Andreias Welther (n. 1999) a absolvit studiile de licență și master, secția Pictură, la Universitatea Națională de Arte din București, completate la École Supérieure d’Art et Design Grenoble, Franța, și la Accademia di Belle Arti di Roma, Italia. A avut, de asemenea, numeroase participări la expoziții organizate atât în țară, cât și în străinătate. În arta lui explorează teme precum identitatea, autocunoașterea, existența și condiția umană, complexitatea relației artistului cu propriul mijloc de expresie sau cu propria operă.
Profund angajat în procesul de autocunoaștere și conștient de inevitabilitatea sfârșitului, Andreias a ales să își înregistreze existența printr-o lucrare simbolică, menită să fie ultima lui lucrare semnificativă (chiar dacă nu va fi singura lucrare pe care o va face). Gândită inițial ca singura pânză pe care ar putea picta până la sfârșitul vieții, ideea realizării unei ultime lucrări a venit ca urmare a reflecțiilor asupra întrebării „ce este arta?” și a căutării scopului vieții.
Realizarea acestei lucrări ca un act intenționat de finalitate îi conferă o aură simbolică și o dimensiune aproape ritualică. Ea se anunță a fi o lucrare completă, care ar cuprinde dialogul cu sine și cu lumea, devenind un punct de intersecție între procesul artistic și experiența vieții.
Titlul lucrării, „Din Nicăieri spre Nicăieri”, subliniază o călătorie fără limite temporale – un proces continuu, imprevizibil, care reflectă fragilitatea și transformarea asociate condiției umane. Ea devine un organism viu, în perpetuă schimbare, „alimentată” constant prin modificarea dimensiunilor și aplicarea multiplă a straturilor de culoare. Fără presiunea încărcării cu semnificații, lucrarea sugerează o deschidere către experimentare, punând accent pe libertatea procesului și modificarea sa continuă.

Iată ce ne-a declarat artistul:

„Ideea asta este simplă, eu am complicat-o, dar ea este simplă. Așa fost și când a apărut prima dată, așa este și acum. Este o pictură, o pictură și atât, nimic mai mult. Ca să pun ideea în practică, am să mă folosesc de ceea ce spune Wikipedia – „arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori care determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu”.
Citeam aceste rânduri și în urmă cu câțiva ani, în paralel cu manifestele Avangardei, istoria esteticii și alte vrăjeli teoretice din diverse surse, pentru că eram obsedat de o întrebare „ce este arta?”. Vedeam tone de abordări în jurul meu, tehnici, nume, artiști, texte, curatori, galeriști – toți știau ce este arta – o făceau, o prezentau și cu toate astea într-un mod brutal de diferit. O concluzie la care am ajuns este că nu există un adevăr absolut și că acest text de pe Wikipedia este destul de cuprinzător, așa că am stabilit astfel parametrii lucrării ultime, dar nu singurei mele lucrări, Din Nicăieri spre Nicăieri:
Alegerea unui mediu: ulei pe pânză
Reguli pentru folosirea acestui mediu:
Regula 1. se pictează până când artistul moare – procesul de lucru începe în data
publicării acestui text și se finalizează când eu, Andreias Welther, voi muri.
Regula 2. se ia o singură pânză, pânza poate să crească sau să scadă în dimensiuni și să
capete orice formă pe tot parcursul perioadei – forma finală și dimensiunile picturii o să fie
hotărâte chiar de Moarte. Eu voi începe pictura de la 100 × 100 cm și voi adăuga sau voi scoate
treptat pânză.
Regula 3. se pictează folosind culori de ulei indiferent de consistență.
Regula 4. se aplică straturi de culoare fără a se urmări realizarea unui subiect anume.

Pentru că în momentul în care mama mea m-a născut nu îmi era clar care este scopul vieții, am început să-l caut. Rezulatul: nu știu care este scopul vieții, cum nu știu exact nici ce este arta, dar pe parcurs, într-un fel sau altul, cele două s-au intersectat, iar pentru mine viața este artă și arta este viață. Dacă ar fi altfel, m-aș plictisi și aș fi lipsit de un orizont, așa că ofer prin artă un scop vieții și morții, iar prin viață și moarte ofer un scop artei. Vorbind cu cineva din lumea artei despre lucrarea asta, în urmă cu aproape un an, mi s-a spus astfel: „ești cam tânăr să te gândești la lucrurile astea, la moarte”. Nu știu care ar fi vârsta potrivită la care să te gândești la astfel de lucruri, dar nu este o lucrare doar despre moarte. În urmă cu douăzeci și ceva de ani, când aveam 4-5 ani, mă strecuram din curte să merg la înmormântările din sat, pentru că mi se păreau un adevărat spectacol – poate atunci eram prea mic, dar nici asta nu cred. Théodore Géricault avea 27 de ani când a pus moartea pe pânză, Damien Hirst avea vreo 26 de ani când a pus primul „borcan cu murături” și exemplele pot continua. Legat de originalitate și autenticitate – de multe ori am auzit lucrarea X seamănă cu lucrarea lui Y, ăla îl copiază pe celălalt, aialaltă a furat de la nu știu cine o idee… bla, bla, bla.
Cred că noi, ca oameni, suntem precum ChatGPT, doar că mai ticăloși, poate fără să vrem, poate intenționat. Ce vreau să spun cu asta este că nimic nu este original 100%. Poate doar exercițiile Dada sunt așa, dar nici ele. Suntem suma experiențelor noastre și ale celorlalți. Și de multe ori originalitatea cred că este înțeleasă ca acel ceva nemaivăzut, dar de fapt reprezintă reinterpretarea sau combinarea unor idei într-un mod diferit. Spre exemplu, această pictură a mea ar putea să fie o combinație de On Kawara “Date Paintings”, Tehching Hsieh “One Year Performance 1980–1981”, Roman Opalk “1965/1–∞” – lucrarea lui este cea mai apropiată de ceea ce voi face (în 2023 nu îi cunoșteam lucrarea, am aflat în 2024 despre el) – Mark Rothko, prin tehincă.
Diferența majoră dintre lucrarea mea și celelalte lucrări sunt chiar eu, Andreias Welther, adică artistul. Această lucrare este legată de propria-mi viață și existență. Autenticitatea, pe scurt și fără complicări, înseamnă să fii tu însuți (nu prea știu cum să fiu altfel).”