TOP

Expoziția Brâncuși s-a deschis oficial pentru public la Timișoara. Vedeți primele imagini

Photo credits: Mihai Zgondoiu

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului, expoziția Brâncuși: Surse românești și perspective universale, s-a deschis astăzi 30 septembrie, oficial, la Muzeul Național de Artă Timișoara, în prezența unui public numeros, precum și a curatoarea Doina Lemny și a organizatorilor.

Începând de azi, publicul larg din România va avea acces în expoziția care reunește peste 100 de lucrări semnate de Brâncuși în timpul carierei sale de peste 50 de ani. Unele dintre cele mai spectaculoase exponate provin din colecția Centrului Pompidou din Paris, iar printre ele se numără sculpturi celebre precum Sărutul, Domnișoara Pogany sau Măiastra. 

„Ultima expoziție românească dedicată marelui sculptor a avut loc în urmă cu mai bine de 50 de ani, în 1970. Găzduită la Muzeul Național de Artă Timișoara, expoziția din 2023 va atinge multe inimi și minți din România și reprezintă o simbolică revenire acasă pentru Brâncuși. O expoziție care va explora atât inspirația românească cu care ajunge Brâncuși la Paris, cât și metamorfoza prin care trece până la a deveni artistul universal pe care îl apreciază toată lumea”, a spus Ovidiu Șandor, comisar la evenimentului și Președinte Art Encounters, în editorialul oficial pentru deschiderea expoziției.

Doina Lemny, doctor în istoria artei şi fost muzeograf-cercetător la Musée national d’art moderne, Centre Pompidou, Paris, este curatoarea expoziției, precum și cea care a îngrijit catalogul expoziției, care va avea lansarea astăzi, 30 septembrie, la ora 16:00. Catalogul va fi disponibil pentru achiziționare tot începând de astăzi.

„Expoziția scoate în evidență anumite aspecte ce evocă legătura artistului cu țara sa natală, cu arta și literatura românească, lăsând publicului libertatea să descopere aceste relații subtile după propriile intuiții și simțăminte. De aici, necesitatea de a prezenta etape importante din creația sa punând accentul pe prima perioadă ce poartă însemnele formării sale în România, și pe dialogul pe care l-a întreținut în permanență cu compatrioții săi prin participarea la diverse mani- festări artistice.

Din inima Europei unde dialoga cu marii artiști ai avangardei pariziene, Brâncuși lansează o punte către zona de est, unde se află patria sa, dar pe care o situează, conform concepției sale cosmogonice, într-o lume fără frontiere, în care toate elementele naturale – de la ființe și plante la fenomene geologice – contribuie la armonia creației, aşa cum scria el într-o notă de atelier: „Patria mea, familia mea. Este pământul care se rotește, adierea de vânt, norii plutitori, râul care curge, focul mistuitor, iarba verde – iarba uscată – țărâna, zăpada”. Această însemnare, este expresia viziunii sale despre lume, care stă la baza operei sale atunci când este privită în ansamblu, și pe care expoziția de la Timișoara încearcă să o transmită. Expoziția va fi însoțită de un catalog bogat ilustrat, în care sunt reunite contribuții ale unor importanți istorici de artă.” – fragment din textul curatorial al expoziției.

Expoziția va rămâne la Muzeul Național de Artă Timișoara până în data de 8 ianuarie 2024.

Post a Comment