Gabriela Mateescu a discutat cu Alex Boca, fondatorul spațiului artist-run Lapsus din Timișoara despre ce înseamnă să coordonezi un artist-run space, precum și ce înseamnă pentru un artist să își ofere timpul sau propriul atelier altor artiști. Gabriela Mateescu, artistă, curatoare și redactor revista ARTA, continuă cercetarea începută în 2022 în Revista ARTA numărul 54-55 pe tema spațiilor coordonate de artiști în România. De data aceasta, Gabriela a decis să contacteze mai multe spații din Timișoara și să discute cu coordonatorii lor despre provocările pe care le-au întâmpinat de la înființare și în unele cazuri închidere.

Această investigație își dorește să aducă la lumină o serie de aspecte importante legate de organizarea evenimentelor culturale în astfel de spații, cum au evoluat de-a lungul timpului – evidențiind istoricul lor, de ce s-au închis, cum reușesc să supraviețuiască, sau cum s-au adaptat la schimbările socio-culturale. Și nu în ultimul rând cercetarea urmărește modul în care aceste spații au influențat și contribuit la dezvoltarea comunității artistice din Timișoara, sprijinind artiștii emergenți și proiectele culturale locale. Cercetarea se va materializa printr-o serie de 7 interviuri ce vor fi publicate pe 3 platforme diferite: Revista ARTA, Propagarta și Spam-Index.

Alex Boca este curator și manager cultural interesat de artă vizuală & digitală, cultură emergentă și maieutică. A studiat arte vizuale, curatoriat și filosofie aplicată în Timișoara și Paris. Este fondatorul spațiului pentru experiment artistic Lapsus, din Timișoara.

Poți să ne povestești cum a luat naștere spațiul Lapsus, erați mai multe persoane la început? Era atelierul tău?

În septembrie 2017 îmi căutam atelier pentru mine și am dat de acest spațiu în fosta fabrică de vopsea Azur din Timișoara. Când l-am văzut mi-a plăcut mult așa că l-am închiriat pe loc. Apoi, îmi mutam lucrurile în atelier și mi-a venit ideea să îl invit pe un prieten, Cătălin Bătrânu, să facă acolo o instalație pe care și-o dorea de mult iar spațiul era perfect pentru așa ceva. Cătălin a acceptat, a început să lucreze la proiectul Environment și așa spațiul nu a devenit niciodată atelierul personal al lui Alex Boca, ci a devenit Lapsus, spațiu pentru expoziții, ateliere și mini târguri de artă. Am văzut o nevoie mai mare de un asemenea loc deschis către comunitate în detrimentul unui spațiu de creație individual. Consider că Lapsus a fost inițiativa mea, eu mi-am asumat demersul curatorial și administrativ mereu, dar deoarece am colaborat cu mai mulți artiști, fiecare contribuind cu ceva esențial, pot spune că Lapsus nu ar fi fost același fără ei.

Cum s-a transformat de-a lungul anilor?

Lapsus a trecut prin multe etape în acești 6 ani. De la white cube clasic cum a fost la început, la laborator cu ateliere de modelare și imprimare 3D, până la spațiu pentru proiecte nomade sau saloane cu vânzare de artă la prețuri mici. M-am jucat cu mai multe formate și am avut diverși colaboratori, astfel încât Lapsus a devenit un spațiu care face experimente pe sine însuși. Primul an am avut o abordare convențională, adică expoziții personale cu artiști care au absolvit facultatea de arte, dar apoi s-a schimbat într-o platformă mai deschisă prin proiecte de grup, interdisciplinare sau colective. Între timp s-a format și Lapsus ONG-ul, care a adăugat o nouă dimensiune de management și colaborări bazate pe proiecte finanțare, ceea ce a dus la o creștere a capacității interne dar și a rețelei.

