Andrea Nagy este artistă vizuală și lector universitar la Universitatea Națională de Arte din București. Absolventă a departamentului de pictură, a dezvoltat o practică artistică ce explorează subtilitățile formelor și ale expresiei vizuale și se remarcă printr-un discurs artistic coerent și introspectiv. Din 2014 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar în 2015 a avut prima sa expoziție personală intitulată „Bestiar”, la Institutul Maghiar din București. Au urmat numeroase alte expoziții colective atât în țară, cât și în străinătate, iar în 2024 expoziția „Ad Infinitum” la galeria Scemtovici & Benowitz din București. 

Cum ați descoperit pasiunea pentru artă și ce influențe considerați că v-au marcat cel mai mult stilul și abordarea artistică?

E o întrebare care presupune un răspuns patetic. Nu știu să indic un anumit moment de descoperire a pasiunii pentru artă, ci mai degrabă aș putea să indentific în timp, diferite raportări la acest limbaj.

Desenul a reprezentat o formă de cunoaștere și înțelegere a lumii înconjurătoare, a realității prin raportarea la elemente din natură, la microcosmos, probabil prin perspectiva diferită a copilului care este mai aproape de aceste elemente și le percepe diferit, mă refer la raportul mărime. Dimensiunea cromatică a venit mai târziu și a reprezentat inițial o nevoie de libertate, având mai degrabă o componentă ludică. În timp, libertatea a căpătat alte valențe și acum demersul creator îmi oferă o stare de echilibru. Inițial raportarea s-a făcut la exterior, dar un exterior micro, legat de morfologie, figura umană neconstituind un subiect de interes pentru mine atunci, în diversitatea mare care există d.p.d.v. morfologic la nivelul insectelor, a animalelor, a vegetației etc.

În timp, m-am concentrat pe procesul de lucru, care primează pentru mine. Probabil că interesul pentru artă a pornit dintr-o nevoie de înțelegere a realității și de exprimare totodată care, în cazul meu, s-a manifestat prin imagini.

Abordarea artistică, fiind legată de procesul de lucru, face ca examinarea procesului în sine să capete o dimensiune concretă având ca rezultat imaginile pe care le creez. Influențele sunt multiple, dar nu știu în ce măsură le conștientizez. Cert este că relația subiectivă cu alte opere mă stimulează să pictez. Uneori mă inspiră un anumit demers sau proces de lucru, o anumită abordare, uneori un ansamblu, alteori un detaliu, un anumit raport cromatic, expresia unei linii, o secvență de film etc. Mă atrage faptul că descopăr în timp, de fiecare dată alte lucruri chiar și în cazul acelorași autori sau lucrări.

Teza dumneavoastră de doctorat a analizat structurile expresive ale arhivelor digitale de imagine. Cum considerați că influențează astăzi procesul creativ al artiștilor tehnologia și arhivarea digitală ?

Tehnologia a avut întotdeauna un impact major asupra creației. În epoca digitală putem analiza ceva nemaiîntâlnit în epoca analogului, ceva caracterizat prin cantitatea de imagini și prin ubicuitatea imaginii. Noile forme de comunicare influențează inevitabil procesul creativ, chiar și atunci când artiștii nu își propun să creeze în mediul digital. Problema constă în ce mai pot realiza creatorii de imagini, atunci când avem deja o cantitate uriașă de imagini existente. Soluțiile se dezvoltă pe mai multe direcții, unii artiști sunt preocupați de stocarea, arhivarea imaginilor, alții de limitele arhivării, de limitele unei selecții, de utilizarea arhivelor de imagini existente ca meta-ready-made etc. O problemă care m-a interesat este cea legată despre ce noi informații se pot obține prin existența imaginii digitale despre imagine, utilizând astfel mediul tehnologic ca instrument de cunoaștere, nu doar de creație.

Având în vedere că ați participat la expoziții și bienale internaționale, cum credeți că se poziționează pictura și desenul românesc în contextul artei contemporane globale?

Pictura o consider un mediu mult mai complex și dificil decât desenul prin mai multe aspecte, dacă trebuie să amintesc doar de cel al duratei realizării ei. Raportându-ne la timpul rapid de elaborare al unei imagini în această epocă, aș putea spune că sunt mai rare lucrările de calitate, indiferent de spațiul geografic în care sunt realizate. Desenul, în schimb, ocupă un loc central în practicile artistice contemporane, fiind și elementul comun al artiștilor care operează în medii diferite. Nu cred că mai există o limită atât de tranșantă între culturi, în contextul satului global, artiștii români fiind preocupați de demersurile artistice translocaliste.

