Daniel Spoerri și viitoarea retrospectivă de la MoBU
Târgul de artă MoBU va debuta în data de 19 mai și va rămâne deschis 9 zile, timp în care vizitatorii pot veni să se întâlnească cu arta contemporană prezentată de 30 de galerii și spații artist run. În centrul primei ediții MoBU se află retrospectiva carierei artistului Daniel Spoerri, recunoscut internațional pentru asocierea cu mișcări artistice marcante ale secolului XX: Eat Art, New Realism și Fluxus. Propagarta face, pentru vizitatorii MoBU, înainte de deschiderea evenimentului, o scurtă trecere în revistă a carierei lui Spoerri, întinsă de-a lungul a 7 decenii.
Deși este doar a doua expoziție a lui Daniel Spoerri în România, artistul s-a născut pe pământ românesc, la Galați, în 1930, într-o familie cu origini evreiești. Din cauza apropierii dintre România condusă de regimul antonescian și Germania nazistă, la începutul anilor 1940 familia cu numele de Feinstein a fost despărțită, tatăl fiind victima campaniilor de exterminare, iar mama, de origine elvețiană, reușind să părăsească țara alături de cei 6 copii. Daniel a luat astfel numele mamei, Spoerri, pe care l-a folosit întreaga carieră artistică. Între 1949 și 1954, Daniel Spoerri a studiat dansul în Zurich și la Paris, devenind apoi prim dansator în cadrul Teatrului Municipal din Bern. Atras și de coregrafie, dar și de literatură și poezie, Spoerri a experimentat către finele anilor 1950 cu aceste arte, iar în 1959 s-a întors în Paris, unde s-a apropiat de cercul suprarealiștilor, cunoscând artiști de notorietate internațională ca Marcel Duchamp și Man Ray.
1960 a fost anul în care a debutat ca artist plastic, realizând prima lucrare din faimosul ciclu al operelor Tableaux-Pièges (Snare Pictures), cu obiecte uzuale, folosite zi de zi, capturate într-un moment în timp, precum farfuriile, tacâmurile și alte obiecte care deservesc luării meselor. Artistul a folosit aceste rămășițe ale unei activități umane pentru a construi lucrări-obiect, transformând planul orizontal natural într-unul artistic, vertical, precum cel al picturilor care atârnă pe perete. Atât de importante au fost în opera lui Spoerri aceste Tableaux-Pièges, încât Spoerri este astăzi amintit în istoria artei recente mai ales pentru această contribuție. În 1962, în legătură cu aceste lucrări-obiect, Spoerri a scris volumul scurt intitulat Topographie Anecdotée du Hasard (Topografia anecdotică a hazardului) în care a realizat o descriere personală și emoțională a obiectelor ce se aflau pe masa din camera de hotel din Paris în care acesta locuia cu soția sa, Vera Mertz. Acest volum a avut succes, fiind amintit de către istoricii de artă drept o mică autobiografie.
Daniel Spoerri a fost asociat cu mișcarea New Realism, fiind unul dintre artiștii care au semnat manifestul original al curentului în 1960, și folosind idei specifice acestuia în practica artistică (de exemplu, utilizarea obiectelor de zi cu zi în lucrări sau drept obiecte de artă ca atare). Spoerri este unul dintre pionierii mișcării Eat Art, asociat cu aceasta atât prin lucrările-obiect realizate în legătură cu tema meselor, deci a mâncării, dar și prin acțiunile performative de mai târziu din carieră, în care fie numește materiale consumabile artă, reinventând și revalorificând conceptul de ready-made al lui Duchamp, fie gătește cu adevărat pentru critici de artă.
Artistul continuă să se dedice artei și în prezent, fiind autorul mai multor volume, continuând seria celebrelor Snare-Pictures, și fiind fondatorul unui parc public cu sculpturi realizate de numeroși artiști, aflat în orașul Seggiano din regiunea Toscana a Italiei, unde locuiește din 1997. Între anii 1983 și 1989, artistul a predat la Kunstakademie din Munich. Expoziții personale a avut în toate orașele mari ale lumii, iar arta sa se regăsește în cele mai importante colecții muzeale din lume.
Cariera sa impresionantă, care a marcat cu adevărat evoluția artei contemporane internaționale va putea fi descoperită și de către publicul bucureștean la târgul de artă MoBU, între 19 și 28 mai. Retrospectiva Daniel Spoerri se înscrie, așadar, în seria celor mai importante evenimente artistice din România în anul 2023.