Astăzi, Lapsus trăiește în 3 planuri: (1) cel fizic, prin târguri de artă și expoziții găzduite, (2) cel virtual, prin concursurile de modelare 3D și ateliere new media și (3) cel hibrid, prin rezidențele curatoriale pe care le-am demarat toamna aceasta cu proiectul I.C.K.H.S. – Independent Curating Know-How Sharing, pentru curatori la început de drum, din România. Aș putea zice că Lapsus s-a schimbat de la a fi visual art & artist focused la a fi curator & philosophy focused, deși tot promovarea artei este scopul. A crescut atenția și curiozitatea pentru ce înseamnă să fii curator, cum poți învăța s-o faci mai bine, Lapsus devine încet un spațiu pentru reflexie critică, dialog și conexiuni (între idei, oameni, organizații noi).

Organizai mai multe evenimente la început și s-au rărit pe parcurs, pe măsură ce te-ai angajat, ce înseamnă să te ocupi de un artist run space?

Să te ocupi de un spațiu poate fi o bătaie de cap și o responsabilitate presantă uneori, mai ales dacă ești independent și te bazezi mult pe feedback-ul comunității. Am făcut mai multe pauze pe parcurs dar înainte să mă angajez la Centrul de Proiecte am simțit în Lapsus o saturație și un blocaj de tipul Ziua Cârtiței dar cu proiecte și expoziții. Da, am organizat multe evenimente la început dar în ultimii 2 ani am avut ocazia să învăț din contexte mai ample, astfel încât am luat distanță de la spațiul în care mi-am început activitatea și asta a fost foarte benefic pentru mine. Am început să gândesc mai mult ca un manager, m-am apucat de un program de studiu și practică filosofică și automat spațiul nu a mai fost lucrul cel mai important din viața mea. Pot spune că m-am resetat și că am revenit acum la Lapsus cu o altă abordare, mai relevantă pentru cum sunt eu construit ca persoană și deși am zis de câteva ori că nu mai am nevoie de spațiu, caut soluții prin care să îl păstrăm și să ne folosim de el.

Tu ești și artist, cum ai simțit că îți afectează spațiul timpul dedicat artei tale, ai reușit să-ți împarți timpul între practica ta de atelier și rolul de „curator” al spațiului?

Rolul de artist nu l-am cultivat în mod principal în acești ani. În schimb mi-am folosit creativitatea în toate proiectele pe care le-am organizat: am făcut graphic design, am fotografiat, am scris, am avut multe idei pe care le-am pus în practica, am creat lucrări colective, iar deși acestea țin mai mult de administrare și curatoriat, mi-au oferit o oarecare satisfacție. Ca artist individual am creat lucrări dar foarte rar și nu le-am prea expus. O șansă pe care mi-am dat-o să mai ies în lume ca artist este în cadrul de târguri cu artă de vânzare în Lapsus unde mi-am pus mai multe lucrări, vechi sau noi, și am observat că lumea le-a apreciat și le-a cumpărat. Practica mea de atelier e foarte împrăștiată între foldere pe hard cu lucrări digitale, suluri de hârtie, texte și câteva obiecte pe care le țin la mine sau la alții acasă.

Cum se realiza selectarea proiectelor, pe baza de prietenii, de sugestii de la alți artiști?

În Lapsus am vrut să invit artiști care au terminat școala în Timișoara, care lucrează bine dar cărora nu li s-a dat șansa să expună local într-un spațiu de artă. Dar apoi am început să invit pe toată lumea în proiectele colective – invitam pe cine era prezent sau pe cine știam că își dorește. La un moment dat m-a surprins să aflu că unii își doreau să expună în Lapsus dar nu mi-au zis vreodată lucrul acesta, de parcă era tabu să abordezi.

Am avut și open call-uri de proiecte pentru Lapsus. Mi se pare că atunci când am încercat sa fac un apel public, cu criterii obiective și la care sa aibă acces toată lumea, fix comunitatea imediată nu mai era curioasă și nu aplica. De parcă i-am trădat cumva, speculez că nu au aplicat din cauza faptului că nu m-am adresat specific și direct lor… dar aia înseamnă să faci open call.

Dar în general în selecția proiectelor m-am consultat cu prietenii artiștii, am format jurii când a fost nevoie, am luat decizii singur sau am acceptat cu încredere oarbă propuneri care au venit spre mine și nu am regretat niciodată o colaborare în Lapsus! Când facem târguri de artă vestea circulă prin word of mouth, de la artist la artist.

