Dear Skin,
Take me, / give me shape, / so I can feel everything. / Hold me, / embrace my insides, / hold them tight, / so I can endure anything. / Keep me safe, / keep me warm, / give me pleasure, / give me shelter. / You’re my armor, / soft as silk, / sweet like milk.
(Nadina Stoica)

Se plimbă pe stradă și îi place să observe – un ciripit, claxonul unei mașini, râsetul unui grup de copii ce tocmai au ieșit de la școală. Continuă să se plimbe – o privire pe care o simte pe șira spinării, un murmur înfundat care i se aruncă în față, un fluierat. Își pune căștile pe urechi și pornește muzică – dă volumul la maxim și încearcă să se piardă în diferitele fluctuații ale sunetului.

Deși pielea este elastică, poate fi o cochilie ușor de crăpat, iar câteodată avem nevoie de un amalgam de alte simțuri pentru a ne distrage și a înfunda la loc senzația de vulnerabilitate care se scurge printre spărturi. Totuși, pielea este mai mult decât un simplu înveliș al corpului – este o hartă a identității, o frontieră între sine și lume. Supusă privirii exterioare, pielea devine suprafața pe care se proiectează norme, dorințe, așteptări sociale. Este simultan protecție și nesiguranță, mască și expresie, limită și extindere. Pielea ne poate constrânge sau elibera, iar câteodată, expunerea ei ne poate face să ne întrebăm ce este permis, ce este scandalos, ce este frumos și ce trebuie ascuns.

Instalația „Skinshape” este concepută ca un labirint audio-vizual ce testează capacitatea de concentrare a publicului. Sunetele suprapuse în tandem cu selecția de imagini suprastimulează percepția și pot fi distinse individual doar atunci când captează integral atenția. Este un exercițiu de disociere de exterior și de reconectare cu interiorul într-un spațiu al multisenzoriațității, dar și o interogarea a nivelului de control pe care îl avem asupra propriului înveliș.