• No products in the cart.
TOP

3daysofdesign Copenhaga – Design cu sens între responsabilitate cultură și umanitate

În fiecare iunie, Copenhaga, Danemarca devine epicentrul creativității europene prin evenimentul 3 Days of Design, un festival care transcende granițele unei simple expoziții de produs și se transformă într-o celebrare completă a designului ca mod de viață. Anul acesta, ediția din 18–20 iunie 2025 a adus împreună branduri internaționale, creatori emergenți, arhitecți, curatori și iubitori de frumos din toate colțurile lumii, într-un cadru urban care respiră estetică și funcționalitate la fiecare colț de stradă. Cu tema „Keep It Real”, festivalul a pus accentul pe designul sincer,  încurajând o întoarcere la esență, la povești locale, la obiecte care trec proba timpului (aproape 470 de expozanți și un program detaliat de peste 730 de evenimente, cu prezentări, lansări de produse noi, demonstrații și discuții). A fost mai mult decât un eveniment, a fost o imersiune în cultura designului scandinav și în noile direcții ale creativității globale, unde fiecare showroom, fiecare instalație și fiecare conversație păreau să invite la reflecție, nu doar la consum. Identitatea vizuală a fost creată de artistul suedez Andreas Samuelsson, al cărui limbaj poetic, minimalist și organic a dat ton expoziției în toate materialele: postere, semnalistică și cataloage. Grafica a funcționat astfel ca un fir narativ, invitând vizitatorii să se oprească, să citească, să reflecteze și să interacționeze cu expozițiile.

„Tema noastră KEEP IT REAL pentru 2025 onorează exprimarea și experiențele individuale, reflectând dorința noastră profundă pentru o lume mai grijulie, incluzivă și conștientă. Este un îndemn la acțiune pentru a fi fideli propriei viziuni. O celebrare a unor creații originale unice”. Signe Byrdal Terenziani, Manager Director

La nivel practic, semnalistică plină de sens și contraste vizuale clare au ghidat vizitele printre cele opt „Design Districts”, iar aplicația festivalului a integrat elemente de design grafic coerente cu identitatea generală, facilitând conexiunea între vizitatori, lucrări și spații . Astfel, grafica nu doar a evidențiat produsele, ci a îmbogățit experiența făcând-o memorabilă și ușor de navigat. Această abordare amintește de felul în care studenții de la UNAGE Iași gestionează identități vizuale complexe, packaging-uri tematice, tipografii experimentale și soluții interactive arătând că designul grafic contemporan poate fi atât estetită, cât și context, poveste și interacțiune. În ambele contexte, forța graficii stă în construcția clară a mesajului, într-un sistem vizual care nu doar informează, ci și emoționează.

Participarea la 3 Days of Design mi-a oferit ocazia să observ nu doar tendințele actuale în materie de design de produs, mobilier, textile sau lumină, ci și să înțeleg mai profund felul în care designul contemporan modelează spații, mentalități și comunități.

Navigând printre lumini, texturi și idei: 3 zile de design 2025

Prima zi a festivalului a debutat cu o energie specială. Copenhaga a devenit scena unui spectacol urban în care showroom-urile s-au transformat în galerii vii, iar fiecare colț de stradă vibra de idei, materiale, concepte. Tema „Keep It Real” s-a resimțit încă de la primul pas: accent pe design autentic, materiale deosebite și o relație clară între obiect și utilizator.

Am fost prezentă alături de o echipă de designeri români și tineri viitori creatori, iar pentru toți, această primă zi a fost un prilej de conectare cu pulsul designului internațional.

Tekla a atras atenția cu o instalație care îmbina delicatețea broderiei engleze cu sustenabilitatea bumbacului organic. Paturile, lenjeriile și texturile fine au fost expuse într-un spațiu contemplativ, aproape meditativ, un statement despre confort și calm.

UMAGE este un cuvânt danez care înseamnă „a depune un efort”, iar asta își propun ei să facă în fiecare zi. UMAGE reprezintă locul unde designul danez frumos întâlnește accesibilitatea, materialele de înaltă calitate și grija autentică pentru mediu. UMAGE combină estetica, simplitatea și funcționalitatea și le îmbină cu măiestria atentă și grija față de mediu. Rezultatul este un design rafinat de mobilier și corpuri de iluminat, cu o notă sustenabilă.

