“Anri, tell me the truth. Tell me that this city does not exist. Please tell me that you do not have an artist-Mayor friend?”, este întrebarea retorică care aparent reflectă o anticipație dubitativă, pe care artistul Liam Gillik i-o adreseză lui Anri Sala și care reliefează perfect breșa artistică creată prin intențiile primarului, Edi Rama, de a revitaliza spațiului urban din capitala Albaniei, Tirana. Cel mai evident aspect al acestei inițiative este reprezentat de astăzi instagrmabilele fațade multicolore decoarte în tradiție modernistă, care ornează adesea discrepant blocurile brutaliste, ori alte clădiri tip ale perioadei de tranziție. Harald Szeemann, la rându-i a fost atât de fascinat de premisele acestui areal, încât a fost inspirat să organizeze  expoziția „Blood and Honey” de la Muzeul Essl, iar această stare de fapt similară unei heterotopi urbanistice, a culminat cu organizarea Bienalei din Tirana în 2003 de către Hans Ulrich Orbist și Sala, unde artiști dintre cei mai cunoscuți internațional precum Olafur Eliasson, Dominique Gonzalez-Foerster, Gillick, sau Rirkrit Tiravanija au participat în proiectul susținut de întreaga administrație locală.

Cam între aceste coordonate cariera artistică a lui Genti Korini începe să se cristalizeze, după obținerea masteratului în pictură și design grafic la Universitatea de Artă din Tirana în 2002. Continuate de un masterclass cu reputatul artist german Thomas Scheibitz, de la care aceasta va pastra o anume tipologie a subiectului de a fi mereu și simultan la limita dintre abstract și figurativ. Cu o practică artistică, care cuprinde medii atât de variate precum pictura, fotografia, sculptura și obiectul, arta video ori ceramica, menționarea contextului și a instrumentarului arhitectural al Tiranei, în special cel al perioadei de tranziție, sunt esențiale în definirea premiselor conceptuale ce stau la baza lucrărilor atât din actuala serie – Lateral Geometries – cât și în definirea întregului corpus de lucrări.

Realizate în ultimii 2 ani, picturile care reprezintă mediul central în cazul seriei de față, au la bază o practică deliberat analitică, care pleacă de la manipularea elementelor arhitecturale disparate care definesc atât perioada comunistă, ori pe cea de tranziție într-un desen digital unde sunt rearanjate cel mai adesea după principile de organizare ale unei naturi statice din tipologia solidelor geometrice  – practică de bază în învățămîntul socialist care coexistă puternic și în actualul sistem – compoziție care mai apoi este transpusă în tehnica “formală” a uleiului pe pânză. Acest proces de rearanjare, plecând de la o perspectivă asupra arhitecturii monumentale, care tinde adesea, în slujba puterii politice, să suprime individul prin însăși structura sa megalitică – să cadă în cap sau să blocheze orizontul – mă face să subliniez că structura acestor noi construcții ale lui Korini se aranjează pe aceleași principii prin care Jacques Le Goff definește că  “un monument este în primul rând o deghizare, o înfățișare înșelătoare, ori un montaj. Acesta trebuie demontat, demolând montajul, deconstruind construcția pentru a analiza condițiile în care au fost produse acele documente-monumente.”

Cu acest substrat în minte lucrările lui Korini îmi amintesc de aceeași ipostază în care Walter Benjamin plasează coordonatele spațiale și temporale în care acel Angelus Novus se mișcă, privind spre trecut, dus în inerția implacabilă a unui viitor tot mai confuz, direct proporțional cu viteza propulsiei. De altfel, precum mare parte din țărie Estului European, Albania este încă văzută ca o țară în construcție, într-un continu un proces în desfășurare către ceva încă neatins. În Tirana,  asemeni României, unde în ultimii o sută de ani trei modele politice principale au existat în succesiune – fascismul, socialismul de stat și practicile neoliberale contemporane – cu analogiile și evoluțiile lor în ceea ce privește relația cu artele vizuale, au produs subiectivități egolatre și au generat semnificații în spațiul public. Pentru aceste regimuri autoritare, modelarea spațiului urban a fost o parte fundamentală a proiectului politic și, în multe cazuri, noua identitate democratică nu a putut infuza în aceste spații noua formă de organizare socială și noile ei valori. Bulevarde largi, goluri urbane vaste, impresionante văzute de sus dar în deconectare totală de scara umană, definite de distanțe mari sunt criteriile comune pentru tipologia spaților publice din mediile urbane socialiste. Pe scurt, dacă în Vest modernismul arhitectonic a fost utilitar, cel “lateral” al Americi de Sud, ori al Estului a fost unul simbolic subscris puterii. Întrucât aceste locuri aveau în principal o funcție estetică și simbolică, nu a existat nicio preocupare de a crea oportunități de implicare socială. Tocmai aceste simboluri, inutile astăzi, sunt căutate de Korini și decupate pentru a le arăta în fapt ca ceea ce sunt la bază – elemente pur decorative.

