foto credit: Aaron Roberts

Tudor Costin (n. 1995 Dej) trăiește și activează în Cluj-Napoca. Violența este tema ce domină practica sa – atât cea artistică, cât și cea teoretică. Artistul adoptă o poziționare subversivă în raport cu discursivitățile dominante în plan politic și social, fiind preocupat de subiectul general al inechității sociale. Din punct de vedere estetic, preferă să folosească indicii vizuale jucăușe, carnavalești sau specifice copilăriei, creând contraste între temele abordate și impactul vizual al lucrărilor sale.

În multe dintre lucrările tale, există o tensiune între fragilitate și violență. Cum rezonează aceste două forțe în creațiile tale și ce simbolizează ele în contextul tău personal?

Am fost, cred, fascinat, de subiectul violenței încă de când eram copil. Am crescut la bloc într-un oraș mic fără să am frați sau surori, așa că activitățile mele erau împărțite în mare parte între jucăriile mele, cărți, desene animate și ieșiri ceva mai rare cu copiii în fața blocului. Jucându-mă singur îmi foloseam jucăriile, figurinele de super eroi sau soldăței, pentru a recrea ceea ce vedeam la TV sau citeam în cărți. Jocurile din fața blocului nu m-au atras, poate tocmai din cauza violenței copilărești pe care unii copii o foloseau pentru a se impune în cadrul grupului, reflex pe care l-am refuzat și am ales să rămân mai degrabă pasiv în relația cu ceilalți copii.

La început am fost atras de a citi istorie, pasiune care s-a transformat în timp în interesul meu prezent pentru aspectele sociale și politice ale lumii noastre. Studiile mele teoretice m-au făcut să văd ,,eroii” istoriei sau supereroii hollywoodieni dincolo de povestea propagandistică, fiind instrumente ale unui sistem ce folosește diverse forme ale violenței pentru a perpetua relațiile de putere ce produc inechitățile ce domină astăzi lumea. Cred că aceste relații de putere sfârșesc adesea prin atingerea unor forme monstruoase de violență și cred că arta are un rol important în încercarea de a combate aceste manifestări.

Privind lucrările mele, termenul de ,,fragilitate” pe care îl menționezi este foarte potrivit. Violența nu poate fi combătută eficient prin violență. Cred că lipsa violenței apare nu numai în momentul în care nu există război și rata criminalității este scăzută, ci într-o societate în care fiecare om poate mânca, dormi sub un acoperiș, iubi și trăi liber fără frica de a fi discriminat, atacat fizic sau psihic etc. În lucrările mele caut să înțeleg fragilitatea acestei libertăți, trauma victimei, dar și rezistența prin fragilitate. Din punct de vedere vizual, fie că vorbim de culori sau personaje sau obiecte, caut să folosesc un vocabular de imagini care evocă culorile puternice ale universului jucariilor, circul, carnavalul. Fac asta deoarece cred că cea mai bună formă de rezistență împotriva violenței vine tocmai din încăpățânarea de a rămâne liber, de a exprima bucurie și de a refuza capitularea.  

Îți percepi arta ca fiind un act de distrugere și renaștere? Cum se reflectă această ideologie în mod concret în lucrările tale? Ce moment din procesul tău creativ îți permite să simți o „renovare” a propriei viziuni?

Într-o oarecare măsură, da, putem vorbi de distrugere atunci când vorbim despre proces. În privința lucrărilor mele, n-aș putea pune foarte clar degetul pe linia dintre distrugere și o regenerare. Cred că cel mai apropiat moment de o formă de desfacere și refacere controlată și cât de cât conștientă a fost într-o serie de lucrări făcute în timpul masteratului în care am căutat să mă joc cu formele portretului așa-numiților primitivi flamanzi și să le fac cumva ale mele.

După ce am decis că doresc să închei acea serie, a trebuit cumva să caut o nouă idee, dar nici nu doream să fac o pauză de la muncă. Așa am ajuns la seria de cranii fără titlu. M-am gândit că e un element care apare peste tot în istoria artei, de la picioarele crucifixului la diamantele lui Damien Hirst. M-am lăsat ghidat de elementul craniului și am ajuns treptat la explorarea subiectului violenței ce a venit după.

Renovarea apare în mai multe locuri. Câteodată o găsesc în schițe rapide din atelier, alteori sunt doar fascinat de materiale sau tehnici noi. Anul trecut, spre exemplu, am pictat destul de puțin în ulei. M-am jucat cu sârmă, ghips, lemn, spray. Am lucrat pentru prima data cu CNC. Am desenat mult. A fost o perioadă care mi-a prins foarte bine, m-a relaxat și anul acesta am revenit cu multă poftă la pensulele mele.

