Laurian Popa s-a născut  în 1980 la Arad, România, este artist visual și lector universitar ( Facultatea de Design din cadrul UAV Arad). În practicile sale artistice este preocupat de pictură și animație experimentală. Printre proiectele sale personale putem aminti de Soft Objects, Kunsthalle BegaBox, Timișoara; Disfuncțional de la CAV-Centrul Artelor Vizuale și Multimedia București; Memorii Organice de la MAG, Como, Italia; După Fugă, Uj Kriterion, Miercurea-Ciuc; Sptații și obiecte pentru nimic, Muzeul de Artă Arad; Closed Spaces, Fundația Varrone – Galeria Machina, Rieti, Italia. Laurian Popa participă de asemenea în proiecte de grup GPS, Geometrii Post Sistem în Arta Românească de acum, Muzeul de Artă Recentă, București; Tebalibre Halele Teba Arad; MAFA/Media Art Festival, Arad, Muzeul Național de Artă Contemporană; Life or Something like that , Molly Krom Gallery New York; Internet of KI, Kinema Ikon, Arad. În 2020 câștigă premiul UAP România pentru pictură.

Descrie-ne traseul tău profesional plecând din Arad (orașul natal) la facultate la Timișoara, apoi înapoi în Arad. Cum de ai rămas doar în zona de vest a țării?

Așa cum ai precizat, sunt născut în Arad, aici am crescut și m-am format, așa că rădăcinile mele sunt aici. Pentru mine Aradul înseamnă acasă și nu l-am părăsit niciodată cu adevărat, decât periodic. În timpul facultății reveneam acasă la fiecare sfarșit de săptămănă, distanța dintre Timișoara și Arad fiind una mică.  Sunt absolvent de pictură al Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad, promoția 1998, și cu toate că eram la pictură, la clasa profesoarei Lia Josan Kocsis, îmi plăcea foarte mult să discut despre artă și cu alți profesori/artiști printre care Bartha Șandor sau Rudolf Kocsis.

Mai târziu am dat admitere la Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT, specializarea pictură. Primii doi ani am fost la clasa prof. Carol David, după care am urmat clasa prof. Constantin Flondor, 3 ani. A urmat un an de studii aprofundate, masterul clasa prof. Constantin Flondor, și am încheiat cu doctoratul.

După terminarea studiilor m-am întors în Arad și nu am simțit nevoia să plec în altă parte. Nu am simțit ca e necesar să părăsesc orașul ca să fac artă, că aș putea face mai mult dacă aș fi altundeva. Aradul este un oraș ok, cu un mare potențial și arta pe care o fac nu este legată de orașul în care mă aflu. Odată revenit acasă, mi-am creat un spațiu de lucru și cu timpul am început să expun la Arad, Timișoara, București, Italia, Germania, SUA, etc., și nu cred că a mai contat locul în care mă aflam, sau unde îmi era atelierul, puteam foarte bine să îmi văd de treabă. În continuare locuiesc și lucrez în Arad și având în vedere că pe langă atelier mi-am întemeiat și o familie aici, probabil că nici nu voi pleca prea curând.

Ai menționat faptul că ai terminat facultatea la clasa profesorului Constantin Flondor. Cât de mult te-a impactat întâlnirea cu acest mare artist și pedagog român?

Au fost niște ani foarte buni, în practica mea, pot spune că în acei ani am început să văd lucrurile altfel. Ca student, îl apreciam foarte mult pe artistul Constantin Flondor, aveam în aceeși măsură un respect enorm și pentru Romul Nuțiu, care preda în paralel cu modulul pe care îl urmam eu la Flondor. Mereu urmăream și ce se făcea în celelalte ateliere, așa că eram perfect conștient de ceea ce se lucra și acolo.

Legat de Flondor ca pedagog, avea o anume rigurozitate în predare la atelier, te învăța să cauți și să gândești, pe lângă aceste calități, ținea foarte mult la prezență, dar și la randamentul tău ca student. Nu îi plăcea să fușerești temele de atelier. Dar cu toate acestea, încercam să iau pentru mine ce mi se potrivea de la cursul lui. Nu toate temele îmi plăceau, dar au fost multe lucruri bune din care am învățat multe! Mă interesa el ca artist, chiar dacă pe vremea noastră accesul la internet nu era atât de facil cum este acum, citeam foarte multe despre el și grupurile din care făcea parte, în revista Arta și alte surse.

Întâlnirea cu Constantin Flondor rămâne o etapă în cariera mea și sunt norocos că am avut prilejul să îl cunosc ca profesor. Pe lângă Constantin Flondor au mai fost întâlnirile cu alți mari artiști/profesori cu care am avut ocazia să experimentez în școală, printre ei: Ștefan Bertalan, Doru Tulcan, Carol David, și chiar discuțiile cu alți profesori din facultate, cu care îmi plăcea să am dialog, printre ei Cristian Sida, Dacian Andoni sau alții.

