Aurora Király (n. 1971) este artistă vizuală și lector la UNArte, Departamentul Foto-Video. Lucrează cu fotografia, colajul și instalația, explorând memoria, identitatea și arhivele vizuale. De-a lungul carierei, a fost implicată în proiecte curatoriale și educaționale axate pe cercetarea artistică și fotografia contemporană. Lucrările sale au fost expuse în muzee și colecții importante, atât în țară, cât și internațional.

Fotografia ocupă un loc important în practica dumneavoastră artistică. În ce mod s-a transformat relația cu acest mediu de-a lungul timpului?

Formația mea artistică îmi permite să abordez mai multe medii, iar visul meu ar fi să lucrez într-un spațiu generos unde să pot să trec dintr-o zonă în alta, să pot lucra la mai multe proiecte în paralel. O artistă care mă inspiră în această direcție este Kiki Smith, care face sculptură, desen, tapiserie, toate cu aceeași lejeritate.

Fotografia este într-adevăr cea care face legătura între cele mai multe dintre proiectele mele, fie că explorez procesul, elemente cheie ale aparatelor foto (cum este seria Viewfinder despre vizorul aparatului, prin care se încadrează imaginile) sau transform o țesătură în echivalentul unui film negativ. Trasez mai întâi un desen, extrag fire din structura țesăturii și obțin o imagine care conține zone transparente și opace. Dacă folosesc și o sursă de lumină, țesătura se activează – prin zonele transparente trece lumina și se proiectează o imagine pe un alt plan, la fel ca atunci când expui un negativ pe o suprafață fotosensibilă.

Evoluția fără precedent a tehnicii fotografice și tehnologiei digitale a schimbat enorm modul în care ne raportăm la acest mediu. De-a lungul timpului am căutat o înțelegere mai profundă asupra fotografiei, a procesului și posibilităților conceptuale pe care le oferă, pentru a reflecta asupra acestor teme prin proiectele mele.

Viewfinder, #13, 2015, fotografie, cărbune pe hârtie și carton, bandă adezivă

Experiența ca profesor la Departamentul Foto-Video al UNArte v-a influențat propriul demers artistic. În ce fel interacțiunea cu studenții v-a oferit noi perspective asupra procesului de creație?

Cursurile pe care le am la UNArte mi-au oferit ocazia să privesc dintr-o perspectivă nouă la scena de artă contemporană românească și internațională. Pregătirea întâlnirilor cu studenții a avut un impact și la nivel personal. Urmărind interviuri cu artiști care vorbesc despre practica lor, mi-am dat seama că mulți dintre aceștia, cu demersuri și cariere foarte interesante, nu sunt dintre cei mai cunoscuți sau promovați de media, bienale, instituții. Această observație mi-a adus o anumită relaxare și o acceptare că este important să mă concentrez pe temele care mă interesează, să-mi materializez ideile în proiecte, să le expun, să investesc în producția unor lucrări și să mă bucur de acest proces. Invitațiile care vin pe parcurs, de la curatori sau instituții, sunt un bonus.

Interacțiunea cu studenții mă ajută să rămân conectată cu mentalitatea noilor generații și felul lor de a vedea lucrurile. Îmi place dezinvoltura lor și cred că o mai bună cunoaștere a activității și experimentelor artiștilor moderni și contemporani îi ajută să-și înțeleagă mai bine propriul demers și să-l integreze în contextul local și internațional. La unul dintre cursuri, care este mai practic, îi familiarizez pe studenți cu diversele opțiuni pe care le au după ce își finalizează studiile. Exersăm completarea dosarelor pentru concursuri, burse, pregătirea unui portofoliu, CV, scrierea unui text de prezentare etc. De asemenea, invit alumni să le povestească experiența lor după ce au terminat UNArte, încercările prin care au trecut și cum și-a descoperit fiecare locul unde se simte împlinit. Acești invitați au reușit să-și descopere nișa în care fac ce știu și le place și, nu în ultimul rând, câștigă din asta. În felul acesta studenții descoperă niște colegi mai apropiați de vârsta lor, care le transmit din experiența lor și îi încurajează în pașii pe care îi au de făcut când nu vor mai fi sub ‘umbrela’ școlii.

Procesul de selecție a subiectelor în practica artistică poate varia în funcție de context și experiențe personale. Există anumite criterii pe care le aveți în vedere în acest sens?

Sunt interesată de cotidian și de modul cum suprapunem multiple straturi pentru a funcționa la nivel personal și profesional, de corpul feminin și îmbătrânire, de contribuțiile artistelor din istoria artei – multe nume le descoperim abia astăzi –, și de rolul femeii în societatea contemporană.

