
Expoziția lui Irlo de la Baraka Artist-Run Space
„Născut în Bistrița în 1985, mutat la Arad în 98, iar din 2005 cutreierând și locuind în majoritatea orașelor mari din România, mă simt de peste tot, dar Timișoara are un loc special ca pornire studențească.
Cu un trecut în graffiti, street art și interesat în special de murale și lucrări de mari dimensiuni, recunosc că în ultimii multi ani am cam neglijat practica de atelier, dar de când am revenit în Arad am reluat-o și m-am surprins și pe mine cât de dedicat pot fi. Mă bucur să expun în Timișoara prima dată aceste lucrări. Pe de-o parte am reluat teme majore de-ale mele din spiritualitate și mistică pe care le-am colat cu povești de familie, nostalgii din Bistrița și Aradul copilăriei și formării mele, pe de altă parte reîntâlnirea cu EEA, indragostirea, formarea crew-ului PEIOTE și lucrul împreună cu ea pe pânză a dus la o suprapunere a imaginarului și fantasticului care mi-a deschis noi cărări.
Ne considerăm parte din ludism ca mișcare, aducem ode jocului și jucăriilor prin care propunem o întoarcere cât mai aproape de copilărie. Eu aveam o căutare ce a prins numele de „pictură modulară” pe care m-am bucurat s-o găsesc și la EEA, iar în această direcție avem câteva lucrări care sunt 4 picturi în una. Încă lucrăm la viitoare mecanisme care vor conferi lucrărilor un caracter fie mai automatizat, fie mai manual.
Titlul expoziției „De la păsări la viermi” trimite la ideea de diferență de nivel a speciilor, a oamenilor, a conștiinței și câte și mai câte între ele. Viermele în dizgrația lui e totuși atât de necesar în descompunere și în același timp e hrană pentru păsările cerului. Întotdeauna mi-a placut că Duhul Sfânt e reprezentat de un porumbel. Personajul meu laitmotiv „shmartzapul” pe care-l regăsiți și pe străzi este asociat unui vierm, iar aripile sunt mereu prezente la urechile, labele picioarelor și omoplații personajelor mele.
Mulțumesc Mihai și Baraka Artist-run space și vă aștept cu drag la vernisaj!” – IRLO