nu mai există, însă ele continuă să reverbereze în mine într-un fel sau altul.

Ce părere ai despre dialogul dintre artiști și curatorii de artă contemporană? Cât de importantă este colaborarea cu un curator pentru a-ți dezvălui viziunea artistică?

Comunicarea dintre artiști și curatori este extrem de importantă. Vorbim aici despre viziunile (estetice, conceptuale etc.) ambelor părți care cer a fi împărtășite, observate, explorate într-un mod deschis și liber tocmai în ideea de a ajunge la un rezultat cât mai apropiat de idealul care le-a determinat colaborarea (în primul rând). Fiecare artist și curator are propriile metode, valori, intenții raportate la artă – artistul dintr-o perspectivă practică/plastică (evocă propria experiență), iar curatorul dintr-o perspectivă teoretică/estetică (plasează și oferă un cadru acestei experiențe). Sculptura „Uplifting claw” este un exemplu în acest sens. Inițial avea o dimensiune redusă, însă discutând cu Silviu despre expoziție, am decis împreună că spațiul permite o replicare mai generoasă. Am început amândoi demersuri și alte colaborări făcând posibilă crearea acestui obiect masiv. Ne-am dezvăluit viziunile și capacitățile, iar relaționarea a devenit una de tip simbiotic în care congruența artist/curator conduce către evoluția ambelor părți.

Lucrările tale au fost expuse în galerii și muzee importante. Care a fost locul tău favorit în care au ajuns creațiile tale?

Muzeele, galeriile și diferite alte spații de expunere au rolul de a facilita întâlnirea dintre privitor și obiectul artistic, însă ele nu reprezintă destinația finală. Spații private în care am avut ocazia să expun precum MARe, Invitro, Jecza, Iomo, etc. și muzee/instituții care aparțin de stat, găzduiesc frecvent evenimente culturale menite să aducă în atenția privitorului obiecte de reflecție. Mi-ar plăcea să fac o sculptură într-un spațiu public sau poate în natură. Însă, “locul favorit” în care sper să ajungă de fiecare dată lucrările mele este în interiorul celui care privește. Acesta este “locul” adevărat al artei.

Ce proiecte sau direcții noi intenționezi să explorezi în viitorul apropiat?

Stilul meu artistic este unul liber, prefer să rămână o surpriză atât pentru mine cât și pentru ceilalți.

Spune-ne puțin despre lucrările de la expoziția “Artefacte Noi” şi despre simbioza dintre tine şi ceilalți artiști expozanți.

Instalația “Inner trophies” și sculptura “Uplifting claw” sunt lucrări de tip simbol menite să încurajeze privitorul să întoarcă privirea către sine, într-un mod onest și nemijlocit, dându-și astfel voie să crească și să descopere cine e cu adevărat în întregul peisaj al existenței. Modul complet în care au comunicat lucrările din expoziție a fost surprinzător chiar și pentru noi, cei implicați direct – Saint Machine, Beniamin Popescu, Radu Pandele și cu mine – totul se leagă, vorbim despre aceleași lucruri din perspective diferite, ne autosusținem, ne continuăm unul altuia narațiunile vizuale și conceptuale. Mulțumiri lui Silviu și Linei, curatorii expoziției, echipei, colaboratorilor și bineînțeles Miei.