Gubi a impresionat cu o colecție în care trecutul și prezentul se întâlnesc firesc. Piese reeditate, reinterpretate în cheie contemporană, dar fără a pierde esența funcțională. Într-un spațiu imersiv, Gubi a combinat piese clasice cu elemente textile vibrante, creând un limbaj vizual seducător. Atmosfera showroom-ului a fost gândită ca o compoziție cromatică și tactilă, în care fiecare obiect era o „voce” în armonia ansamblului.

Tableau a colaborat cu artiști vizuali pentru a crea instalații conceptuale care pun în dialog natura și tehnologia, un traseu care a amintit de artă mai mult decât de design comercial.

În curtea Framing, s-a conturat rapid un nod de socializare: arhitecți, jurnaliști, designeri, curatori, jurnaliști și vizitatori pasionați interacționau liber, dincolo de bariere profesionale. Atmosfera a fost deschisă, informală, dar extrem de profesionistă, cu socializare despre etica expoziției și nevoia de a construi o industrie mai empatică, mai puțin bazată pe „spectacol” și mai mult pe colaborare.

A doua zi a festivalului a adus în prim-plan o temă esențială: sustenabilitatea. Nu ca trend, ci ca filozofie de creație. În showroom-uri, în instalații, în conversații spontane, totul gravita în jurul ideii de a proiecta conștient, cu grijă față de resurse, față de oameni și față de mediul în care trăim. Această zi a fost poate cea mai intensă din punct de vedere conceptual, o lecție despre cum designul devine activism tăcut, dar extrem de puternic.

Kvadrat a prezentat colecții textile ce explorează granițele dintre estetic și ecologic: materiale tratate cu spray, texturi suprapuse, culori care evocă procese naturale. Totul cu impact redus asupra mediului, fără a compromite frumusețea.

MycoWorks a fost unul dintre punctele de atracție majore: un studio american care produce piele din miceliu (ciuperci) material 100% regenerabil, biodegradabil, cu aspect și calitate comparabile cu pielea tradițională. O demonstrație clară că viitorul nu e SF, ci prezent imediat.

Fogia, brand suedez, a lansat „Kern”, o serie de piese modulare realizate din resturi de marmură. Fiecare obiect devine unicat prin imperfecțiunile materialului, transformate în expresie vizuală.

EOOS NEXT a prezentat mobilier de exterior care se adaptează mediului și se repară ușor, o pledoarie pentru circularitate și durabilitate reală.

Spațiul Audo House a fost o experiență multi-senzorială: nu doar produse, ci narațiuni în formă materială. Aici, designul nu era „expus” era trăit.

Expoziția „Future Impact” a adus laolaltă proiecte speculative care propuneau soluții pentru locuire, transport, consum, toate analizate prin prisma crizei climatice și a comportamentului uman.

Centrul Danez de Arhitectură (DAC) este o atracție culturală internațională pentru toți cei care doresc să experimenteze și să înțeleagă modul în care arhitectura și designul creează cadrul pentru viețile noastre. DAC este situat în BLOX, lângă portul interior al orașului Copenhaga, și face parte din districtul cultural al orașului. Prin expoziții, tururi, evenimente și educație, DAC inspiră, educă și implică vizitatorii. Sustenabilitatea este în centrul misiunii DAC, reflectată în statutul său de Atracție Verde certificată. Descoperiți cele mai recente tendințe în arhitectură și design la DAC Design Shop, unde fiecare produs este atent selectat având în vedere sustenabilitatea.

A fost o zi în care am simțit că designul nu mai e despre forme, ci despre responsabilitate. Obiectele nu încercau să impresioneze, ci să provoace întrebări: Ce înseamnă frumusețea? Ce lăsăm în urmă? Ce putem schimba? Pentru noi, ca echipă, a fost momentul în care discuțiile s-au dus dincolo de estetic, înspre etică, educație și rolul designerului în viitorul apropiat.

Ultima zi a festivalului 3 Days of Design 2025 nu a fost despre final, ci despre continuitate. Atmosfera a devenit mai relaxată, dar și mai intensă, cumva paradoxal. După două zile de explorări materiale și experimentări conceptuale, ziua a treia a adus în prim-plan reconectarea cu clasicul, dar reinterpretat în cheia contemporană. A fost o zi a colaborărilor majore, a prezentărilor emblematice, a networking-ului deschis și, pentru mulți dintre noi, a unei evaluări interioare: cum ducem mai departe tot ce am văzut și trăit?