Lucrările tale par a aborda o relație complexă între istorie și contemporaneitate. Cum crezi că arta poate să reînvie trecutul pentru a înțelege prezentul?

Acum câțiva ani am fost într-adevăr atras de a reprezenta figuri sau aspecte ale trecutului istoric. Cred că în acea perioadă am simțit nevoia de a-mi clarifica mie însumi felul în care mă raportam la istorie. Cred că a fost și o perioadă necesară de trecere de la desenele copilăriei cu regi călare și soldați în camuflaj la alte subiecte. Privind trecutul, interesul meu s-a mutat în reprezentarea victimelor istoriei, a figurilor marginale ale societății sau ale miturilor în baza cărora oamenii și-au construit felul în care au privit lumea. Cred că aceste elemente sunt încă prezente atât în cotidianul nostru, cât și în felul în care ne percepem pe noi astăzi.

Cred că în artă sau prin artă orchestrăm felul în care trecutul suferă mutații în gândirea colectivă a umanității, într-un mod pe care rigiditatea sobră a istoriei nu îl poate atinge. Pentru a nu fi înțeles greșit, nu cred într-un revizionism radical al istoriei prin instrumentele artei, ci mai degrabă în capacitatea artei de a genera discursivități prin care diversitatea realităților trecute sau prezente ale umanității pot fi expuse și discutate. Din punctul meu de vedere această pluralitate de perspective este radical diferită de narațiunea unică prin care suntem obișnuiți să ne raportăm la istorie. 

Când creezi, ești ghidat mai mult de rațiune sau de sentiment? 

Primul reflex pe care îl am este să spun că rațiunea joacă un rol foarte important, dar cred că sunt implicate multe elemente, de la energie, la vremea de afara, entuziasm, plictiseală, șansă. Când eram student la litere am fost familiarizat cu ideea de ”mess”, tradus ca ,,dezordine” în gândirea lui Samuel Beckett. M-a atras și amuzat cumva atunci ideea artistului ca dresor al dezordinii. Cred totuși că, cel puțin în cazul meu, această căutare a formei capabile să găzduiască dezordinea de care vorbea Beckett oferă, nu chiar ghidaj, dar o direcție.

În privința sentimentelor, acestea au cu siguranță un impact atât asupra lucrărilor în sine cât și asupra mea. Acum vreo doi ani am înțeles că nu eram foarte priceput la a descrie, verbal, ceea ce simțeam, dincolo de ,,bine”, ,,rău”, ,,ok”, ,,meh”. Sună amuzant, dar a durat o vreme să învăț să-mi folosesc vocabularul pentru a descrie în cuvinte sentimente proprii, ceea ce mi-a oferit, vrând-nevrând, limbajul prin care să evaluez ceea ce îngropasem în lucrări până atunci. O altă evoluție pe care am remarcat-o în perioada aceasta a fost nevoia de a privi spre mine, spre trecutul meu, amintirile mele, prezentul meu, și de a raporta aceste nou descoperite subiecte personale la ceea ce văd acum și privirea aceea spre exterior pe care o știam înainte. 

Cum îți începi lucrările?

Dacă vorbim despre ulei, deobicei există una sau mai multe schițe provizorii sau ciorne în spatele lucrărilor. Nu stabilesc niciodată de la început versiunea finală a ceea ce pornește din mintea mea, ci mai degrabă doar trasez liniile generale după care mă ghidez. Prefer să modific gândul inițial oricând, să extrag sau să adaug elemente. Nu mi-au plăcut niciodată cărțile de colorat. Mai mult decât atât, e plăcut și să revăd din când în când schițele și să le compar cu lucrarea finală, având un fel de mapare a evoluției a ce se întâmplă în capul meu.

Cred că un alt punct din care încep multe dintre lucrări este umblatul pe jos. În atelier sau acasă ești distras, fie de lucrările începute, fie de device-uri. Atunci când umbli ești stimulat să gândești și să fii atent la împrejurimi. Majoritatea ideilor se conturează în timp ce merg pe jos. Mai mult decât atât, plăcerea mea de a cocheta cu granița dintre ready-made și obiect găsit este mereu hrănită cu obiecte găsite preponderent în împrejurimea gunoaielor din orașe.

Ce proiecte pregătești în viitor?

Cu toate că sunt foarte încântat de proiectele care urmează, prefer să păstrez anunțarea lor pentru mai târziu.