Născută în 1987, Ada Muntean locuiește și lucrează în Cluj-Napoca, România. În 2009 a absolvit secția Grafică a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde ulterior a obținut masteratul în 2011 și doctoratul în Arte Vizuale, în 2019. A beneficiat de burse universitare la Birmingham Institute of Art and Design, Marea Britanie și Jan Matejko Academy of Fine Arts din Cracovia, Polonia. În 2015 a urmat un internship la Peckham Platform din Londra, iar în 2016 la Galeria Plan B din Berlin. Între expozițiile personale se numără Fragments from a Life I don’t Remember, Camera K’arte Târgu Mureș (2022), Mediating Illusion. The Temptation to Exist, Estopia Art Gallery Lugano (2022),  Relativity, duo show cu Andreea Anghel, Galeria Nano, Cluj-Napoca, Blackout.[Follow The White Rabbit], NEW NOW Art Space, Frankfurt și Sabotage: Deconstructing The Unforeseen – Camera, Centrul de Interes, Cluj-Napoca, ș.a. A participat la numeroase expoziții și proiecte de grup, printre care se numără Nothing is What it Seems, Fundația Cosman Cluj (2024),  Festina Lente, Espace Intermediaire Bruxelles (2023),  Hiding in Plain Sight, Biju Gallery Cluj (2023), I Wandered Lonely as a Cloud, Meta Spațiu Timisoara (2022), Blurred Is the New ID, Galeria Estopia, București, în 2020; Woman, All Too Woman, Muzeul de Artă din Timișoara, și Join the Dots, Imago Mundi, Salone degli Incanti, Trieste, Italia, în 2018; Process Terminus, Art Encounters, Timișoara, Open16, Peckham Platform, Londra; Resurrected, FIVE PLUS Art Gallery, Viena; Learning & Unlearning – Înecați_Panta Rhei, Galeria Plan B, Cluj-Napoca în 2016 ș.a. În 2010 a expus în proiectul fotografic Superbia, în Noua Galerie a Institutului Cultural Român de la Veneția, prezentat în cadrul Bienalei de Arhitectură de la Veneția.

Munca ta explorează tensiunea dintre șabloanele „corecte” idealizate ale existenței și complexitățile identității personale. Cum a apărut pentru prima dată această temă în opera ta?

Marea majoritate a temelor/subiectelor pe care le abordez se dezvoltă ca o consecință a unor experiențe personale. Cred că există o necesitate de a mă detașa – prin realizarea lucrărilor – de anumite aspecte dureroase pe care le-am trăit și care mi-au modelat parcursul existențial. Pentru a fi mai precisă, tema menționată mai sus a apărut în jurul vârstei de 27 de ani, care a marcat un moment de schimbare în ce privește anumite alegeri personale și profesionale. A fost un drum lung procesul acceptării de sine și consider că acesta încă nu s-a încheiat. E puțin predictibilă preocuparea aceasta autoreferențială, însă mi-o asum. Prefer să lucrez pornind de la subiecte care îmi permit să fiu onestă si care mă provoacă să nu stagnez într-o zonă de confort. 

În opinia ta, cum influențează era digitală formarea identității? Abordează opera ta această schimbare în moduri specifice?

În anul 2019 (chiar inainte de pandemie) am conceput un proiect expozițional de grup intitulat Private Fears – care se concentra pe dinamica platformelor de socializare, Facebook și Instagram. Acestea generează cel mai mult conținut despre personalitatea și acțiunile utilizatorilor, informațiile stocate generând profilele noastre psihologice și prezicând pattern-ul nostru comportamental. Aceste consecințe ale folosirii platformelor de socializare au fost dezvăluite în ancheta asupra companiei Cambridge Analytica, angajată în campania prezidențială a lui Donald Trump și în campania Brexit Leave.EU. Cambridge Analytica s-a folosit de pattern-ul comportamental al utilizatorilor Facebook pentru a insera reclame și visuals targetate special și individual pe utilizatori pentru a le influența acțiunile și opțiunile de vot. „Injectarea” informațiilor personalizate pentru realitatea digitală a fiecărui individ generează o serie de întrebări extrem de serioase legate de societatea prezentului și inevitabil cea a viitorului. În ce măsură vom mai fi liberi în a face alegeri în cunoștință de cauză? Adevărul va mai putea fi accesibil? Ne vom putea elibera de coconul digital care se creează în jurul nostru, generat tot de noi cu fiecare informație pe care o oferim despre viața și preferințele noastre? Democrația se va dizolva în fața unei noi ere autoritariene, în care anonimitatea individuală va deveni imposibilă? Private Fears a reprezentat de fapt o intervenție artistică de conștientizare și explorare a iluziei intimității și confidențialității în online, atelierul meu de la vremea respectivă devenind un loc de întâlnire și problematizare a relației ciclice: spectator-subiect-spectator, pe masa de disecție aflându-se viața noastră privată.

Există un artist sau o mișcare care a avut o influență de durată asupra muncii tale, în special în ceea ce privește abordarea ta față de arta mixtă?

