Lockdown, Pupsi, frigider
Contemporan Hair Space
„Urmează ziua aceea din lună când avem vernisaj. Suntem la al patrulea eveniment de lună plină. Veniți, va așteptăm, lumina lunii și fluxul mării vă va îndrepta pașii către desenele lui Radu.
Delir lucid, am pus exact ca într-un jurnal, am pus tot ce s-a întâmplat, ca să nu uităm, fiece desen vorbește despre fiece capitol petrecut la noi și în lume, datorită internetului s-au șters granițele, toți am dat iama în frigider, îmi imaginam cum ar fi, ai tot muzică, pictură, sculptură, astrologie, film, balet, împărăteasa artelor/pozitiv, insectar, inventar, furnicar, delir lucid, personaje recognoscibile și inventate, multă informație, cum o procesa după toate aparatele deschise?!, amestec din toate timpurile, la geam e Ciorbea avocatul poporului – împăratul gol, à murit si Maradona, Lucy in the sky…
Cunoscut și sub numele de Coolcat, artist oglindă, prolific până la gest maniacal, personaj atipic, fost cârciumar, Radu Burduj(în) semnează cotidianul pe care cu toții îl traversăm. Cotidianului COVID 19, i se adaugă vise, imagini, emoții, stări, deliruri, deliruri lucide. A consemnat cu minuția unui ceasornicar pasionat momentele pe care alături de pisica Pupsi (eu i-aș spune Behemot pentru că are toate datele antropomorfice ale contemporaneității noastre bucureștene, la fel cum celebrul motan negru din Maestrul și Margareta lui Bulgakov traversa plin de maliție o Moscovă haotică) le-a trăit în lockdown. Știri, zvonuri, clișee, toate clișeele, prea multele, prea exageratele, televizorul deschis, aceleași personaje purtători de cuvant omniprezenți, media pana la saturație, măștile de protecție, Pupsi-Behemot din nou, doamne îmbrăcate în roz, roșu, negru, stele căzătoare, animații de vis sau coșmar, ce să mai, un întreg univers înregistrat cu umor și (auto) ironie. Dar nu e ilustrație nimic din ce vedem aici, citim mai degrabă un jurnal în imagini situat la granița dintre reportaj documentar și exprimarea plictisului suprem al canapelei și frigiderului. Ah, nu, și nu, artistul nu s-a plictisit de fapt nicio clipă. Lockdown-ul pandemiei noastre générale i-a dat subiecte, la nesfârșit subiecte. Roman grafic.

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<
Radu Burduj, short bio
• Bio •
Radu Burduj, short bio
• Bio •
Burduj Radu (Cool Cat) născut în 1985, absolvent UNARTE București în 2008, locuiește la periferia orașului dar lucrează în București, orașul natal.
Participă la expoziții de grup, alături de colegi plus câteva personale atât în galeriile de artă bucureștene, cât și, cel mai des în diferite spații neconvenționale. Reușește să își creeze o notorietate de artist – desenator și cârciumar conducând alături de fratele său, din 2005 până în 2016, art bar-ul Cool Cat în care pe toată durata existenței sale are numeroase proiecte și evenimente culturale. Reîntors cu forțe proaspete este gata să reintre în scena artelor vizuale, punând la vedere lucrări realizate în timp după ani de meditație și muncă de laborator personal și secret.” Raluca Ilaria Demetrescu