Expoziția The Weaving Process: From Sketching to Weaving (9 noiembrie – 7 decembrie 2024) a fost vernisată la Galeria Ivan și constă în lucrări textile realizate de zece studenți ai Universității Naționale de Arte: Andreea Stănilă, Claudia-Maria Davidescu, Delia Bratanof, Elena Dumitrescu, Elena Iancu, Ioana Macovei Ciuciulica, Iris Tudorache, Maria Dinu, Maria Mihai și Toma Tudorică. Artista Iulia Toma este cea care a creat conceptul expozițional și care a selectat lucrările.

După ce m-am bucurat de lucrările prezentate (lucrări textile, tapiserii, metraje, chiar și video), m-am gândit să privesc expoziția și prin ochii uneia dintre artistele prezente, Maria Dinu, studentă în anul al II-lea la departamentul de Arte Textile și Design Textil și, simultan, în anul I la Facultatea de Istoria și Teoria Artei a aceleiași universități. Am discutat cu Maria despre alegerea sa de a urma calea textilelor și a designului, dar și despre cum se îmbină activitatea artistică cu cea teoretică și istorică. De asemenea, am vorbit despre cum mai privesc tinerii artiști, astăzi, distincția care se făcea în mod tradițional între așa-numitele arte majore (pictură, sculptură) și arte minore (artele decorative). În a doua parte a interviului, am avut plăcerea de a afla mai multe detalii despre expoziție și despre munca de creație din spatele spațiului expozițional, de la dificultățile ridicate de anatomie până la sprijinul artistei Iulia Toma, lector în cadrul UNArte.

De ce ai ales secția de textile?

Am ales să studiez artele textile, pentru că mi-au vorbit într-un limbaj pe care l-am înțeles mai ușor. Textilele implică foarte multă gândire, trebuie să gândești cu doi pași înainte tot ceea ce faci. De asemenea, designul este ceva ce ține foarte mult de rațional, nu numai de creativitate. Aceste lucruri se găsesc și în temperamentul meu, deci a fost o alegere firească, mai ales că și în liceu am fost înclinată către arte decorative și, în special, către arte textile.

Ce artiști care au lucrat cu textile te inspiră?

Mai degrabă decât să ofer câteva nume concrete, aș putea spune că mă inspiră creații mai vechi, cum ar fi tapiseriile medievale. Acestea au fost trecute cu vederea, fiind privite ca arte minore și eclipsate de artele majore (pictură, sculptură). Îmi găsesc inspirația în sinceritatea și în multitudinea de sensuri pe care obiectele respective le poartă, de la îmbrăcăminte la tapiserii și obiecte de interior, pentru că, în practica de design, trebuie să te gândești inclusiv la ambientul pe care îl creezi și cu ce asociezi creațiile tale textile, în speță.

Cum se îmbină practica ta artistică cu reflecțiile teoretice de la istoria și teoria artei?

De-a lungul timpului, mă face să mă gândesc, însă recunosc că este mai ușor să mă exprim creând ceva fizic (un proiect de design). Schimbul de replici între teoretic (Istoria și Teoria Artei) și practic (Textile) funcționează într-un mod foarte interesant. Ceea ce învăț și întrebările din cursurile teoretice sunt o inspirație, dar, de multe ori, aspectul practic și artistic este și o așezare, o sedimentare a informației. Devin tot mai conștientă de acest proces, care este foarte interesant, pe măsură ce petrec mai mult timp în ambele locuri.

Crezi că mai are sens distincția făcută în mod tradițional între „artele minore”, unde intră artele decorative, deci și artele textile, și „artele majore”? Este prezentă această distincție în mentalitatea tinerilor artiști sau e mai degrabă depășită?

Această distincție nu mai are, într-adevăr, fundamente. După părerea mea, nici nu a avut, și, cu atât mai mult, nu le are nici în prezent. Acest lucru se reflectă și în raportarea oamenilor la domeniile artistice. Uneori există această distincție și este cazul să vorbim și despre ea, cum ar fi în structurarea de open call-uri și concursuri de proiecte. Totuși, trebuie menționat că ele sunt niște situații particulare, nu este ceva universal. Cred că lumea face acest apel la gândire și își dă seama că este o distincție cu totul depășită.