Spațiul se află într-o clădire unde mai mulți artiști au spații de ateliere și chiar Marius Jurca și Livia Mateiaș și-au transformat atelierul în artist run space. Fiind într-o clădire privată, unde plătești chirie, cum influențează acest lucru funcționarea spațiului. Și anume, faptul că trebuie să plătești și să muncești pentru a ține un spațiu pe care îl pui la dispoziția altora.

Da, suntem chiriași și e normal. În orice proiect ai mai multe cheltuieli, nu doar o chirie de plătit, iar asta m-a impulsionat sa caut soluții, să mă gândesc la surse de finanțare sau de venit și să caut donatori pentru Lapsus. Eu pun spațiul la dispoziție dar mă aleg cu o colaborare nouă, cu conținut fain și cu satisfacția unui eveniment reușit.

Cum ți-a afectat pandemia și mărirea chiriei și utilităților modul de lucru la spațiu, cât este de important pentru un artist să aibă acces la un spațiu avantajos și cum vezi viitorul spațiului în cazul în care nu vei mai putea continua la fabrica AZUR.

Când proprietarii au vrut să mărească chiria în timpul pandemiei eu m-am văzut cu directorul de la Azur și am aflat că e un tip deschis spre cultură. Știe ce impact pot sa aibă inițiativele artistice în zone postindustriale și cum se poate schimba un oraș prin oamenii săi creativi, așa că nu a fost greu să îl conving sa ne scadă puțin prețul la chirie în loc să-l crească. Ei ne susțin și asta mă bucură.

Anul acesta am extins online activitatea Lapsus la nivel național, chiar dacă într-o mică măsură în care am avut targeturi nișate precum artiști digitali sau curatori emergenți, acest reaching outwards mi se pare important pentru un nou mod descentralizat de a exista ca organizație culturală. Pierzi din impact local și din vizibilitate imediată dar câștigi din punct de vedere al deschiderii și al impactului în zone diferite.

Vezi spațiul continuând în altă parte?

Dar dacă ar fi să mă mut de aici cu Lapsus, aș căuta un spațiu mai central unde publicul ar avea acces la artă. M-am gândit la asta și da, l-aș putea muta la un moment dat.

Folosești spațiul și ca atelier privat, și recent ai organizat mai multe evenimente prin care încerci să faci arta accesibilă publicului mare prin vânzarea de lucrări de artă mici. Spune-mi mai multe despre acest proiect.

Ideea pentru târguri de artă mi-a venit ideea dintr-o nevoie de a avea mai mult spațiu fizic dar și dintr-o frustrare că arta stă nevăzută. Am observat cum se tot adună lucrări în atelierele prietenilor așa că i-am rugat să-mi spună de care pot să se despartă ușor, ca să le vindem cu prețuri modeste. Apoi a apărut ideea unei expoziții în Lapsus cu pereții ticsiți de toate aceste lucrări, schițe, experimente vizuale sau teme din studenție. Iar cum se apropia Black Friday astrele s-au aliniat și am făcut primul eveniment în 26 noiembrie 2021 – Black Friday Art Sale. Au venit foarte mulți oameni și toți mă trăgeau de mânecă să cumpere o lucrare sau alta. M-am plimbat cu scara prin Lapsus în seara aceea să tot dau jos lucrări de pe pereți.

Sunt foarte multe lucrări care rezultă din studenție sau din primii 2 ani de „libertate” a artiștilor, lucrări cu care deseori nu se mai întâmplă nimic deoarece există presiunea aceea că tu ca artist ar trebui să expui doar ce ai mai bun, ce e excelent și validat de curatori sau de instituții importante. Asta e o problemă în cultura noastră deoarece vrem să ne zică ce e bine doar cine considerăm că are autoritate, așa că nu ne mai supunem testului popular. În general acea atitudine elitistă blochează comunicarea cu publicul și îl crispează pe artist care mai apoi se plânge că nu-l expune nimeni. În experiența mea de curator am încercat să fiu critic față de ce ne dorim și ce oferim dar am avut o atitudine disponibilă spre artă și artiști.

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″.

Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.