Răzvan Năstase este un artist multidisciplinar, care îmbină fotografia cu pictura, light artul și arta murală. A fost expus la nivel național și internațional, lăsând publicul să pătrundă în lumea sa misterioasă, în continuă schimbare, încifrată aproape în totalitate. Iluziile vizuale pe care acesta le creează își au originea în atenția lui la detalii și pasiunea pentru observare.

Majoritatea artwork-urilor tale au un caracter aproape geometric. Ce reprezintă forma pentru tine în momentul în care îți gândești un proiect?

Da, am lucrat întotdeauna cu forme simple și texturi; mă interesează memoria suprafeței și suferința prin care trece până la revelare. Lucrez prin adaos, uneori necontrolat, lăsând mintea să descarce gânduri, tensiuni și povești, iar în final elimin din acel amalgam de materie în căutarea armoniei, ca și cum toate acele gânduri nefiltrate acum sunt slefuite și sedimentate. Nu prea îmi iese să-mi propun de la început cum vreau să arate o lucrare; de cele mai multe ori pornesc de undeva și ajung într-un loc total nepremeditat. Forma, compozitia, povestea se dezvăluie spre final. Începutul este mereu tumultuos, încărcat, nesigur. Orice lucrare are un potențial al ei, al materiei adăugate, iar eu îmi asum rolul de a o ghida, îngustând posibilitățile în care se poate desfășura. În esență, urmăresc să fiu și eu impresionat în acest proces; protejez accidentele care apar pe parcurs și le curatoriez. Este un proces de lucru apropiat sculpturii; imaginea se află deja undeva acolo în suprafață, ca într-un bloc de marmură, lucrez să o descopăr, să o scot la suprafață.

Care este viziunea ta despre piața de artă românească peste 3 ani? (aș fi pus 5 dar deja sună a interviu de job)

Acum aproximativ 10 ani, când am terminat facultatea, erau foarte puține galerii în București și nu visam că vom lucra prea curând cu vreuna; astfel, ne-am format un fel alternativ de a exista, de a ne susține. În prezent, observ o efervescență în descoperirea tinerilor artiști, iar infrastructura dedicată artei este în continuă expansiune și îmbunătățire. Pare că lucrurile merg în direcția cea bună, iar acest spațiu românesc este încă foarte fertil. Totuși, este nevoie și de o susținere reală din partea statului. Momentan, toată această platformă este privată și dependentă de aspectele comerciale; altfel, acest business nu ar funcționa. Este necesar ca statul să ofere sprijin, în principal prin subvenționarea spațiilor de lucru destinate artiștilor, pentru a le oferi condiții mai bune de dezvoltare. Chiar dacă s-au făcut progrese, mulți artiști încă lucrează în condiții dificile, uneori chiar de pe balcon. Prin investiții și acțiuni din partea statului în cultura in principiu și arte vizuale in special, putem crea un mediu mai favorabil și mai profesional pentru comunitatea artistică din România în viitor. O piață de artă puternică și susținută va contribui la promovarea și aprecierea artei românești la nivel global.

Cum a fost experiența de artist expus în Los Angeles? Povestește-ne puțin experiențele tale din călătorie.

Experiența din Los Angeles a început în mai 2023 când am întâlnit o comunitate de artiști americani la un târg de artă în Stockholm, unde expuneam alături de echipa ETAJ. Aceștia se numesc Durden and Ray și reprezintă un colectiv destul de mare de artiști care susțin un spațiu alternativ de tip artist-run. La sugestia lor, am programat o expoziție câteva luni mai târziu și, surprinzător pentru toți, am reușit să ne mobilizăm și să atragem fonduri într-un timp foarte scurt. Conceptul a fost să realizăm toate lucrările acolo, eliminând astfel logistica de a transporta lucrările peste ocean. Aceasta în sine a fost un concept intrigant: să mergem fără nimic, chiar și fără materiale, și să realizăm totul acolo într-o săptămână (de aici si numele proiectului “iMigrate”). A fost un demers foarte riscant, dar ne-a reușit. În cazul meu, am început prin documentarea fotografică a traseului zilnic de la cazare la galerie și a cartierului înconjurător. Galeria se afla într-un cartier numit fashion district, un fel de Obor cât un sector. Am rămas fixat pe un cadru cu o serie de manechine de plastic care stăteau cu spatele la stradă, însă formele lor erau mult mai voluptuoase, mai bombastice decât cele ale manechinelor românești. În Los Angeles, totul pare mai bombastic și aparent superficial, chiar și clădirile, al căror aspect exterior este doar o coajă peste un schelet brutal de oțel sau lemn. Totul arată ca un platou de filmare. În final, am pornit de la această imagine ce imi aducea aminte de lucrarea “Cele trei grații” a lui Botticelli sau scultura lui Antonio Canova ce interoga standardul de frumusețe al vremii. Imaginea am expus-o/transpus-o folosind tehnica cyanotipiei pe hârtie (de unde provine nuanța specifică de albastru a tehnicii), rezultând într-o lucrare modulară de 230×215 cm.

Cum crezi că ar putea ajunge mai mulți români în medii internaționale?

În cazul meu, experiența a constat în participarea la târguri internaționale de artă. Aceste târguri, în special cele mai mici, au un farmec aparte. Oamenii sunt dornici să descopere și să discute cu artiștii, iar nimeni nu se așteaptă ca investiția să fie recuperată prin vânzări; aceasta este uneori considerată un bonus. Galeriile sunt prezente pentru a se conecta și a căuta noi colaborări. Pentru noi, acest lucru a funcționat excelent. Fiecare participare ne-a deschis noi oportunități de colaborare.

Fiecare artist are un quelque chose cum zic francezii. Care crezi că este acel quelque chose al tău?

Nu știu exact cum să vorbesc despre mine. Îmi plac tehnicile; sunt o persoană meticuloasă și apreciez procesul, nu mă grăbesc să termin ceva. Deznodământul este oricum inevitabil, așa că nu mă preocupă cum arată un lucru până spre final când se aranjează de fapt singur. Nu îmi place să impun lucruri, iar în arta mea nu insist să arate lucrurile într-un anumit fel; imaginea se dezvăluie singură ca urmare a tehnicilor prin care trece. Aportul meu constă în a observa, a curatori sau a ghida imaginea. Mă preocupă o mulțime de lucruri despre care nu știu dacă vor duce vreodată la ceva concret, dar nu îmi pot nega plăcerea și dorința de a le studia, cu intenția de a le stăpâni candva.

La ce lucrezi în prezent? Ce proiecte ne pregătești în viitorul apropiat?

În viitorul apropiat, voi fi în Bistrița, participând la o rezidență de câteva luni care se va încheia cu o expoziție personală acolo, pe care probabil o voi aduce și în București. Pe plan internațional, am fost invitat să realizez o instalație de tip light art în Olanda, care este o reimaginare a proiectului „Collecting Darkness, Scattering Light” inițiat la Atelier 35 și continuat ulterior în diverse formule și galerii. Despre acest proiect nu pot vorbi încă prea mult dar vă las insă câteva poze.