Mai degrabă aș pune accentul pe diferența dintre design și partea artistică, care merită discutată și aprofundată și la nivel teoretic. Designul joacă un rol important in viața noastră, mai ales acum, fiind înconjurați de tot ce înseamnă vizual. Este important ca oamenii pregătiți în acest domeniu să acționeze cu responsabilitate. Vizualul ne poate afecta mult mai mult decât ne dăm seama, de la starea de bine pe care ți-o dă un loc amenajat într-un mod corect și plăcut până la manipularea și disimularea ideilor. Există niște reguli dincolo de estetic. Este un domeniu extrem de vast și de profund și cred că trebuie să aprofundăm mai mult designul și artele decorative.

Cum crezi că am putea face și publicul larg mai conștient de caracterul perimat al acestei distincții?

Nu cred că publicul larg este afectat de astfel de distincții. Din ceea ce am văzut până acum, oamenii sunt foarte deschiși față de ceea ce facem noi. Niciodată nu am simțit că oamenii se raportează diferit la noi față de secțiile consacrate precum pictura și sculptura. Cred că această distincție a aparținut unui spațiu teoretic al specialiștilor, al oamenilor care fac artă și scriu despre artă.

De asemenea, nu cred că trebuie să privim aceste lucruri cu o atitudine negativă și plină de repulsie. Până la urmă, sunt foarte multe concepte și idei create artificial, dar sunt necesare ca să ai de ce să te agăți și să nu-ți pierzi mințile în marea de informații. Publicul nu cred că este afectat de aceste distincții, deci cred că este ceva de care puteam doar să ne bucurăm și să ne facă să creăm și să expunem tot mai mult.

Cum a început tot acest proiect despre corp și care a fost rolul artistei Iulia Toma în acesta?

Ideea de corp este rezultatul final al unui studiu de atelier. Este ceva foarte pragmatic, dacă pot să spun așa. Aproape fiecare secție din Universitatea Națională de Arte trece prin această temă de crochiu, de studiu al corpului. Bineînțeles că acest studiu al corpului poate fi extins foarte mult, de la studiu pe 2 metri (la pictură și grafică) până la crochiu de câteva secunde, crochiu gestual. Noi ne-am apropiat de această zonă, fiind ofertantă din punct de vedere plastic. Rezultatele pot fi puncte de plecare pentru foarte multe proiecte. Acesta a fost scopul pentru care am făcut intens, timp de două săptămâni, crochiuri după model în atelier. Ulterior, am făcut o selecție dintre zecile, uneori sutele de crochiuri care au rezultat. După aceea, am lucrat cu ele ca elemente de limbaj plastic de bază, le-am tratat ca pe niște puncte, ca pe niște elemente într-o compoziție de design. Deci, a fost ceva ce a plecat de la o practică de atelier foarte comună, să spunem, și a ajuns să fie ceva particular în funcție de fiecare student  și de viziunea fiecăruia.

Doamna profesor Iulia Toma a avut un rol foarte important. Ne-a încurajat, în multe modalități, să nu renunțăm, căci crochiul poate să fie foarte frustrant, mai ales pentru cei de la arte decorative, care nu studiază foarte mult corpul uman și poate-l privesc uneori cu timiditate. Dar ea ne-a spus că țelul nostru este altul, nu neapărat să arătăm 100% că am învățat perfect anatomie, ci să surprindem esența momentului și pe aceea să reușit s-o transpunem în cat mai multe medii.

A fost un îndemn care a rămas cu mine și mă gândesc foarte des la el. Această încăpățânare, atașare față de o temă. Este foarte important să nu lași deoparte prea repede o temă, un crochiu, o lucrare, ci s-o duci până la capăt și, de ce nu, să treci acel rezultat prin mai multe etape. La noi, cel puțin, în practica noastră de atelier, cu siguranță se poate trece de la design la arta textilă, la tridimensional, la bidimensional. O singură temă, un singur subiect poate ajunge să fie prezent într-o întreagă colecție de design sau într-o întreagă expoziție.

Ce înseamnă corpul pentru tine?