În general ce se făcea pe vreamea aceea în Facultatea de Arte din Timișoara la specializarea pictură, era deschis experimentului, și asta cumva plasa școala timișoreană în fața altor școli de artă din România.

Cum se împacă meseria de pedagog (Facultatea de Design din Arad) cu cea de graphic-designer (Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad) raportată la vocația de artist ce își petrece o mare parte din timpul său în atelier?

Pot afirma că se împacă, chiar dacă este destul de solicitant acest ritm, dar cumva mă simt motivat să continui. Cu siguranță mi-aș dori să stau mai mult în atelier, dar poate că ritmul acesta are rolul lui. Te face să nu îți irosești timpul când ești în atelier.

La Facultatea de Design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad, predau culoare, desen și animație pentru specializările din cadrul designului. Îmi place modul de abordare din acest domeniu, care te ține updatat la noile tehnologii, și multe din experiențele  de aici se îmbină cu ceea ce fac în teatru, unde mă ocup de imaginea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Ele formează o unitate și încerc să merg în aceeași direcție, caut să evoluez în permanență în ambele locuri. În plus de asta, mă inspir de foarte multe ori din ce învăț și din ceea ce lucrez în teatru și în facultate, fie că e vorba de scenografie, design, animație, proiecții, decoruri casate, cursuri, teme, noi provocări din partea studențiilor, etc. Creativitatea, cred eu, înseamnă să rămâi deschis și să te lași inspirat oricând și oriunde, să profiți din plin de orice experiență fără să îți pui probleme de o anumită „nișă”. Experiențele din teatru sunt o sursă de informație extraordinară, la fel cum sunt și experiențele cu studenții în facultate.

Cred că până la urmă sunt exemplul tipic a ceea ce înseamnă condiția de artist în România. Sunt foarte puțini artiști care pot trăi doar din artă, în mare parte artiștii de la noi sunt ori pedagogi, ori au un alt job ca să poată trăi, ideal în zona de creativitate, și investesc banii căștigați în arta pe care o fac, materiale, ateliere, expoziții, etc.

Interesul tău pentru arta brută și implicit arta urbană persistă de ceva vreme în creația ta. Ești tentat să faci în viitorul apropiat o pictură murală de mari dimensiuni?

Interesul meu pentru arta brută exista din timpul facultății, a fost o etapă de studiu de câțiva ani buni, în care mă interesa zona aceasta artistică în pictură. În facultate aveam două direcții de studiu: una bazată pe temă (vizionam foarte mult film, discutam pe diferite compoziții preluate din cinematografie, film experimental, ș.a.m.d), iar celălaltă bazată pe tehnică în pictură, mai precis tehnică flamandă. Treptat, treptat, pe lăngă orele de atelier studiam ceea ce mă interesa pe mine și integram în demersul meu aceste direcții combinate cu impactul pe care l-a avut graffitul în anii ’80-90 asupra artei contemporane. După terminarea facultății au venit căutarile legate de spațiu ca și compoziție în pictură, după care a urmat o serie lungă de lucrări Spații și obiecte pentru nimic, care cumva se reflectă și în prezent în practica mea artistică.

Cu siguranță mi-ar plăcea să mai experimentez cu arta murală. Am avut deja un proiect în care am pictat o suprafață mare dintr-o sală, la fabrica Teba din Arad, proiect curatoriat de Călin Dan, în cadrul unei epoziții de grup, și cu siguranță aș vrea să repet experiența. Ideea unui mural mare este deja în planul meu și probabil că se va materializa în următoarea perioadă, undeva în Arad. Nu aș dori să devină o practică treaba cu muralul, dar mi-ar plăcea să fac câteva.

Pentru că ești familiarizat destul de bine cu tehnologia și artele media, ce crezi despre fenomenul NFT? Cât de mult va influența viitorul artei?

Fenomenul NFT influențează arta contemporană și este foarte bine venit în acest moment, pentru că te obligă să vezi și această latură a artei digitale, a modului de stocare și de comercializare al acesteia. NFT devine o formă solidă de protejare a drepturilor de autor unei lucrări digitale expuse pe internet, asta cred eu că face cu adevărat acest nou mod inteligent de stocare a unei lucrări digitale.

Desigur, problema calitate versus cantitate a fost întotdeauna marea provocare în ceea ce privește arta digitală, ca de altfel în mai toate domeniile artei, dar asta e cu totul altă discuție.

