Cea de-a 61-a ediție a Bienalei Internaționale de Artă de la Veneția se desfășoară în 2026 sub titlul „In Minor Keys”, o viziune concepută de Koyo Kouoh, prima femeie africană numită director artistic al bienalei. Kouoh a murit în mai 2025, însă echipa curatorială pe care a construit-o — Gabe Beckhurst Feijoo, Marie Hélène Pereira, Rasha Salti, Siddhartha Mitter și Rory Tsapayi — a continuat să ducă mai departe viziunea ei. Bienala imaginată de Kouoh, cel puțin la nivel teoretic, ar fi trebuit să exploreze forme mai subtile, intime și sensibile de percepție și relaționare, preferând intimitatea în locul spectacolului, profunzimea în locul zgomotului. O misiune imposibilă pentru arta prezentului, care nu poate să facă abstracție de zgomotul asurzitor al vremurilor în care trăim. Iar debutul acestei ediții a Bienalei nu a dus deloc lipsă de controverse: Rusia a revenit în competiție după două ediții de absență, printr-o decizie care a scandalizat deopotrivă Comunitatea Europeană și comunitatea artistică internațională, iar juriul concursului a demisionat în bloc cu o săptămână înainte de deschidere. Cu toate acestea, Bienala de la Veneția rămâne cea mai importantă manifestare artistică a planetei și, pentru iubitorii artei de pretutindeni, dar și pentru vizitatorii întămplători ai acestui superb oraș, ea rămâne un eveniment de neratat. În afară de cele două expoziții centrale de la Giardini și Arsenale, care reprezintă expresia demersului curatorial al echipei lui Koyo Kouoh, iată zece expoziții care merită cu prisosință un ocol pentru cei care vizitează La Serenissima sau Italia până în luna noiembrie.

Timp de două decenii, Oriol Vilanova a strâns mii de cărți poștale de la târguri de vechituri și anticariate. Aceste fragmente modeste de corespondență personală devin materia primă a unei meditații despre memorie, fragilitate și supraviețuire culturală. Pavilionul se transformă într-un „anti-muzeu” în continuă evoluție, unde colecția lui Vilanova devine o arhivă vie, hrănită de gesturi mici și repetate de strângere a acestor amintiri. Lucrarea nu monumentalizează — dimpotrivă, celebrează ce s-a păstrat din întâmplare, ridicând mărunte mărturii ale trecerii timpului la rang de document al existenței umane.

Belgia participă la cea de-a 61-a Bienală cu IT NEVER SSST, un performance-expoziție al artistei bruxelleze Miet Warlop, curatoriată de Caroline Dumalin. Îmbinând performance, sunet, limbaj și materie, lucrarea atrage publicul într-un câmp de tensiune axat pe conexiunea umană, transformând pavilionul într-un mediu ritmic și adeseori asurzitor, asemănător cu cel al suporterilor sportivi. Însă expoziția, impecabil construită și găzduită de primul pavilion național construit în GIardini în 1907, merită admirată chiar și în puținele momente de liniște.

Pavilionul Țărilor Nordice (Finlanda, Norvegia și Suedia) găzduiește o expoziție  care se dorește o explorare polifonică a transformării, rezilienței și realităților imaginate și care invită vizitatorii într-un joc dinamic între imaginație și realitate, ce face legătura între patrimoniul cultural nordic și contexte globale mai largi, cu arhitectura iconică a lui Sverre Fehn ca fundal atemporal. Figurile ceramice psihologic încărcate ale Kristalovei, instalațiile monumentale ale lui Orlow și universul performativ al lui Wrånes converg într-un peisaj poetic care nu te poate lăsa indiferent.

Pavilionul Canadei este o adevărată seră în inima Bienalei. Abbas Akhavan a transformat spațiul pentru a cultiva giganții nuferi Victoria — plante spectaculoase, aranjate într-un bazin cu lumini artificiale. Printre modificările structurale se numără lămpi de cultură și pulverizatoare de apă, un nou sistem de ventilație și un rezervor de aproape 23.000 de litri care ocupă o mare parte din podea. Acești nuferi, originari din America de Sud, au fost aduși în Europa în secolul al XIX-lea prin rețelele botanice ale Imperiului Britanic și au fost redenumiți în onoarea reginei Victoria — o meditație delicată despre colonialism, natură și timp.

