Ciprian Antoci este un artist care trăiește și lucrează la Chișinău, dar arta sa se vede și trezește reacții și în București. Între figurativ și abstract, cu un interes viu pentru explorarea sinesteziei, arta lui Antoci exploatează simțurile. Am stat de vorbă cu artistul despre practica sa, despre împărțirea timpului său între Chișinău și București, dar și despre planurile de viitor.

Spune-ne puțin despre tine. Când și cum ai început să pictezi?

Am 27 de ani. Nu demult am revăzut niște desene din copilărie și am încercat să-mi amintesc cum le făceam, ce anume gândeam. Am niște amintiri foarte clare, de parcă aș fi lucrat desenele alea chiar recent. Cred că memoria noastră despre noi și amintirile despre anumite evenimente sunt esențiale în luarea deciziilor mai târziu. În adolescență am decis că voi fi pictor/artist. Simțeam necesitatea de a mă exprima artistic și de a mă apropia de ceea ce oamenii numesc sublim și înalt. Nu am vrut să rămân la contemplarea artei, am vrut acțiunea de a o realiza. Am început cu școala de arte și, treptat, am ajuns să fac și masterat în pictură. Acum am și un atelier la Chișinău, unde îmi petrec timpul.

Viața ta de artist plastic este legată de două orașe: Chișinău și București. Ai putea spune că cele două comunități artistice din Republica Moldova și România au o relație apropiată?

În București sunt mulți artiști foarte apreciați care vin de la Chișinău. E ceva firesc, pentru că vorbim aceeași limbă suntem de aceeași etnie și probabil că și simțim unele lucruri la fel. Din păcate, nu cunosc artiști din România care să se stabilească la Chișinău sau alte localitati, dar sunt mulți lucrători culturali și artiști care vizitează, interacționează și fac lucruri bune în Republica Moldova. Intr-adevăr, mulți de la noi se realizează și sunt apreciati la București și în alte alte orașe, ceea ce mă bucură.

Ai vorbit în alte interviuri despre faptul că pânzele tale ne arată o combinație de simțuri, pentru că asculți muzică atunci când pictezi, iar pensula ta se lasă purtată de sunete. Sinestezia este un lucru cunoscut și fascinant în istoria artei, începând cu secolul XX. Când ai descoperit că îți place să lucrezi în felul acesta?

Când în atelierul meu a sunat muzica jazz, a ieșit de la sine, am simțit că ea ghidează, și sunetul poate avea continuitate în culori, linii, forme…Mă simt într-un fel și muzician în aceste momente.

Figurativ, abstract…în ce zonă îți place cel mai mult să te plasezi? Am văzut lucrări de-ale tale în ambele lumi.

Simt uneori să obiectivez lucrurile în volum, sau să copiez și să înțeleg niște forme care mă fascinează, iar atunci mă îndrept către figurativ. Când e nevoie de o trimitere la ceva exact, real – o fac. Nonfigurativul, abstractul, e o încercare de a părăsi viața formelor și de a intui altceva. Există un infinit de posibilități în ambele direcții. Cel mai probabil voi dezvolta două direcții în paralel.

În afară de pictură, cu ce alte medii artistice îți place să experimentezi? Am văzut pe pagina ta și niște video art.

Am făcut instalații artistice, artobiecte chiar și performance. Am avut o perioadă intensă de experimente, de care-mi amintesc cu bucurie. Cred că una din lucrările reușite și la care țin mult este “Retrospectiva”, o instalație despre memorie pe care aș fi vrut să o aduc la București și în alte orașe. Cred că instalația e un mediu bun pentru a interacționa direct cu spațiul și cu publicul. Videoartul a aparut din obisnuința mea de a fotografia și filma lucruri pe care mai apoi le pot folosi în pictură. La un moment dat mi-am dat seama că ele pot fi lucrări independente, iar pe cele mai reușite le-am distribuit. Sunt bucuros că au fost interpretate ca videoart.

Lucrările tale sunt incluse în expoziția de grup Kaleidoscop de la Kulterra Gallery, care mai poate fi văzută până pe 28 august. Ce planuri ai pentru ultima parte a anului?

Mă bucură că lucrările mele sunt expuse alături de colegii și prietenii mei, care sunt foarte buni.
Despe planuri: Să savurez natura lunilor mele preferate și să lucrez. Se planifică o expoziție personală la Bucuresti la Galeria Kulterra, doar că la începutul anului care vine. În ultima parte a acestui an mă pregatesc pentru ea. Acum răspund la întrebare practic din mers și cred ca așa îmi place cel mai mult să fac lucrurile, mișcându-mă. Planific multă mișcare.