• No products in the cart.
TOP

Expoziție Bogdan Nueleanu & Remus Rotaru la Galeria Pigmalion

Doi friends, la Pygmalion

Galeria Pygmalion din Timișoara găzduiește, zilele acestea, expoziția Friends, a doi artiști timișoreni: graficianul Remus Rotaru și sculptorul Bogdan Nueleanu. Rotaru expune rar, și nu pentru că nu ar avea ce. Atunci, de ce? Probabil din parcimonie. Sau din cauză că, poate, este excedat de atâta imagine. E cadru universitar la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, ba chiar prodecan, dar mai ales e un “meseriaș”, care pare că le știe pe toate, de la tehnicile gravurii, la afiș, fotografie, pictură și chiar sculptură. Că se pricepe la sculptură este evident, altfel nu-l invita pe Nueleanu să expună alături de el, iar expoziția să devină una și mai ofertantă pentru cei interesați de artă.

Lucrările lui Rotaru sunt dintr-o zonă nespecifică graficii pe care o face el de regulă, întrucât are mult din datele picturii, din limbajul și gestualitatea ei.

De altfel, e foarte posibil ca prezența constantă a lui Rotaru în tabăra de pictură de la Dubova, tabără inițiată de pictorul Ioan Mercea, încă din 1982, și continuată, astăzi, de fiica lui, Dana Mercea, pictoriță și ea, să fi generat o contaminare dinspre cei care lucrau la șevalet. Din grafică, lucrările de pe simezele de la Pygmalion au negrul, culoarea cu care Rotaru e foarte obișnuit, ca orice gravor ce lucrează cu tușuri și cerneluri. Negrul – precum oțelul, de altfel – răcește și abstractizează. Dă o senzație de stranietate și de înstrăinare. Dar, în același timp, pune întrebări și îndeamnă la reflecție. Dacă în Orient a fost considerată (oare mai e?) culoarea primordială, noi, occidentalii, ca să o acceptăm și să o îmblânzim, a trebuit să îi dăm o replică. Alburi, griuri, crem. Remus Rotaru o face și el în lucrările sale, care au, astfel, și echilibru, și ambiguitate, fiindcă în ele trăiește o lume a umbrelor, de o austeritate blândă, cu o estetică simplă și clară, fără ornamente ori culori vii. Ici-colo, mici pete, dar rolul lor este să fixeze și mai abitir lucrarea, nu să deturneze atenția de la ea. Diferitele tonuri de negru, diferiți timpi de uscare și modul în care graficianul îi reglează în compoziție, lăsându-le să devină griuri și/sau crem, rup ritmurile compoziției și solicită imaginația. Astfel, austeritatea e dinamitată tocmai de viteza și energia liniilor și a tușei. (Dau din… galerie: toate lucrările expuse sunt fie reținute de colecționari, fie deja parte a unor colecții private.) De ce cred că au “prins”? Fiindcă ochiul (contemporan) e excedat de culori, de dinamica lor, de personajele cu care se întâlnește zilnic, fie că sunt din viața reală, fie din gadgeturi, filme, rețele sociale ori de aiurea. Lucrările lui Remus Rotaru nu sunt niște puncte într-o frază, mai lungă sau mai scurtă – cea a trecerii cu mare viteză și chiar haotic prin lume –, dar sigur sunt niște virgule. Ce rol are virgula în frază? Acela de a ne da o pauza de respirație, ca să luăm o gură de aer. Ca să putem continua, apoi, alergarea.

Mai toată lumea prezentă la deschiderea expoziției a simțit că în galerie era răcoare, deși afară “băteau” 37 de grade, iar aerul condiționat nici nu se auzea. S-a stabilit că răcoarea venea de la sculpturile din oțel ale lui Bogdan Nueleanu. Material deloc nobil, pe care îl vedem zilnic și de care ne servim (tacâmurile, pentru cei care nu folosesc, încă, argintăria), inoxul scade temperatura. E un material radical, deloc blând, nici măcar în lucirile și strălucirile sale. Tocmai reflecțiile îi sporesc intensitatea & răceala și îi conferă un tip de stringență. E un risc să lucrezi cu el, însă și un pariu înalt, în care eroarea și accidentul își joacă roluri ce pot deveni principale.

O parte din imaginile lucrărilor lui Nueleanu sunt ale unor ființe, păsări ori oameni. Altele, ale unor abstracțiuni. Reproduc o realitate, dar sunt altceva decât realitatea. În câteva dintre piesele sale, sculptorul mizează pe metafora subînțeleasă a imaginii. Câteodată, ea e ușor de decodificat, cum e o lucrare ce-l reprezintă pe Iisus în fața apostolilor. Dar aici imaginea întregului este una genealogică, îi știm descendența, îi știm povestea, îi cunoaștem reperele. Mai ales că Iisus e reprezentat de o cruce. E o imagine imediată. E ontologică, mai mult decât morfologică. La fel cum și capetele de oameni. Ori regele beat, o piesă cinetică, ce funcționează pe principiul (lui) hopa-mitică. Alteori, metafora imaginii e larg deschisă interpretării. Putem vedea ce vrem și cum vrem. Iar sculptura lui Nueleanu se apropie, în acest punct, și mai mult de grafica lui Rotaru. Unele piese au nervozitate, tăișuri, ascuțișuri, altele sunt caline, îmblânzite, nu le lipsește un soi de inocență și de candoare.

Când forma e recognoscibilă, e mai lesne de transportat într-un înveliș semantic. Când nu, ea intră în teritoriul aproximărilor, intuiției, imaginației. Iar Bogdan Nueleanu oferă privitorilor, prin mai multe lucrări expuse, șansa să facă propriile interpretări, funcție de universul interior al fiecăruia. Sculptorul timișorean mizează pe un balans între denotativ și conotativ. Uneori, efortul în percepția și înțelegerea unei lucrări e dificil, alteori lucrarea se livrează direct, la prima citire.

Tocmai aceste schimbări de accent fac din sculptura sudată ca ea să nu fie una lesne de acceptat. Dar, totodată, să permită un dialog deschis, fiindcă te pune în postura de a o explora. Iar jocul de lumini al suprafeței metalului potențează intensitatea schimbului de replici ale privitorului cu lucrările din expoziție. Așa, ca între prieteni.” Robert Șerban

 

Post a Comment