Am caiete de notițe unde îmi scriu ideile și le modific până sunt mulțumită de ele. De multe ori proiectele mele sunt conectate între ele, reflectez din când în când la acest aspect și îmi place să urmăresc cum se ramifică.

Viewfinder Mock-Up #15_Moon, 2019

Scena de artă contemporană din România se află într-o continuă evoluție. Ce direcții sau tendințe vi se par relevante în acest moment?

E greu să sintetizez în câteva rânduri; este o scenă diversă și foarte dinamică, mă bucur de fiecare spațiu de artă contemporană/galerie care apare. Știu cu ce provocări se confruntă (am coordonat spațiul de proiecte Galeria Nouă între 2001 și 2008) și că nu este un context blând, dar observ o dorință puternică de a merge cu aceste proiecte mai departe. Mi se pare că artiștii tineri sunt foarte dezinvolți în abordarea mediilor și subiectelor, și foarte consecvenți și serioși atunci când își găsesc grupul și contextul potrivit. Pentru studenți și artiști la început de drum mi se pare importantă experiența unui proiect de tip artist-run, care îți dezvăluie mecanismul de a organiza expoziții, de a îngriji un spațiu expozițional, de a promova ceea ce lucrezi, de a colabora cu colegii. Sunt foarte multe exemple în țară de astfel de inițiative. În ultimii zece-cincisprezece ani cred că cei care și-au dorit să activeze în zona artei au fost foarte inventivi și deciși în a-și găsi modul propriu de funcționare și a nu renunța la partea creativă și proiectele lor.

Viewfinder Clash #1_2020-2021

Cum percepeți achiziționarea lucrării Viewfinder #13 de către Muzeul de Artă Modernă (MoMA) în contextul parcursului dumneavoastră artistic și al receptării internaționale a fotografiei contemporane? Cum schimbă acest eveniment parcursul dumneavoastră artistic?

În mod cert este un pas major în cariera mea artistică și o confirmare importantă din partea unei instituții și a unor specialiști recunoscuți în toată lumea în zona fotografiei contemporane. Îmi dă încredere și liniște să-mi continui proiectele.

Paris Photo – evenimentul de unde au fost selectate spre achiziție lucrarea mea (Anca Poterașu Gallery) și lucrările lui Iosif Király (Jecza Gallery) – este o vitrină pentru cele mai importante direcții și tendințe în fotografia contemporană, unde poți întâlni directori de muzee, curatori importanți, colecționari și bineînțeles, artiști cu unele dintre cele mai variate practici. E un loc de documentare incredibil pentru cei interesați de acest mediu, dar te poate și copleși. În orice caz, este extrem de util de vizitat.

Architecture. Patterns. Self-portraits, 2022

Privind spre viitor, există proiecte la care lucrați în prezent și pe care urmează să le prezentați?

Voi participa la mai multe expoziții de grup, iar în toamnă voi avea o expoziție personală la Anca Poterașu Gallery, curatoriată de Sonia Voss, o continuare a colaborării pe care am avut-o în expoziția din Sectorul Voices de la Paris Photo.

Proiectele mele se dezvoltă destul de mult în serii și cresc organic. Uneori alternez mediile, explorând aceeași idee în mediu textil, fotografie, desen. Alteori, în timp ce lucrez, ideile se transformă și atunci când termin, trec la următoarea etapă, care mă îndreaptă spre alte proiecte.

Ce sfaturi ați oferi tinerilor artiști care încearcă să își definească un traseu profesional în domeniul artei?

Pot doar să fac câteva recomandări  pe care le-am primit la rândul meu sau le-am descoperit în timp și care acum fac parte din practica mea.

În primul rând să continue să lucreze și să-și dea singuri teme, să adapteze suportul pe care lucrează la vremuri și situații – dacă nu au atelier sau au joburi solicitante ca să se întrețină – să lucreze pe format mic, să-și noteze ideile în carnete sau în telefon și să încerce să le materializeze când au ocazia. Am o serie intitulată chiar așa: Ideile vin și pleacă. Dacă nu le arhivezi, tranzitează prin mintea noastră și apoi pleacă mai departe. Să țină legătura cu grupul de colegi cu care rezonează, să construiască lucruri împreună și să se motiveze reciproc. Traseul unui artist depinde și de întâlniri potrivite, șansă, noroc, dar e important să ai ce arăta, să fii pregătit.