Gabriela Culic este o prezență profundă în peisajul artei contemporane. Cu lucrări în colecții muzeale majore din țară și din străinătate, artista propune o pictură organică, la granița fină dintre abstract și figurativ, definită de texturi sculpturale și straturi dense de memorie. Vă invităm să descoperiți un dialog fascinant despre intuiție, mitologii personale și forța eliberatoare a visului.

Cum ați descrie evoluția stilului dumneavoastră de-a lungul timpului? Ce este diferit acum față de lucrările de acum câțiva ani?

În perioada de început, dupa facultate, aveam teme figurative legate de portretul  copilului, subiecte legate de lumea copilăriei și alte teme clasice. Nu a durat mult timp, au apărut în viața mea întamplări care m-au făcut să îmi schimb abordarea, astfel încât în perioada 2005-2010 am făcut pictură abstractă, cu elemente de gestualism, expresionism liric și contraste puternice de alb, negru și tehnici de estompare.

Cu timpul am introdus și elemente figurative, ce au dus la o pictură între abstract și figurativ, una fiind prelungirea celeilalte. Am diversificat tehnicile de lucru, pentru că simțeam nevoia alternării lor și folosirea materialităților diverse. Mă atrage pictura organică ce apare treptat. Au fost perioade în care paleta cromatică a fost mai reținută, pentru mine ea spune mai multe, dar aceste perioade se pot schimba.

Textura groasă, aproape sculpturală, este o semnatură a lucrărilor dumneavoastră. De unde vine nevoia de materialitate?

Pictura poate lua un timp mai lung. Fiecare strat nou așternut îl include, îl cuprinde sau îl modelează pe cel vechi, îi păstrează calitățile și defectele astfel încat pictura poate deveni sculpturală. Straturile se succed, fără să se anuleze, așa cum se succede totul. Ziua de azi păstrează amprenta zilei de ieri.

Pentru mine, pictura e o căutare, în sensul că, în timp ce lucrez, îmi vin răspunsuri la multe întrebări care mă frământă.  Este o căutare în sensul de a încerca să fiu un om mai bun decât ieri. Straturile îmi vorbesc despre aceasta, iar pictura este un mod de meditație. Simbolurile sunt personale, le folosesc ca pe niște mantre. Îmi place să citesc despre ele, în cărți, în filme, le caut sensuri noi.

Cum arată procesul dumneavoastră de lucru? Porniți de la o idee clară sau lucrarea se schimbă pe parcurs? Vă mai întoarceți peste o pânză deja „terminată” pentru a o transforma?

Nu am o idee clară când încep lucrul. Încerc să fiu cât mai nerațională, atât la început, dar și pe parcursul procesului. O las să apară cum poate, când poate și într-un timp al ei.

Mă gândesc că omul e parte din natură, nu e rupt de ea și atunci încerc să integrez nisip, pământ, uneori colaje cu texturi ce conțin materie vegetala, uneori tehnici de apă, cafea. Ceva simplu, o calitate primordială, o intuiție care s-a estompat în timp,  aceasta caut în pictură.

Intuiția pentru mine e ceva profund care se conturează și se clarifică prin pictură. Răspunzând conformismului, oamenii își slăbesc instinctul și intuiția. La început e o dorință nedefinită în fața pânzei, pictura apare în timpul acesteia și crește organic. Nu am o idee inițială. Totul se leagă de viața zilnică, de tot ce trăiesc zi de zi, dar și de ceea ce citesc sau văd în filme sau documentare.
Nu vreau să țin cont de rațiune atunci când intru în atelier. Lucrarea apare singură, cu timpul și încerc să o constrâng cât mai puțin.
Cumva și lucrarea mă lucrează pe mine, și dacă mă surprinde, asta e bine. Este ca o stare de inceput a lucrurilor deja intamplate. Vine și din inspirație dar și din lipsa de inspirație, din teamă, dar și lipsa de teamă, dintr-o  neodihnă a minții.

Siluetele apar recurent în lucrările dumneavoastră – clare uneori, estompate alteori. Cine sunt ele pentru dumneavoastră?

Siluetele care apar în picturi sunt personificări ale laturilor din psihicul nostru, simboluri ale stărilor interioare. Sunt dorințe, nevoi, de solitudine, curaj, libertate, chemare a intuiției feminine. Evit portretul realist pentru a lăsa loc interpretării personale. Contururi sau siluete abia sugerate, integrate în ritmul gestului, sunt puncte de echilibru între abstracție și figurativ.
Siluete feminine coexistă cu lupi și corbi – acestea fiind motive recurente. Lupul este asociat nevoii de libertate, forței interioare, al protecției, fidelității, organizării. Corbul însă este simbolul memoriei, cunoașterii și transformării. Silueta umană apare astfel în dialog cu simbolurile arhetipale.

