Artist vizual cu o practică multidisciplinară, Bogdan Negulescu este, totodată, unul dintre pilonii proiectului Celula de Artă. De la propria creație până la gestionarea unor spații neconvenționale de expunere,  artistul își asumă rolul de punte între artist și public, transformând vitrina sau spațiul public într-un laborator de idei accesibil tuturor.

Ați absolvit Universitatea Politehnică; cum se conectează rigoarea logicii inginerești cu libertatea gestuală a picturii expresioniste?

Am terminat Politehnica – Electrotehnica, actualmente Facultatea de Inginerie Electrică,  am studiat fără a fi conștient la acel moment, fenomenele electrice și magnetice. Sunt forme ce nu se văd, însă le simțim prezența în viața noastră de zi cu zi. La acel moment nu vedeam decât ce puteam descrie în cuvinte. Ulterior am făcut și Facultatea de Arte Plastice, din cadrul UNARTE, secția Pictură, unde am înțeles și am integrat ca tehnică abstractul în arta mea.

Ulterior acestui mic intro pot spune că mă joc artistic cu undele electromagnetice. Picturile mele pot fi privite ca fiind gesturi întâmplătoare, însă sunt făcute pe o linie logică, cum ar fi o dispunere într-o anumită direcție, o anumită cantitate de culoare, căutarea unei anumite direcții. Nu sunt artistul ce se pune în fața pânzei și așteaptă să vădă ce iese. Am facut multe teste anterior începerii acestei tehnici și încă mai fac.

Cum v-a influențat studiul disciplinelor exacte capacitatea de a observa și de a măsura realitatea prin artă?

Sunt perspective diferite, însă nu se anulează. Sunt precum acceptarea realității materiale și a celei spirituale. Trăiesc într-o armonie însă se privesc diferit. Am căutat să privesc spiritualitatea prin tot ceea ce știam a fi recognoscibil ochiului uman, însă ceea ce poate percepe omenirea din spectrul vizual este incomensurabil mai mic decat ce ne înconjoară. Astfel abstractul a devenit elementul meu de interes in aceasta perioadă a vieții.

Cum decideți momentul în care încetați să controlați procesul tehnic și lăsați intuiția să preia execuția?

După nenumărate experimente și încercări, nu cred că există în procesul actual un moment în care să pot spune stop. Fiind straturi succesive de culoare, teoretic se pot adauga mereu unele noi. Astfel devine o alegere când te oprești. Am greșit de multe ori adăugând peste o lucrare ce arăta mai bine înainte de aplicarea ultimului strat de vopsea. Câteodată se simte și mă opresc fără a căuta o explicație rațională, poate doar o explicație estetică.

De ce ați optat pentru estetica expresionismului abstract și cum se traduce, în tehnica dumneavoastră, tranziția de la obiectul măsurabil la spațiul all-over teoretizat de Pollock?

Mă întorc la materie ce teoretic poate fi măsurată și la spiritul ce nu are definiție și nici limite. Așa aș defini alegerea făcută. Nu puteam ințelege cum abstractul este considerat formă de artă până să studiez pictura. Nu am căutat o anumită direcție, ci am ajuns prin experimentare în diferite direcții la acest spațiu de umplere, căutarea fiind expresivitatea culorilor, nu a formelor. Probabil voi ajunge la o intersecție între cele două lumi, deoarece imi plac ambele – atât figurativul cât și abstractul.

Care este rolul hazardului în lucrările dumneavoastră și în ce măsură acesta poate fi anticipat?

Am o lucrare în care am raspunsul la această întrebare. Am vrut pe 10 tablouri să reproduc aceeași imagine, repetând tehnica, am aplicat aproximativ aceeași cantitate de vopsea, în aceeași direcție, în același stil. Rezultatul, opere similare dar nu identice cu siguranță. (vezi lucrarea „Multivers” 2024)

Cum reușiți să separați activitatea administrativă de la Celula de Artă de procesul solitar al creației în atelier și cum vă influențează acest spațiu neconvențional perspectiva de organizator?

În timpul facultății am fost  președinte al asociației de studenți.  Îmi place să cred că am rămas conectat cu ei. Activitatea și demersul nostru cultural din cadrul Celulei de Artă se îndreaptă, în mare parte, către artiștii emergenți. Vizităm mereu studenții în cadrul evenimentelor „Uși Deschise” organizate de UNARTE și luăm legătura cu parte din cei ce dorim să îl expunem. Astfel este un proces început din facultate, cand împărțeam atelierul cu colegii și îi reprezentam în fața profesorilor;  pe scurt simt că face parte din viața mea. Nu stiu cum este fără, nu am încercat să le separ vreodată. Îmi place ceea ce fac. Entuziasmul și fericirea artiștilor emergenți expuși nu pot fi exprimate in cuvinte. Toată echipa din Celula de Artă are această părere.

Ce presupune, din punct de vedere analitic, procesul de decodificare a unei lucrări după ce ați finalizat-o?

Fiecare poate decodifica după ceea ce trezește în propria ființă. Pentru mine așa cum am spus anterior, este o parte nevăzută, de aceea traducerea ei in cuvinte poate fi anevoioasă. Multora dintre lucrări le-am dat titlul „Untitled” nu pentru că nu aș putea să le ofer o interpretare proprie, ci pentru că nu au denumire, nefiind ceva concret și definit convențional.

Dincolo de prezența constantă în circuitul expozițional actual, spre ce zone de cercetare vizuală se îndreaptă proiectele dumneavoastră viitoare și ce noi coordonate vizează calendarul dumneavoastră pentru perioada următoare?

Lucrez cu o echipă de doi buni prieteni de peste doi ani la un proiect ce îmbină arta plastică cu lumina și sunetul. Ne dorim să creăm un spațiu imersiv cu mijloace cât mai simple din punct de vedere vizual. Proiectul a fost propus si umează sa-l expunem in câteva spatii neconvenționale cum ar fi atelierele de creație Scânteia, Platforma Wolff, cât și o expoziție personală ce îmi doresc să facă trecerea către noua direcție artistică.