Ruxandra Tudoran este o artistă din București ce evidențiază în arta ei feminitatea, relația om-natură, efemeritatea și atemporalitatea realității noastre imediate. Lucrările ei s-au făcut remarcate mai ales în expozițiile colective importante la care a participat în ultimii ani.

Cum abordezi procesul de selecție a culorilor și materialelor? Ce semnificație au acestea pentru tine în transmiterea mesajului tău artistic?

În practica mea artistică acord o importanță mare esteticului. Timpul petrecut în atelier este dedicat în mare măsură experimentelor, fiecare detaliu este analizat înainte de a fi integrat în lucrare. Atunci când ideea începe să prindă contur, pornesc procesul de negociere al schemelor cromatice și compozițiilor. Mereu contrazic primele impulsuri de soluții creative și caut variante în sensul opus al acestor soluții.

În ultima vreme am dezvoltat o pasiune pentru valențele roșului. Utilizându-l în diverse raporturi cromatice și materiale, încerc să explorez conexiunile acestuia cu temele profunde care m-au preocupat de-a lungul timpului, precum aspectele legate de psihicul uman, memoria și traumele individuale sau colective. De asemenea binecunoscutul proces de deconstrucție – reconstrucție este un instrument esențial prin care experimentez subiecte sensibile, de natură existențială, aducându-le la suprafață într-un mod ce poate deschide noi orizonturi de înțelegere și introspecție.

Ca artist, vulnerabilitatea este adesea inevitabilă în momentul în care îți expui creațiile lumii. Cum navighezi prin vulnerabilitatea expunerii gândurilor și sentimentelor tale interioare prin artă? Ce îți dorești să înțeleagă privitorii prin experiența lucrărilor tale?

Arta este o formă de escapism, o cale către autenticitate și exprimare liberă, este terenul în care poți detona orice idee oricât de extremă și de neabordabilă pare în realitatea de zi cu zi. Asociez vulnerabilitatea cu permeabilitatea firii artistice, cea care ne face să reflectăm mai mult la sensul existenței noastre. În atelier nu mă gândesc deloc la eventualele reacții ale privitorilor, chiar dacă am în minte modul și spațiul de expunere și îmi urmez intuiția și inspirația. Parte din evoluția artistului este să facă artă și să o expună, pentru a primi feedback. Desigur, când expun, am emoții ca atunci când îmi privesc copilul încercând să facă ceva îndrăzneț și ușor periculos și știu că trebuie să fac un pas în spate, să nu îi neg experiența. Ca să îți răspund la întrebare, deși fac unele previziuni, îmi las așteptările în port și mă avânt curioasă în larg cu speranța că se va împlini conexiunea publicului cu creația.

Există vreun simbol sau motiv recurent în arta ta care are o semnificație specială pentru tine? Ce îl face atât de important în exprimarea ta artistică?

În creațiile mele, corpul uman este o prezență constantă, iar prin intermediul său, abordez diversele teme. Mai precis, fragmentele de corp sunt elemente răpite din existența noastră care mă ajută să compun realități distopice, halucinante, reflectând în creație un mecanism de abstractizare a vieții interioare. Sunt fascinată de felul în care ne raportăm la această carcasă (momentan) biologică și cum trăim cu impresia că o (ne) cunoaștem cel mai bine. Corpul este un adevăr pe care uneori îl ignorăm datorită agitației cotidiene, dar care ne reamintește de prezența noastră în lume prin suferință sau extaz.

În calitate de artist, cum îți găsești echilibrul între libertatea creativă și nevoia de disciplină și structură în procesul tău de lucru?

Mă regăsesc în remarca lui Ilya Kabakov care spunea despre artă (est-europeană) că venea mai degrabă ca o necesitate existențială decât ca „o activitate profesională”, astfel că disciplina, pentru mine, înseamnă flexibilitate și adaptabilitate. Mă dau peste cap și uneori și pe cei din jurul meu, doar ca să nu pierd sesiunile de atelier pe care mi le-am propus, pentru că am nevoie de timpul de atelier. Maternitatea mi-a adus cele mai mari provocări, care mă fac să fiu creativă și în organizarea programului meu de lucru. Sunt infinit recunoscătoare familiei, care mă sprijină necondiționat!

Ce reprezintă pentru tine feminitatea în artă? Ți-a schimbat perioada de sarcină viziunea asupra artei tale?

Înainte de a deveni mamă, recunosc că nu mă gândeam prea mult la genul operei de artă, căci obsedam asupra altor aspecte ce țin de practica artistică. Mulțumită pruncului meu mi s-a revelat faptul că feminitatea nu este o subtilitate sau doar sursă de inspirație sau de cercetare artistică, ci este parte din identitatea mea care a devenit mai cuprinzătoare și mai incluzivă odată cu maternitatea. Simt ca am dobândit o super-putere, o nouă înțelegere a modului în care feminitatea se împletește cu arta într-un mod atât de intim și profund.