Carl Hansen & Søn producătorul danez a impresionat prin reinterpretarea pieselor iconice semnate Hans J. Wegner, nu doar prin actualizarea materialelor, ci prin contextualizarea lor în stiluri de locuire moderne. Simplitatea rafinată, liniile calme, detaliile impecabile – totul a invitat la o revalorizare a esenței designului nordic.

Marimekko x Vaarnii – colaborarea dintre brandul finlandez de textile și producătorul de mobilier brut din lemn a fost una dintre revelațiile zilei. Rezultatul: obiecte în care grafica îndrăzneață întâlnește robustețea formală, o îmbinare reușită între artă decorativă și funcționalism.

Artek, O expoziție discretă, dar profundă, în care se resimțea moștenirea lui Alvar Aalto, aplicată pe noile direcții ale designului educațional și urban. O demonstrație de cum tradiția poate servi ca platformă pentru gândirea critică de azi.

Other Circle, a fost una dintre cele mai dinamice platforme de dialog din festival: o serie de instalații și micro-prezentări ale unor designeri independenți și tineri artiști. Aici, am simțit cel mai puternic pulsația creativității emergente liberă de etichete comerciale, dar plină de substanță.

La final de zi, în multe spații s-au creat momente de tip slow-down: design pentru reflecție, nu doar pentru consum vizual. Un semnal că și ritmul are un rol în modul în care percepem și înțelegem obiectele din jurul nostru. Ziua a treia m-a făcut să înțeleg cel mai bine rolul festivalului, nu ca platformă de promovare, ci ca ecosistem. Un sistem viu, în care designul e interfață între tradiție și viitor, între industrie și artă, între funcție și emoție.

Copenhaga s-a conturat în timpul celor trei zile de festival ca un oraș laborator al designului contemporan, un loc în care obiectele nu sunt doar expuse, ci trăiesc în ritmul orașului, în spațiile adaptive, în interacțiunile cotidiene. Designul nu a fost prezentat ca simplu produs, ci ca poveste, funcție și responsabilitate. Fiecare obiect era o formă de reflecție asupra modului în care trăim, consumăm, ne raportăm la mediu și la ceilalți. Accentul nu a fost pus pe spectaculos, ci pe ceea ce contează cu adevărat: simplitate, sens, grijă față de om și natură. Pentru echipa din România, această experiență a fost mai mult decât o participare, a fost o călătorie de învățare și confirmare. Alături de cadrele didactice ale Universități de Arte „George Enescu” din Iași, Conf. univ. dr. Silviu Buraga, Conf. univ. dr. Loredana Gașpar, Lector univ. dr. Alexandra Ghioc, Lector univ. dr. Radu Carnariu, asistent univ. Andrei Lazăr și asistent univ. Mihai Gâdei, și studenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design, specializarea Design Grafic, am trăit o reconectare profundă cu valorile reale ale designului: empatie, claritate, sustenabilitate. A fost un spațiu de întâlnire între generații, idei și moduri diferite de a vedea lumea, dar toate unite de aceeași întrebare fundamentală: Cum putem face din design un act de responsabilitate și apropiere?

Anul 2025 a festivalului 3daysofdesign, marchează un moment simbolic pentru un eveniment care a evoluat de la un format local, axat pe branduri daneze de design interior, la o platformă internațională de referință. Festivalul aduce în prim-plan lansări inovatoare, dialoguri esențiale despre viitorul sustenabil al designului și o rețea tot mai amplă de creatori, curatori și educatori. Designul grafic, prezent subtil dar esențial în structura festivalului, a demonstrat cât de profund poate influența felul în care trăim, înțelegem și simțim designul, confirmându-și rolul nu doar de suport vizual, ci de liant între conținut, context și experiență. Participarea la 3daysofdesign nu a fost doar o explorare profesională, ci o experiență transformațională. Am plecat din Copenhaga cu un bagaj valoros de idei, modele, întrebări și inspirație. Într-un peisaj global tot mai complex, evenimente ca acesta oferă nu doar direcții de urmat, ci și curajul de a gândi critic și de a crea cu sens. Pentru noi, ca echipă, a fost o reconfirmare că designul este, înainte de toate, o formă de responsabilitate culturală și umană.

https://www.3daysofdesign.dk/exhibitions

 

Post a Comment