TOP

Expoziția de grup Wholy Mother de la Strata Gallery

Octombrie 2018, stau în grădina palatului Venier dei Leoni din Veneția, casa lui Peggy Guggenheim devenită muzeu, privind lucrarea lui Jenny Holzer, “Garden Bench”, o bancă modulară, foarte lungă, sculptată în piatră albă, pe suprafața căreia este gravat un poem. Înmărmuresc citind următoareleversuri, nu știu nici până în ziua de astăzi de ce:

“I don’t want/ I won’t ask you/ I can’t tell you/ I lie/ I am crying hard/ There was blood/ No one told me/ No one knew/ My mother knows/ I forget your name”

3 ani mai târziu, aceste cuvinte încă trec prin mine: MAMA ȘTIE.

Louise Bourgeois a spus: „Arta este experiența, re-experiența traumei”. Tot ea a mai spus: „Toate lucrările mele, toate subiectele își găsesc originea în copilăria mea”.

Acum câteva luni, am scris această poezie-instrucțiune, inspirată de cele ale lui Yoko Ono, care a devenit pretextul unui call for art:

Vindecă-ți Poveștile Personale

(aceasta este o scrisoare deschisă către mama)

Așază-te la masă/ Ia o bucată de hârtie și un pix/ Scrie:/ ‘Dragă mamă…’/ Nu te ridica de la masă/ Până când nu ai spus totul./ A doua zi, după micul dejun/ Începe să lucrezi la o piesă de artă.

Așa s-a născut o expoziție. Wholy Mother este o scrisoare deschisă către Mama, deci către Tine însuți. Este un “eseu” pe care dacă nu reușeam să îl regizez sub această formă, trebuia să o fac sub o alta. Cel mai probabil, să-l rescriu.

Voi fi fost întrebată de multe ori despre ce este această expoziție. Totul trebuie să aibă o explicație, iar în artă, cu precădere, trebuie musai să existe argument. Această expoziție este un poem închinat sinelui feminin, o forță liberă care atunci când creează, naște.

Într-un context social și cultural care exploatează, mai mult decât explorează, ideologii feministe zgomotoase, mi-am dorit un manifest silențios pentru feminitate.

Pornind de la simbolul prin excelență al sacralității feminine, “the holy mother”, unica reprezentare a “speciei” între sfinți, am creat acest cuvânt hibrid, ‘wholy’, (whole – întreg + holy – sfânt). O sacră întregire, o procesiune, un rit. Femeia este mamă, indiferent dacă naște propriu-zis sau nu. – Medina Pop

Expoziția conține lucrări a 19 artiste: Adela Giurgiu, Alina Negoiță, Am Dumitru, Anastasia Dumitrescu, Anca Barjovanu, Beatrice Duman, Diana Matilda Crișan, Dora Mois, Floriama Cândea, Ioana Casapu, Ioana Sisea, Lorena Cocioni, Louis Kareem Jamal, Marta Mattioli, Raluca Milescu, Raluca Ungureanu, Reka Csapo Dup, Roxana Ajder, Sabina Suru.

 

Post a Comment