Fenomenul NFT este ceva nou și probabil va dura o perioadă până ne vom acomoda cu acesta și până se vor clarifica unele lucruri, momentan fiind greu de înțeles și nefiind stabilite concret toate reperele, personal mi se pare că există încă mult loc pentru speculație. În România sunt foarte puțini care știu cu ce se „mănâncă” acest domeniu, dar este foarte bine că se întâmplă tot mai multe în această direcție. Personal cred în artă în toate formele ei, chiar și cea digitală. Arta se transformă și se adaptează fiecărei perioade, iar evoluția ei este o necesitate.

Cât de actuală mai este astăzi pictura? Reinventarea ei ține de tehnică, materiale noi folosite, sau de conceptul din spatele imaginii?

Nu cred că ar trebui să se pună așa problema, deoarece pictura este actuală, rezistă și va rezista și în 2060 😊. Problema este destul de rafinată și da, ține și de tehnică dar și de concept în egală măsură. Cele două nu se exclud reciproc, iar un pictor bun cred că le urmărește în permanență pe amândouă. Desigur, fiecare pictor are anumite caracteristici specifice care se pot observa în lucrări, indiferent de ceea ce a învățat  în școală. O observație legată de educația artistică din școli, legată mai exact de concept versus tehnică, pe care vreau să o fac e aceea că nu trebuie omisă nici o variantă. Tehnica picturii nu va deveni vreodată irelevantă. Nu consider că există o rețetă potrivită pentru toți, un „calapod” pe care s-ar putea mula artiștii, ci din contră este bine să le fie prezentate elevilor/studenților cât mai multe alternative pentru ca fiecare să aibă de unde alege ceea ce îl interesează.

Cred că o dovadă bună a „rezistenței” picturii în această perioadă este Premiul Turner câștigat de Toma Abts, în 2006, care face o pictură nouă în tehnică veche. Un alt exemplu ar fi Pavilionul României la Bienala de la Venezia cu Adrian Ghenie (expunând pictură în cel mai pur sens al cuvântului, cu toate că nu știu exact dacă acesta era proiectul inițial al pavilionului). Un alt exemplu că pictura „rezistă” în aceste vremuri este Premiul Deutsche Bank câștigat de Victor Man în 2014.

Reflectând asupra picturii actuale, dacă ar fi să numesc rapid o trăsătură specifică, aș putea să spun că există o anumită efervescență a artei contremporane care poate fi privită atât dintr-o perspectivă pozitivă cât și una negativă. Această efervescență este strâns legată și de social media, datorită careia se ajunge mult mai rapid la saturație, arta poate ajunge să fie prea mult, prea repede, să fie consumată într-un ritm alert, uneori într-un mod lipsit de profunzime. Există și latura pozitivă a acesteia, care este de necontestat. Nu aș putea să îmi imaginez lumea artistică, pictura contemporană, fără social media și fără beneficiile aduse de aceasta.

Pe lângă expozițiile mari de muzeu sau expozițiile de galerie, pictura se reconfigurează, are zone de nihilism și zone în care se reflectă prin condiția ei actuală.

În cariera ta artistică ai avut parte de extravaganțe? Dacă da, ne poți împărtăși și nouă una dintre ele?

Sigur că profesia asta vine la pachet cu unele beneficii, și o anumită zonă de extravaganță, deși cuvântul în sine mi se pare poate puțin pretențios. Chiar dacă personal nu mi-aș numi viața mea ca fiind una extravagantă, mediul artistic în sine este considerat extravagant. Odată ce trăiești în el și experimentezi des ceea ce el are de oferit, tot ce e excentric devine cumva noul normal. Așa că, orice aș putea să spun că mi s-a părut extravagant cândva, acum mi se pare cât se poate de normal.

Să zicem că nu ai fi reușit ca artist. Ce meserie ți-ar fi plăcut să ai?

Tot artist!

Am aflat de curând de pasiunea ta pentru ciclism? Ai practicat acest sport, sau a fost doar un vis de tinerețe?

L-am practicat în jur de 7 ani, pană la vârsta de 18 ani și visam la performanță. Am facut ciclism cu pasiune și încă urmăresc acest sport chiar dacă nu îl mai practic de multă vreme. Este un sport extraordinar care cere foarte multă determinare însă nu este un sport care poate fi practicat în paralel cu altceva. Nu aș fi putut face și artă și ciclism, cel puțin nu la nivelul la care mi-aș fi dorit eu. Am și participat la competiții, însă întâlnirea cu arta a fost determinantă, m-a motivat să o apuc în direcția aceasta! Am suferit foarte mult după ce m-am lăsat de ciclism, dar cu timpul arta, pictura, și-au câștigat locul definitiv în viața mea.