In Conference of One’s Self, Khaled Sabsabi a transformat Pavilionul Australiei într-un mediu contemplativ care explorează spiritualitatea, migrația și vastitatea umanității, concentrate în peste treizeci și cinci de ani de practică artistică. La baza demersului său artistic se află tasawwuf, dimensiunea spirituală și interioară a islamului, concentrată pe experiența directă a divinului, purificarea sufletului și apropierea de Dumnezeu prin practici spirituale, contemplative și etice. Sabsabi, născut în Liban și ajuns în Australia copil fugar din calea războiului civil, semnează una din cele mai spectaculoase și emoționante prezențe ale ediției.

Anca Benera și Arnold Estefán prezintă instalația polifonică Black Seas – Scores for the Sonic Eye, explorând Marea Neagră ca sit al memoriei acustice și al fracturii geoecologice. Pavilionul include o instalație video-sculpturală despre suprafața Mării Negre și latura sa nevăzută, plus două lucrări la Galeria Nouă a ICR care explorează teritorii adiacente. Una dintre particularitățile Mării Negre o reprezintă vastul bazin anoxic – printre cele mai mari de acest fel din lume – unde descompunerea încetinește, iar adâncul devine o acumulare stratificată de epave, sedimente și microorganisme acumulate de-a lungul secolelor. Timpul se depune în straturi, iar marea documentează totul fără să șteargă nimic. Vizitatorul intră într-un spațiu „aproape subacvatic”, unde sunetul este pus pentru prima oară în centrul unei reprezentații românești la Veneția — o premieră îndrăzneață.

Ei Arakawa-Nash, artist de performance nipono-american stabilit la Los Angeles, a fost desemnat să reprezinte Japonia la Bienală. Instalația sa, Grass Babies, Moon Babies, a fost descrisă de critica de specialitate drept excelentă,  surprinzătoare și amuzantă. Lucrarea este o instalație interactivă cu 200 de păpuși-bebeluș; vizitatorii sunt invitați să aleagă o păpușă și să facă un gest de îngrijire, primind un cod QR legat de o dată naștere conectată la evenimente istorice care au marcat Japonia.

Pavilionul Chinei aduce față în față două lumi aparent opuse: maestri consacrați ai artei tradiționale și echipa creatorilor unui joc video de succes planetar. Printre artiștii de prim rang se numără Xu Jiang, pictor cunoscut pentru reinterpretarea poetică a peisajului, Wang Dongling, maestru al caligrafiei de avangardă care poartă scrierea tradițională chineză spre dimensiuni gestuale și performative de mare impact vizual, și Yang Fudong, cineast și artist vizual de faimă internațională, a cărui operă explorează cu rafinament granița dintre memorie, dorință și identitate culturală. Alături de acești artiști, pavilionul prezintă echipa din spatele fenomenului Black Myth: Wukong — jocul de acțiune inspirat din clasicul literaturii chineze Călătoria spre Vest, care în 2024 a cucerit zeci de milioane de jucători din întreaga lume, devenind un fenomen cultural global și redefinind percepția internațională a creativității digitale chineze. Dream Stream alege limbajul artei ca teritoriu de dialog: un râu care curge, care nu desparte, ci traversează și conectează.

Două practici distincte dar intersectate modelează contribuția Germaniei: Henrike Naumann și Sung Tieu au fost selectate să ocupe împreună Pavilionul German. Prezentarea capătă o rezonanță aparte ca urmare a dispariției Henrieke Naumann pe 14 februarie 2026, după o boală scurtă și severă — pavilionul devine unul din ultimele sale mari proiecte internaționale. Instalația lui Naumann, The Home Front, ocupă sala centrală, cu o explorare scenografică a vieții în Germania de Est și politicile reunificării. Contribuția lui Sung Tieu apare în exterior sub forma unui mozaic ceramic ce acoperă aproape întreaga clădire, ocultând inscripția „Germania”

Coreografa și artista de performance Florentina Holzinger reprezintă Austria cu Seaworld Venice, un proiect interdisciplinar care combină elemente de dans, teatru și artă performativă. Lucrarea include o instalație live permanentă și performance-uri de-a dreptul șocante în pavilionul austriac. Holzinger se agață cu susul în jos, dezbrăcată, în interiorul unui clopot mare de bronz plasat deasupra intrării, lovindu-și corpul de el pentru a produce sunete puternice — o avertizare despre schimbările climatice și riscul inundațiilor. Provocatoare și memorabilă, lucrarea sa a devenit deja virală.