Înaintea Oscarurilor, jurnalistul Cătălin Tolontan, în propriul rol în documentarul dublu nominalizat „Colectiv”, ne spune care e cel mai important premiu din viața sa.

Avem presă de Oscar. N-o spune Cătălin Tolontan, cel mai rezilient, poate și cel mai valoros, jurnalist român. Ci presa de referință din întreaga lume, care a văzut „Colectiv”, documentarul regizat de Alexander Nanau și răsplătit, în premieră pentru cinematografia din România, cu două nominalizări la Premiile Academiei Americane de Film. Înainte de ceremonia Oscarurilor, care vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, 26 aprilie, la Los Angeles, am stat de vorbă cu omul care se confundă cel mai tare cu portretul-robot al jurnalistului tenace.

În „Colectiv”, Cătălin Tolontan apare, alături de echipa sa, în rolul jurnalistului neîmpăcat cu versiunile oficiale. Că jurnaliștii de investigație din România cunoscuți acum pe tot globul sunt de la o publicație sportivă e doar un detaliu. Ceea ce contează e presa, ne spune Cătălin Tolontan, ca o concluzie despre filmul lui Nanau. O reabilitare a adevărului spus până la capăt, care a convins presa mondială că e cumplit ce s-a petrecut la Colectiv, dar e fundamental că cineva a pus după întrebările potrivite.

Crezi că premiile și nominalizările cucerite de „Colectiv” așază cinematografia română, care ține dosarele în sacoșe de rafie, pe un piedestal prea înalt?

Nu am altă calitate decît cea de iubitor necalificat de filme, așa că nu pot să vorbesc despre efectele pe care le lasă o producție precum „Colectiv” într-o cinematografie. Am văzut cronici în care se scrie că documentarul lui Nanau  cade ca o lovitură de ciocan în concertul celorlalte „lovituri realiste” pe care cinematografia noastră le-a reușit. Că e, cumva, confirmarea prin documentar că tot ce au făcut Mungiu, Puiu, Muntean sau Porumboiu e expresia unui autentic, a unei realități sublimate artistic, dar realitate, nu imaginar creat de niște regizori talentați.

Cum vizualizezi prezența ta la un proiect elogiat internațional?

A fost consum și multă stinghereală. A fost o perioadă grea, în care a trebuit să explicăm și ce facem și unde ne separăm de cei care apărem pe ecran. Dar, onest vorbind, a fost și o mare bucurie.

Ce i-a adus presei notorietatea globală a unui documentar despre investigații?

Jurnaliști din zeci de țări ne-au căutat sau și-au împărtășit ei experiențele. Se simt bine, se simt înțeleși. Toți avem nevoie de un sens în ceea ce facem. Iar presa suferă tocmai de acest lucru. Scad resursele, scade încrederea oamenilor, scade entuziasmul, scade și priceperea, ca să fim exigenți cu noi înșine. Dar ceea ce scade și doare e exact gândul acesta: ce sens are, ce folos mai aducem oamenilor? Talentul lui Nanau a fost să pună, prin „Colectiv”, o oglindă în fața societății: presa contează.

Cătălin, ți-ai făcut o idee despre cum e să îmbătrânești în presă?

Asta fac zilnic, îmbătrânesc. S-au așezat undeva weekend-urile lucrate în peste 20 de ani.

Care e cel mai important premiu din viața ta?

Cele care vin de la public, de la oameni. Uite unul dintre mesajele primite a doua zi după dubla nominalizare „Colectiv” la Oscar: „Pentru toate diminețile post-octombrie 2015, în care citeam articolele voastre plângâng, în metrou, vă mulțumesc, Mirela, Răzvan și Tolo. Pentru toate „mulțumesc-urile” meritate, dar nespuse, vă mulțumesc. Pentru toate articolele tale, Tolo, dezbătute ani întregi, în gașcă, pe mail, încă de când nu știam ce sunt alea grupuri pe whatsapp 🙂 Ah, cât îți mulțumesc pentru astea! Pentru toți mulți anii în care v-a păsat, dar, mai ales, ți-a păsat, poate prea mult, Mulțumesc! Felicitări intregii echipe „Colectiv”!”.