Pentru mine, corpul înseamnă, în primul rând, un mediu de interacțiune. Mereu am fost atentă la ceea ce îmi transmite. Întotdeauna am observat că poziția pe care o am în timp ce pictez sau în timp ce cântam la pian, acum ceva timp, afecta rezultatul final. Deci, corpul este clar un mediu, un instrument cu care eu lucrez. Îl vad ca pe un mod de exprimare, dar nu estetică, ci, mai degrabă, o exprimare a interiorului. Cred că sunt o persoană ușor de citit. Mi s-a spus des că nu prea știu să mă ascund. De aceea, văd corpul ca pe o carte de vizită. În ce privește lucrarea din expoziție, am văzut corpul ca pe un instrument care dă pe-afară, ca pe o călimară plină de cerneală care dă pe-afară. Am plecat cumva de la ideea de preaplin. Fiecare persoană înmagazinează în ea o viață întreagă, o serie de experiențe pe care le împărtășește cu ceilalți. Cred că asta este una dintre cele mai mari frumuseți ale artei și a fost ideea care a stat la baza lucrării.

Cum a decurs, mai exact, acest proiect? Ați creat împreună, v-ați inspirat unii de la alții, ați ajuns la un numitor comun asupra temei corpului, ce diferențe de viziune au existat?

După cum am spus, ideea a fost propusă ca lucrare de atelier de doamna Toma. Noi am răspuns temei într-un mod studențesc la început. Poate că unii ne-am speriat de ea mai mult decât alții, care au abordat-o cu mai mult curaj. Dar, pe parcurs, după două săptămâni de crochiuri intense, ne-am dat seama că am prins gustul și că am înțeles cât de expresiv poate să fie corpul. Inspirația nu pot să spun că a existat, fiecare are un parcurs propriu și niște decizii foarte clare pe care le ia în urma unor analize proprii. Fiecare student mi se pare că este foarte diferit, nu cred că semănăm aproape deloc unii cu alții și, tocmai de asta, nu pot spune că au fost inspirații. Ceea ce a contat foarte mult a fost atmosfera de atelier. A fost, clar, o practică de atelier ca la carte: de la temă până la aranjarea caprelor în jurul modelului, schimbarea pozițiilor între noi pentru a avea unghiuri diferite. Deci, a fost cumva o colaborare tot a corpului. O implicare activă, atât cu corpul, cât și cu mintea, pentru a ajunge la astfel de rezultate ca cele expuse.

Consideri că este important pentru amatorii de artă să intre în contact nu numai cu artiștii deja consacrați, ci și cu tinerii aflați la început de drum? De ce?

Consider că este foarte important acest lucru și cred că se întâmplă. Este decisiv pentru un tânăr artist cât de mult este expus publicului în anii studenției. Mai mult decât consacrare sau să se facă auzit/văzut, cred că este important să-și observe el însuși propriile reacții în fața publicului. Să conștientizeze că lucrează ceva ce va fi expus. Este o foarte mare diferență să știi că tu lucrezi și, poate, o să-ți vadă un număr foarte mic de oameni lucrările, care rămân mult timp doar pentru tine, în atelierul tău, sau doar pentru professor și notă, un portofoliu pe care nu știi când îl vei folosi exact. Altceva este să știi că, după ce lucrezi, ceea ce ai făcut se va întâlni cu publicul. De acolo e discutabil cat rămâne lucrarea ta și cât rămâne a celor care o văd. Din acest punct de vedere, cred că este foarte important contactul cu publicul și contactul cu artiștii tineri, artiștii în devenire.

Mi-ar plăcea să încheiem printr-o concluzie referitoare la cel(e) mai important(e) lucruri pe care le-ai învățat după această primă expoziție în care ai fost prezentă.

Mi s-a confirmat ceea ce știam deja, că artistul nu este niciodată singur, că nu poți să creezi tu singur pentru tine, în niciun caz. Am observat cât de bine te simți când vine cineva pe care nu îl cunoști absolut deloc și se uită la ceea ce tu ai lucrat, la ceea ce ai muncit într-o o perioadă de timp, nici nu contează cât. Este un sentiment pe care l-am avut, pentru prima dată, cu ocazia acestei expoziții. Am învățat că există o întreagă echipă, am văzut un exemplu pozitiv, un exemplu foarte bun pentru ceea ce înseamnă organizare, colaborare și intersecție de idei.

Știam deja, dar este complet altceva să vezi și fizic procesul de gândire, de organizare, de plasare a unei expoziții din idee în concret. Este ceva care, până la urmă, înseamnă o muncă în sine. Am învățat că este foarte important să știi că echipa pe care o ai în spate este una care te poate reprezenta exact așa cum îți dorești tu și, din acest punct de vedere, sunt foarte recunoscătoare.