Acest pretext compozițional în cazul picturilor, este transpus metodic prin tehnica înregistrării în lucrarea video și desenele artefact ce o însoțesc, care aparține tipologiei criticii instituționale – The Drawing Lesson (2019) – unde este înfățișată practica artistică liceală cu elementele sale centrale ale pregătirii în materia desenului, prin realizarea unei naturi statice a aranjamentelor solideleor geometrice, respectiv a unui desen după un element clasic de ornamentație care decorează clădirile publice. Redat invers, de la realizare la pagina goală, asemeni unui de-Kooning-șters-de-Rauschenberg video, pare să arate același proces subconștient de golire a semnificaților pe care aceste elemente, încă omniprezente metodologiei și peisajului urban actual, le suferă implacabil în noua ordine.

Înscrise compozițional unui abstracționism de factură constructivistă, obiectele sunt plasate într-un spațiu idealizat, asemeni unui vid în accepțiunea sa de sistem ermetic, unde principiile relativiății generale nu mai sunt aplicabile, suprimând în special forța gravitațională. Acest echilibru fragil, întărește ideea simulacrului, ori a ersatzului pe care îl refractă astăzi. Și, ce spațiu mai bun pentru analiză, decât vidul. În acest context trebuie menționat că din punct de vedere istoric abstracționismul geometric a fost maniera preferată de expresie atât în arta postbelică din America de Sud, cât și în arta Estului european. Mai mult, nu există nicio îndoială că bidimensionalul este primul spațiu  ocupat în practica lui Genti Korini. Clement Greenberg spre exemplu, afirma că planeitatea, sau bidimensionalitatea este o calitate esențială și de dorit în pictura recentă.

Lumina este una opacă, care ilumineză uniform și ubicuu compozițiile, părând ca venind din spate. Aceasta transpare în fondul obiectelor iluminându-le din interior. Dacă în trecut Korini folosea gradientul cromatic, acum structurile sunt redate cel mai adesea în blocuri de culoare neon saturată, dar radioactive și acide în muchile lor, sugerând parcă scheletele metalice care apar tot mai des la suprafață, tot mai coroziv ieșind din fostele clădiri simbol. Efectul este unul metalic, aluziv tehnologic.

Am putea numi oare practica picturală a lui Korini în contextul general al lucrărilor sale, ca colorizarea dezindustrializării? Vorbim în fond de un mecanism similar care a operat în cadrul picturii actuale asupra tradiției academice: încercarea de negare a mâinii artistului, tensiunea dintre  reflecție și respingere, sau prezența decisivă a proceselor și referințelor externe, obiectiv-tehniciste, specifice.” Text de Horațiu Lipot

Genti Korini (n. 1979, Tirana, Albania) a studiat pictura la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, în clasa profesorului Ioan Sbarciu (1997-2000); master în pictură și design grafic la Universitatea de Artă din din Tirana (2001-2002); Masterclas cu Thomas Scheibitz la Autocenter Summer Academy din Berlin. Trăiește și lucrează în prezent în Tirana.

Printre numeroase expoziții de grup, Korini a susținut următoarele expoziții personale: Notes from The Upperground, (2019 ) Bazament Art Space, Tirana; Solid Uncertainties (2017) BeersLondon, Londra; Inside My Walls I See Yours (2015) at Martin Asbaek Gallery , Copenhaga; The Object and Its Background (2014), Galeria Jecza(Timișoara) și Structuri efemere (2013) la Galeria Națională de Artă din Tirana. Pe lângă activitatea aristică este și coordonator al spațiului Bazament Art Space din Tirana.

Genti Korini va face parte din Bienala Mobilă – Manifesta 14 –  ținută la Priștina, începând cu 22 Iulie.

Horațiu Lipot (n. 1989): curator și manager cultural. A fost director artistic al galeriei IOMO, realizând programul expozițional în anul 2021, și al galeriei Atelier 35 în perioada 2019 – 2021. Anterior, între anii 2017-2019 a coordonat programul expozițional al Witte Gallery din Ulft (Olanda), localitate unde a organizat și pavilionul României pentru a 26-a ediție a târgului de artă Huntenkunst (2018). Colaborează de asemenea cu spații independente sau de tip off-space, cât și cu alte galerii comerciale sau instituții din centrele locale. Pe lângă activitatea curatorială, redactează texte și cronici expoziționale pentru revista ARTA, cât și pentru alte reviste de profil.