„În anul 1850, Theodor Aman pleacă la Paris, unde studiază arta la École des Beaux-Arts cu doi celebri artiști ai epocii: Michel Martin Drolling (1786-1851) și, după moartea acestuia, continuă pregătirea cu François-Édouard Picot (1786-1868). Ambii săi profesori au fost discipoli ai marelui pictor Jacques-Louis David (1748-1825), promotor al neoclasicismului și unul dintre artiștii oficiali din anturajul împăratului Napoleon I. David transformase pictura istorică într-o modă, un spectacol care reîncepuse să fie intens gustat de elitele franceze ale epocii. 

În perioada studenției, la Paris, pe lângă cursurile de la universitatea de arte, Aman copiază, la Biblioteca Națională din capitala Franței, portrete ale domnitorilor români. De asemenea, se documentează, încercând să reconstituie costumele purtate de turci în perioada domniei lui Mihai Viteazul, unul dintre domnitorii români pentru care avea o admirație deosebită. În anul 1852, Aman reia temele istorice și pictează Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul. 

Perioada petrecută la Paris este foarte benefică pentru Theodor Aman. În capitala Franței, artistul va deține succesiv două ateliere, unul în Rue Lafayette, nr. 3, iar celălalt pe strada Neuve Breda, nr. 10. În anul 1853 începe să expună la Salonul Oficial de la Paris primul său portret, de fapt un autoportret, prima capodoperă a creației sale. Prin execuție, pictura amintea de grandoarea portretelor din Renașterea italiană, de sobrietatea redării din opera lui Tiziano. Fizionomia și atitudinea tânărului pictor exprimă încredere în sine și determinarea de a realiza lucruri extraordinare. Portretul este astăzi, din păcate, pierdut. În anul următor, Aman va picta Bătălia de la Oltenița pe care va reuși să o vândă sultanului, în timpul unei călătorii la Istanbul, întreprinsă în anul 1854. Lucrarea reda o scenă din războiul dintre ruși și turci, revoluționarii români sperând că Imperiul Țarist va fi înfrânt, politica expansionistă rusă fiind considerată foarte periculoasă pentru autonomia Țărilor Române. 

Reîntors la Paris, în anul 1855, Aman va expune o nouă pictură istorică, Bătălia de la Alma, în cadrul Expoziției Universale din capitala Franței. Era pentru prima dată când un artist român prezenta o lucrare inspirată de un eveniment contemporan la care fusese martor.

Theodor Aman a continuat să fie acceptat la Salonul Oficial de la Paris și în anul 1857, cu două lucrări, Vânători și zuavi în fața Sevastopolului și Țigancă din Valahia. Aceste participări la cel mai important salon de artă al vremii din Europa au fost pentru tânărul pictor, dar și pentru arta românească, etape definitorii. Din acest moment a început integrarea directă a artei autohtone în marea artă occidentală. De-a lungul întregii sale cariere de profesor și-a îndemnat toți studenții să-și continue studiile la cele mai prestigioase universități europene, conștient că doar astfel arta lor va putea dobândi un renume mondial.

Revenit definitiv în țară de la Paris, Theodor Aman, alături de pictorul Gheorghe Tattarescu, a înaintat mai multe memorii către autorități și a reușit să înființeze o Școală de Belle-Arte, în anul 1864. În sud-estul Europei mai exista doar o școală superioară de acest gen, aceasta fiind deschisă la Atena, în anul 1837, doar cu specializările de sculptură și desen. Abia spre sfârșitul secolului vor mai apărea alte școli de acest tip în zonă. Instituția care se înființa în anul 1864 în spațiul românesc era o noutate absolută. La doar 33 de ani, Theodor Aman a fost numit director, fiind și profesor de pictură, alături de Gheorghe Tattarescu. 

După construcția casei sale din București, adevăratul atelier al lui Aman s-a mutat chiar în marele salon al acesteia. În spațioasa încăpere, pictorul și-a imortalizat familia și invitații. Theodor Aman a reușit să reflecte, într-un mod extrem de amănunțit, stilul de viață al elitei sociale și culturale din capitala României, prin scenele de gen cu instantanee din propria locuință sau din locurile pe care le-a vizitat. Se pare că lucra îmbrăcat în haine de catifea, comode, dar și foarte elegante, purtând mănuși albe, spunând că pictura nu este o ocupație care să te murdărească pe mâini sau pe haine. Aman își construise o imagine de aristocrat autohton, având și o alură de artist apusean, fiind și inițiatorul primelor expoziții și galerii de artă din România.” Dr. Elena Olariu, curatorul expoziției