Aveți o serie de expoziții personale și de grup la activ. Există vreuna care v-a marcat în mod deosebit și de ce?

În mod cert m-au marcat în special expozițiile personale, prima, Bestiar organizată în cadrul Institutului Maghiar din București, aflându-se la un interval de timp mai îndelungat (2015) o pot percepe cu o mai mare claritate decât pe cea de anul trecut, intitulată Ad infinitum organizată în cadrul galeriei Scemtovici & Benowitz. În cazul amândurora m-au atras în mod special spațiile de expunere, care consider că s-au legat foarte bine cu lucrările mele.

Ca lector la UNArte, ce considerați că este esențial în formarea noilor generații de artiști? Ce provocări întâmpinați în procesul de predare?

Consider că ne aflăm într-un moment de schimbare în ceea ce privește învățământul artistic, deoarece acesta este necesar să se adapteze noilor forme de comunicare, fără a renunța, în același timp,  la caracteristicile specifice domeniului. Probabil cea mai mare dificultate și provocare constă în ritmul de lucru, care este imposibil de sincronizat cu ritmul și specificul noilor medii atunci când ne raportăm la tehnicile și mijloacele tradiționale de lucru.

Provocarea care este și atrăgătoare și delicată în aceeași măsură, constă în relația interumană și în adaptarea propriului discurs la fiecare persoană în parte. Consider că procesul de predare este unul experimental și chiar dacă este repetitiv în anumite aspecte, are și multe variațiuni și elemente surpriză.

Mă stimuleză lucrul într-un mediu tânăr, lucrul în spațiile de atelier și laborator, îmi face plăcere să observ procesul de lucru al studenților și-mi crează poftă de lucru în propriul atelier. Totodată procesul de predare mi se pare unul complex, reprezentând și o modalitate de învățare, căutare și descoperire, clarificare, observare a unor aspecte care mi-au scăpat în trecut, îmi oferă posibilitatea de a vedea o problemă din perspective diferite și mă determină să continui să mă documentez, să caut soluții noi, modalități noi de abordare etc.

Cât de importantă este pentru dumneavoastră interacțiunea publicului cu lucrările pe care le realizați? Ați avut experiențe în care reacția privitorilor v-a surprins?

Este interesantă raportarea la o lucrare după ce este dislocată din spațiul în care a fost creată. În momentul în care intervine și publicul am impresia că lucrarea devine un element declanșator al proiecțiilor subiective ale privitorilor care adesea provin din experiențele personale și care corespund doar secvențial cu cele pe care le-am proiectat eu asupra lor, devenind tot un soi de experiment la care se adaugă noi elemente construite de alte persoane.

La ce proiecte lucrați în prezent sau ce planuri aveți pentru viitor? Există o direcție nouă pe care doriți să o explorați în creația dumneavoastră?

Am o dificultate în a trasa noi direcții în ceea ce privește demersul personal, deoarece nu consider că am epuizat seriile anterioare și în același timp, direcțiile se dezvoltă și se lasă descoperite în timpul lucrului. Nu pot funcționa dacă-mi propun dinainte, în mod teoretic, să realizez ceva anume, practica este cea care mă conduce pe un anumit drum.

Am un calup de lucrări începute în momente diferite pe care mi-aș dori să le reiau sau refac.

Ce sfaturi ați oferi tinerilor care își doresc să urmeze o carieră în artele vizuale, mai ales în contextul actual al artei contemporane?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi. Rămâne fundamentală viziunea care se structurează în timp din proiecții suprapuse.

Cred totuși că în arta contemporană există o libertate absolută în demersul creator, fapt care implică și o pierdere a criteriilor, această libertate venind cu confuziile ei.

Consider că este absolut necesar ca actul de creație să fie secondat de lecturi. Asta pentru consolidarea criteriilor. Prin lecturi înțeleg și lectura imaginilor. În diversitatea posibilităților existente este necesară crearea unor repere, care să confere siguranța unui profesionist în domeniu. Este nevoie de claritate și de viziunea contextului în care apar diferitele fenomene artistice, pentru a putea clarifica propria viziune. Altfel spus, trebuie ca fiecare să caute să identifice ce e de făcut cu această libertate, astfel încât să nu se piardă autenticitatea.