Există mai mulți artiști care a căror muncă o admir și care mi-au influențat și construit mai mult sau mai puțin direct viziunea artistică, precum: Robert Rauschenberg, Bill Viola, Jenny Saville, Michael Borremans, Andy Warhol, ș.a. Demersul meu artistic este unul hibrid și îmi place să încerc tehnici noi, diverse combinații între materiale sau asocieri de medii vizuale. Am conștientizat în ultimul timp că un aport important în dezvoltarea percepției mele vizuale au avut-o câțiva regizori de film, precum Milos Forman, Stanley Kubrick, Wong Kar Wai, Andrei Tarkovski. Lucrez mult cu imaginea fotografică, iar universul cinematografic este o sursă de inspirație la care mă întorc mereu. 

În lucrările tale, cum navighezi între spațiul personal și cel universal? Este arta ta o reflecție a propriei tale identități sau o vezi mai degrabă ca pe un comentariu mai amplu asupra condiției umane?

Lucrările mele sunt deopotrivă proiecții metaforice a propriei identități, cât și un comentariu mai amplu asupra condiției umane – în funcție de conceptul proiectelor la care lucrez. Pornesc de fapt de la lucruri simple din viața cotidiană, care fie mă impresionează, mă tulbură, mă înfricoșează, mă intrigă – depinde de situație. Spațiul exterior, cât și universul interior sunt doi poli în jurul cărora gravitez într-un mod organic/intuitiv și care consider că se află în interdependență. Mă raportez mereu la contextul în care mă aflu, însă filtrez totul printr-un barometru interior. De cele mai multe ori elementele componente ale unei imagini provin formal dintr-un context exterior mie, iar din punct de vedere expresiv, devin o reflexie a unor configurații afective.

Cum încorporezi conceptul de „fragmentare” în arta ta? Este sinele fragmentat un aspect pe care îl exprimi intenționat prin elementele disjuncte ale pieselor tale de artă mixtă?

Este o acțiune intenționată da, de cele mai multe ori, însă descopăr și decizii plastice luate intuitiv în realizarea unor compoziții care ulterior se conectează coerent cu viziunea de ansamblu a unei serii de lucrări. În ultimii 10 ani am lucrat doar serial, rar am realizat doar lucrări individuale (care nu fac parte dintr-un proiect mai amplu). Fragmentarea la nivel estetic se dezvoltă organic (și are legătură bineînțeles cu subconștientul meu), iar încorporarea acesteia într-un demers serial devine un rezultat firesc în practica mea interdisciplinară.

Crezi că libertatea de a-ți alege identitatea este un privilegiu sau o povară? Cum se manifestă această idee în temele pe care le explorezi în lucrările tale?

Nu știu în ce măsură ne alegem identitatea. Conștientizăm în timp conceptul de sine și anumite aspecte despre noi înșine pe care decidem să le explorăm mai mult sau le interiorizăm, pentru a nu fi nevoiți să ne confruntăm cu adevărat cu ele. Identitatea se conturează ca un cumul de factori – moștenirea genetică, ceea ce învățăm în timp și alegerile de viață care ajung să ne definească într-o oarecare măsură. O sumă de întâmplări importante ne conturează ca oameni, iar conștientizarea anumitor caracteristici ale identității personale nu ar trebui să fie o povară, ci doar o eliberare. 

În ceea ce privește identitatea artistică, consideri că practica ta este una de transformare continuă sau există un punct în care simți că ai atins un sentiment definitiv al sinelui în arta ta?

Procesul realizării unor lucrări sau conceperea în spațiu a unor expoziții sunt marcate de o transformare continuă. Nu mă simt pe deplin mulțumită niciodată, nu cred că voi ajunge vreodată la un sentiment definitiv relaționat cu nimic din ce implică creația artistică. Îmi place mereu să experimentez cu materiale sau cu asocieri noi între acestea sau medii vizuale, iar sentimentul de a ajunge într-o zonă de confort mă face să simt că risc un proces de stagnare. Dacă ajung să aplic anumite soluții plastice ca rețete care nu implică nici un risc, înseamnă că am ajuns la ceea ce se intitulează „manieră”, iar eu evit să ajung în acel punct. Aș vrea ca privitorul când îmi vede o lucrare, să nu fie 100% sigur că îmi aparține, să existe o urmă de îndoială. Dacă dispare îndoiala, atunci e clar că am definitivat un stil de lucru, iar eu nu vreau să mă conformez într-o carcasă previzibilă. 

Povestește-mi mai multe despre planurile tale de viitor.

Îmi doresc să rămân activă pe scena de artă ca și până acum, să am libertatea de a-mi concepe proiectele în spații în care nu am mai expus până în prezent, să reușesc să stabilesc noi colaborări și contacte cu oameni a căror muncă o admir. Consider că un factor important în evoluția mea artistică a fost deschiderea și totodată determinarea de a stabili noi legături profesionale și de a îndrăzni să colaborez cu oameni a căror parcurs l-am urmărit și apreciat. Am câteva proiecte de grup stabilite pentru anul următor, rămâne de văzut cum se vor materializa. Îmi doresc să reușesc să aloc mai mult timp de lucru pentru fiecare proiect viitor, însă timpul e un lux în acest ritm existențial actual – care pare să nu încetinească.