Inspirația vine în mare măsură din vise și din prelungirea acestora în starea de veghe. În vis conștiința e descatușată de limitările zilei. De aceea, siluetele au un caracter fantomatic, suspendate între real și imaginar. Nu ilustrează o poveste concretă, ci încearcă să redea emoții și experiențe dincolo de povestea în imagini realiste. Siluetele reprezentate ca umbre sau fragmente, pot sugera trimiteri spre spațiul visului. În vis, spune Carl Yung, personajele sunt umbrele din psihicul nostru, pe care nu vrem să le recunoaștem. În vis conștiinta se dilată.

Pictura e meditație, simbolurile sunt ca mantrele pentru mine. Mă gândesc la umbrele despre care vorbeste psihologia lui Jung. Încerc să descopăr cum energia din visul de noapte se poate prelungi în pictură. În psihologia yungiană, umbrele psihicului sunt contradicții ce pot fi acceptate și se accepta prin analiza viselor.

Umbra e partea din noi pe care o respingem, sau o reprimăm. În vise apar Umbrele sub formă de simboluri. Siluetele apar ca relație dintre omul conștient și lumea instinctelor și simbolurilor arhaice. Integrarea Umbrei e esențială pentru noi, pentru a fi conștienți de forța ei, de creativitatea ei care odata recunoscută este eliberatoare.

În pictură personajele feminine iau forma vâlvelor pădurii, ale copacilor, ale lupilor, ele toate având o natură justițiară. Dacă omul atacă natura, copacii, apele, minele, vâlvele apar și îl pedepsesc, fac dreptate. Ele aduc echilibru în padure. În pădure cinstea e apreciată, iar necinstea detestată.

Îmi place să recitesc ” Cartea Vâlvelor”, de Maria Ioniță, e o culegere de mărturii ale țăranilor care trăiau în mijlocul naturii și vizualizau duhurile pădurii când acestea apăreau. Printr-un limbaj arhaic ei povestesc toate aceste intâlniri.

Există o simbolistică anume în lucrările dumneavoastra – elemente sau motive care revin cu un sens precis – sau fiecare privitor e liber să le citească în felul lui ?

Fiecare privitor citește in felul lui dacă se apropie de lucrare și îi acordă un răgaz. Cu cât petrece mai mult timp în fața lucrării, cu atât este mai liber să-și imagineze și să-și dea frâu liber timpului său.

Da, simbolistica este foarte importantă și este strâns legată de lumea visului. Visul a avut cea mai mare pondere în ceea ce m-a inspirat în artă. Apar frecvent câteva simboluri recurente: albul și negrul – albul este asociat cu feminitatea și puritatea, iar negrul cu dimensiunea animalică, misterioasă și instinctuală, lupul – asociat instinctului, intuiției, și legăturii profunde cu natura, fiind cel mai apropiat caracterologic de om, corbul – apare ca simbol al cunoașterii, memoriei, revelației și transformării. În unele lucrări sunt sugerați Huginn și Muninn, corbii lui Odin, simboluri ale gândului și memoriei. Silueta feminină – adesea fantomatică, abia sugerată, reprezinta o prezență interioară, un alter ego.

Ati spus undeva ca „In toate există o fisură, așa intră lumină”. Cum se leagă asta de ce faceți?

Acesta este un vers dintr-un cântec al lui Leonard Cohen, pe care l-am ales ca titlu pentru o serie de lucrări. Te poți gândi la multe înterpretări. Eu mă gândesc la umbrele despre care vorbește Carl Jung în psihologie, despre acea parte din noi pe care o ascundem și evităm să o recunoaștem, dar odată recunoscută și scoasă la iveală ea poate fi o forță  creativă puternică.

Mă gândesc și la filmul „Sunday illness”.

O altă interpretare psihologică ar fi că tot ce se întâmplă în copilărie, într-un fel sau altul iese la iveală și transpare pe tot parcursul vieții viitoare.  În caracter, în întâmplările pe care le atragem  sau ne atrag. Aș putea asocia acest gând și cu un citat biblic: „Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut”.

Multe lucrări par să spună o poveste – o călătorie, o plecare, o figură singură pe un drum. Există un fir pe care îl urmăriți în timp, sau fiecare lucrare e independentă?

Lucrările sunt independente, dar în același timp nu sunt. Cred că în toate există un fir pe care înaintăm și îl descoperim doar făcând următorul pas. La fel si cu lucrările.

La ce ar trebui să se aștepte cei care vă urmăresc munca în perioada urmatoare?

În perioada următoare va avea loc o lansare a albumului de artă „Ale somnului făpturi” editat de Muzeul Național Brukenthal, curator Alexandru Chituță.

Prima lansare a albumului a avut loc la ICR Stockholm, iar în Romania se va face în cadrul unei expoziții personale organizată de Sineva, care mă reprezintă. Aceasta va fi o expoziție care va cuprinde lucrări din ultima perioadă de timp și în special lucrări inspirate de șederea în Suedia.