Iulia Verzan este o tânără ilustratoare, absolventă și masterandă a Universității Naționale de Arte din București, la Departamentul Grafică. Arta ei combină ilustrație și text și se inspiră din experiențele și sentimentele de zi cu zi, care sunt tratate într-o notă ludică, jucăușă.

Cum îți alegi preparatele pe care le desenezi? Le gătești mai înainte?

Multă lume m-a întrebat asta, referitor la lucrarea mea “Jurnal Culinar”, și dacă am o pasiune mare pentru gătit. Răspunsul este în principal negativ la ambele întrebări. În schimb, găsesc mâncarea o constantă în viața noastră: este unul dintre ritualurile cotidiene, o nevoie fundamentală. Este ceva uman, până la urmă, la fel sunt și sentimentele, emoțiile, trăirile interioare. Din motivul acesta a apărut asocierea celor două, mâncare-sentimente. Zilnic, simțim emoții, trăim evenimente în lumea noastră interioară, și simultan, mâncăm: un mic dejun îndrăgostit în timpul căruia te gândești doar la mesajul de “bună dimineața” pe care l-ai primit, sau o prăjitură melancolică pe care o mâncai acasă de sărbători, iar acum că ai crescut, te teleportează în același timp uitat.

Preparatele sunt toate feluri de mâncare pe care le-am mâncat de-a lungul celor doi ani de lucru asupra proiectului. Farfuria ce se află pe coperta cărții și este prezentă pe mai toate paginile face parte din vesela mea de acasă. Am ales subiecte ce m-au inspirat fie din punct de vedere vizual (mereu mi-a plăcut să desenez prăjituri), fie în plan sentimental. Pe multe le-am mâncat în oraș, pe multe le-am gătit eu, altele au fost gătite de alți oameni din viața mea. Deci, nu am mâncat ceva cu scopul de a-l desena, ci, mai degrabă, am desenat ceva cu scopul de a “mânca” emoțiile din spate.

Ai o pagină preferată din jurnalul culinar? De ce îți amintește și de ce te-ai întoarce la ea?

Am, desigur. Culmea, este și prima pagină pe care am conceput-o din proiect, când acesta încă abia prindea formă: “Croasant dulce”, o pagină caldă, în nuanțe de roz pal, albastru închis și vișiniu deschis. Imaginează-ți: un croissant tăiat pe jumătate, uns cu mascarpone și niște smochine așezate cu mâna, în jurul cărora sunt presărate nuci și miere. Când văd imaginea asta, mie îmi vine instant să o desenez, nu să o mănânc. Este una dintre cele mai elegante pagini din carte din punct de vedere al subiectului vizual, iar rețeta ce o acompaniază vorbește de la sine, și pe mine mă transpune exact în amintirea când am gândit ideea din spatele paginii: diminețile nu mai sunt la fel de rele când îți zice “bună dimineața” cine trebuie. Este foarte sinceră, și a dat tonul tuturor lucrărilor ce au venit după ea. De aceea mi s-a părut potrivită să fie și prima rețetă din carte.

Cum s-a născut ideea unui pachet de cărți ilustrate? A fost o provocare a unui adult care voia să se joace din nou?

Ideea mi-a venit brusc, în anul al doilea de facultate. Țin minte, am avut ca temă să realizăm ilustrații pentru “Alice în Țara Minunilor”. Recitind cartea, am ajuns la secvența unde apar cărțile de joc, și de atunci am știut că vreau să fac propria mea reinterpretare a unui pachet. Mi se pare un lucru atât de grafic, pachetul de cărți de joc. Cromatica, formele, multiplicarea formelor. Este atât de ofertant. În schimb, el este mereu foarte sec. Sigur, fiindcă are și valoare utilitară, dar eu am vrut să le evidențiez pe amândouă, atât vizualul, cât și utilitarul. Așa se face că fiecare carte din proiect este o joacă în sine: m-am jucat întâi din punct de vedere grafic, iar mai apoi, cu vorbele.

Deci când mă întrebi dacă a fost provocarea unui adult care voia să se joace din nou, pot să răspund că, da, a fost exact asta. Când am expus lucrarea, la expoziția de licență, am scris pe perete: “La joc foc, la lucru ioc. Mă joc și joc și joc.” Mi se pare că descrie lucrarea în întregime, alături de caracterul ludic ce o învăluie.

Cum ți-ai găsit stilul artistic?

Stilul artistic merge mână în mână alături de cultura vizuală, formată de profesorii de la facultate, de colegii de grupă, de artiști pe care îi admir, de ilustratori ca și mine, de filme, cărți, muzică, de lumea înconjurătoare, și de modul prin care văd lumea. Lucrările pe care le fac sunt în principal digitale. Le desenez pe iPad, dar le desenez exact la fel cum aș desena și pe hârtie. Creion, culoare (laviu), creioane colorate. De aceea multă lume mă întreabă de lucrări, cum le fac, pe ecran sau cu creionul, pentru că, deși sunt digitale, îmi place să se asemene cât mai mult cu o lucrare făcută pe hârtie.

Crezi că arta trece la fel ca și proverbul românesc „dragostea trece mai întâi prin stomac”?

Cred că da. Eu văd arta tot ca pe o nevoie primară, asemenea mâncatului, nu aș putea trăi fără cele două. Aici cred că se regăsește asemănarea dintre ele: avem nevoie atât de hrană, cât și de artă pentru a supraviețui. Le consumăm cu toții zilnic, în mod conștient sau inconștient, fiindcă arta se află peste tot. Pentru mine ca artist, desenul devine o nevoie, o foame ce este satisfăcută când creez. Mi se par ambele atât de umane și de firești, arta pentru mine nu este doar plăcere sau hobby, ci o nevoie de a exprima ceva, de a crea ceva cu mâinile.

Arta și mâncarea ne hrănesc în moduri diferite, dar o fac în felul lor. Omul are nevoie de amândouă. Deci, dacă privim arta drept hrană sufletească, putem spune cu siguranță că aceasta trece prin stomac.

Ce proiecte pregătesti?

Problema mea este că sunt perfecționistă și nu îmi place să arăt lucrurile pe care le fac până nu sunt 100% mulțumită de modul în care arată și de direcția în care se duc (iar cel mai des, momentul acesta este la sfârșitul întregului proiect). De aceea pare mai “misterioasă” până și prezența mea pe Instagram. Dar, momentan, mă fascinează mult hainele, pantofii, mi se par un subiect foarte interesant de abordat într-o serie de ilustrații. Mie îmi place mult cotidianul în artă.

Ceva din viața noastră de zi cu zi poate avea o însemnătate și o încărcătură emoțională deosebit de mare, pe care merită pus accentul.